Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Strada Ocnei va fi redată circulației publice – pentru pietoni, bicicliști și mașini. Fodor: Le-am acordat un termen celor de la Independența

Ion Surdu
8
fodor-dezbatere-pug-51-x208

Strada Ocnei a fost o stradă publică și trebuie să redevină o stradă publică, a declarat, ieri, primarul Astrid Fodor în cadrul prezentării viitorului Plan Urbanistic General (PUG) în fața sibienilor interesați. Aceasta a precizat că municipalitatea a acordat un termen conducerii Independența, fosta fabrică ce a „blocat” o porțiune a străzii, cu care se află în litigiu.

Publicitate
Publicitate

„În noul PUG este prevăzută prelungirea străzii Ocnei. Mai mult, noi suntem într-o fază de litigiu cu Independența. Săptămâna trecută am avut o discuție cu directorul de la Independența și s-a acordat un termen: am fost de acord să le acordăm un termen în cadrul acestui proces, pentru a ajunge la un acord privind deschiderea străzii – nu numai pentru biciclete sau pietoni, ci inclusiv pentru transportul cu mașina. A fost o stradă publică și trebuie să devină din nou o stradă publică”, a declarat Astrid Fodor.

Strada Ocnei va fi redată circulației publice - pentru pietoni, bicicliști și mașini. Fodor: Le-am acordat un termen celor de la Independența

Amintim că în toamna anului 2019 Primăria Sibiu a demarat procedurile de chemare în judecată a societății comerciale Casa Albă Independența SA pentru cele aproape 4.000 de mp de teren care făceau în trecut parte din strada Ocnei. Atunci, conducerea administrației sibiene spunea că negocierile de predare către oraș a părții din strada Ocnei care a fost ocupată în regimul comunist de fabrica Independența au eșuat și altă cale nu mai este decât cea a instanței.

„Noi am început cu cei de la Independența discuții de un an, foarte politicoase, dar nu au mai înaintat. Prin urmare, le-am trimis o somație înainte de procedură. Dacă nu ne putem înțelege vom înainta o acțiune în instanță deoarece acolo este un drum public care a aparținut Sibiului. Și vrem să prelungim strada Ocnei”, a anunțat primarul Astrid Fodor. Ea spera, totuși, că reprezentanții societății care ocupă acum acel teren să accepte în cele din urmă oferta Sibiului. ”Sper să înțeleagă că nu e util un proces. Acea stradă trebuie să revină la municipiul Sibiu”.

În cadrul negocierilor care au precedat procesul, reprezentanții Casa Albă Independența au arătat că sunt de acord doar cu vânzarea terenului și nu cu cedarea acestuia în folosul orașului.

Acționarul majoritar al acestei societăți este SIF Transilvania, cu peste 53% din acțiuni, restul acțiunilor fiind împărțite între alți 3.000 de propretari. Iar reprezentanții acționarului majoritar, membri în consiliul de administrație al societății consideră că terenul respectiv este deținut de societate într-un mod cât se poate de legal. „La determinarea valorii capitalului social al societăţii a fost avută în vedere şi valoarea terenului în discuţie, valoare pentru care au fost emise un număr corespunzător de acţiuni, societatea fiind cotata pe bursă. Societatea a achitat toate taxele şi impozitele anuale, aferente acestei proprietăţi, către bugetul local Sibiu, inclusiv pentru terenul menționat”, se arăta într-un răspuns transmis Turnul Sfatului în numele Consiliului de administrație al Casa Albă Independența.

Publicitate

Citește și: Proces pentru o stradă. Sibiul cheamă în judecată fosta Independența

Au urmat 3 ani în care dosarul a fost plimbat pe la trei instanțe, fără ca vreuna să judece vreun minut măcar, pe fond, speța: toți judecătorii și-au pasat unul altuia competența.

Între timp, clădirile cunoscute generic sub numele „halele Rieger” din cadrul complexului Independența au devenit obiectul unui proces care s-a încheiat abia în decembrie 2023, pe fond. Instanța de la București a decis să dea, parțial, dreptate proprietarilor halelor și să declaseze 20 din cele 32 de clădiri declarate monument istoric.

Recent, Primăria a lansat în consultare publică una din cele mai așteptate documentații de reconversie urbană a Sibiului: este vorba de platforma lipită de centrul istoric a fostei întreprinderi Independența. Documentația urbanistică a fost elaborată la cererea proprietarului terenului și clădirilor, Casa Albă Independența SA, fiind realizată de către proiectanții de la a.plan SRL, deținută și coordonată de către Alexandru Găvozdea (cel care între timp a devenit și candidat independent la Primăria Sibiu).

Din punctul de vedere al circulațiilor publice, documentația urbanistică propune (re)deschidere spre uz public a mai multor alei destinate pietonilor și bicicliștilor, dar și a străzii închisă în vremea regimului comunist între actuala stradă a Ocnei și strada Cibinului, în dreptul Podului de Piatră. Această stradă va avea rolul de „legătură predominant pietonală, cu acces carosabil rezervat exclusiv aprovizionării și intervențiilor”.

Strada Ocnei va fi redată circulației publice - pentru pietoni, bicicliști și mașini. Fodor: Le-am acordat un termen celor de la Independența

Citește și: „Centrul de lângă centru”: pe locul fabricii Independența sunt propuse blocuri și cu șapte etaje, interzis mașinilor, parc. „40% locuire ar fi suficient”

În cadrul dezbaterii de ieri, un locuitor al Sibiului s-a referit la PUZ-ul respectiv, atrăgând atenția asupra aglomerării orașului: „Sunt cozi infernale: de la fosta Libertatea ca sa ajungi la Spitalul de pe Coposu îți trebuie 50 de minute. Degeaba îmi fac numai piste de biciclete, pentru că nu toată lumea poate să meargă cu bicicleta… și azi cei care merg în zona industrială vest folosesc autostrada. Degeaba lărgesc bulevarde, care a crescut suprafața de beton: acolo (pe Calea Dumbrăvii – n.n.) circula tramvaiul, erau doua benzi și locuri de parcare, acum nu s-a rezolvat decât cu o linie pentru 2-3 autobuze. Piste sunt multe, nu sunt legate între ele, e altceva; dar nu toți le pot folosi și se obstrucționează interesele celorlalți cetățeni ai orașului”.

Citește și: Sibienii au venit la dezbaterea viitorului PUG cu probleme specifice. Extinderea zonelor intravilan i-a interesat cel mai mult: între „nu distrugeți!” și „de ce nu extindeți?”

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

8 răspunsuri

  1. Avatar FDGR = Deutsche Volksgruppe (organizatie fascista)
    FDGR = Deutsche Volksgruppe (organizatie fascista)
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    13
    145
    1. Avatar Kukuruku
      Kukuruku

      Pai statul roman nu e acelasi care s-a aliat cu Hitler?

      7
      7
    2. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu

      No, că ne-am trezit cu un șoșo din Turnu Măgurele, care știe el ce a fost DV, *** 
      (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului care incită la ură)

      16
      1
    3. Avatar FDGR = Deutsche Volksgruppe (organizatie fascista)
      FDGR = Deutsche Volksgruppe (organizatie fascista)
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      1
      71
  2. Avatar Sandu
    Sandu

    Foarte corect. A fost stadă publică. La fel trebuie procedat și cu strada Pulberăriei care a fost blocată de fostul Combinat De Piele, Marochinărie și Încălțăminte ( 13 Decembrie).

    30
    0
  3. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    7
    50
  4. Avatar FDGR = Deutsche Volksgruppe (organizatie fascista)
    FDGR = Deutsche Volksgruppe (organizatie fascista)

    144 de voturi negative dintr-un foc !! cineva e suparat de adevar ? Adevarul ramane adevar, trebuie doar asumat.

    1
    0
  5. Avatar Do
    Do

    Și strada Pulberariei?
    Fosta 13Decembrie sta sa cada, deși a fost mascata ca de război, dar strada sta închisă.

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate