Sâmbătă,
13.04.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Știrile zilei de joi la Sibiu

Știrile zilei de joi la Sibiu

Mai jos găsiți o selecție a celor mai importante și interesante știri publicate joi în ziarul Turnul Sfatului.

Reporterul Turnul Sfatului a vizitat mica făbricuță a Herța Bio Apicole din satul Galeș pentru a vedea cum se produce mierea biologică naturală într-o fabrică în care s-au investit 100.000 de euro, fonduri europene. Întreg filmul îl puteți vedea aici.

Subiectul amenajării pâraielor din municipiul Sibiu a fost discutat aprins în cadrul primei dezbateri asupra variantei preliminare a Planului Urbanistic General (PUG). Primarul Fodor: „Toată mizeria se varsă în Valea Săpunului și nimănui nu-i pasă”.

Compania Continental, cel mai mare angajator din Sibiu, a publicat datele financiare pentru ultimul an fiscal, primele concluzii fiind pozitive pentru economia Sibiu. De asemenea, cifrele pozitive reprezintă un semnal bun pentru piața automotive.

Biroul electoral al ULBS a validat dosarele de candidatură pentru funcția de decan a celor nouă facultăți ale Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS). Pentru fiecare facultate s-au înscris câte doi candidați.

Reprezentantul a 1.200 de angajați din industria HoReCa din Sibiu, organizatorul Târgului de Crăciun din Sibiu sau managerul uneia dintre cele mai mari companii de IT care activează din Sibiu au luat parte la o dezbatere organizată de USR Sibiu pe tema relațiilor dintre administrația locală și mediul de afaceri.

În apropiere de strada Maramureșului din cartierul Ștrand râul Cibin formează câteva mici lacuri foarte frecventate de pescarii din zonă și nu numai. Mulți locatari merg pe malurile lor la plimbare, sperând să se bucure de natură și aer curat. De cele mai multe ori găsesc, însă, gunoaie.

Primarul Astrid Fodor cere o reglementare clară pentru cafenelele care se extind pe spațiul public deși nu dispun de un spațiu interior care să aibă condiții minime de funcționare. Aceasta nu a oferit exemple concrete, dar a cerut companiilor care lucrează la noul PUG, precum și arhitecților sibieni să găsească împreună o soluție, argumentând că „trebuie să ai un minim de spațiu ca să poți să desfășori această activitate”.

În ciuda unei complexități reduse, dosarele penale pentru consum de alcool la volan așteaptă cu anii pentru a fi trimise pe rolul instanțelor. Acest fapt îi afectează direct pe sibienii care ajung să facă presiuni pentru a fi trimiși în judecată și pentru a-și primi, astfel, înapoi carnetele de șofer.

Nu știu cât de aglomerat este Palatul Brukenthal din Piața Mare într-o dimineață obișnuită de joi, dar astăzi în aproape orice încăpere intrai găseai pe cineva admirând un exponat sau făcând poze cu telefonul. Pentru că tinerii se aflau probabil la muncă sau la școală, majoritatea celor prezenți erau pensionari.

Antrenorul echipei FC Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a vorbit despre meciul de vineri de la Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat. Cu o victorie și un cumul de rezultate pozitive din alte partide, FC Hermannstadt s-ar putea califica în playoff-ul Superligii. Măldărășanu spune că echipa va lupta pentru șansa ei, însă rămân cu toții realiști.

Asociația care reprezintă interesele antreprenorilor italieni în țara noastră, Confindustria România, s-a întâlnit cu președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean și directorul Aeroportului Sibiu, Marius Gîrdea, în vederea dezvoltării conexiunilor aeriene între Aeroportul Internațional Sibiu și regiuni cheie din Italia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus