Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

VIDEO Oficial: se va închide Valea Oltului pe perioada zilei. Ministru: ”Aceste lucruri trebuie să fie făcute, dacă vrem să facem autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN 7”

Alin Bratu
18
politist-politie-masina-politie-politia-valea-oltului-foto-ipj-valcea-2-accg

Actualizare: IGPR și-a dat acordul pentru ca DN 7 să se închidă într-un anumit interval orar, pentru a permite lucrări la autostradă în zona Boița.

Publicitate
Publicitate

În plus, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a confirmat această decizie, DN 7 urmând să fie închis între 8 iulie și 9 august, pe timpul zilei.

”O să merg vineri împreună cu domnul director Pistol (n.r. Cristian Pistol, directorul CNAIR) la fața locului. Știți că avem acest lot 2 de pe Sibiu – Pitești care implică defrișări. Acestea au fost aprobate, aceste lucruri trebuie să fie făcute, dacă vrem să facem autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN 7. Cert este că în acest moment aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic.  Ar pune în pericol viața celor circulă pe DN 7 și asta nu și-o poate asuma nimeni.

În această lună, din 8 iulie, până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu – Pitești.

Sigur, mă aștept la cunoscători care vor critica acest lucru, nu există altă variante. Vorbim de înălțimi de 70 de metri unde trebuie tăiați arbori care riscă să ajungă pe carosabil și să pună în pericol siguranța circulației”, a declarat astăzi ministrul Sorin Grindeanu.

”În această lună, colegii de la CNAIR împreună cu poliția vor transmite rutele alternative. Pe perioada de zi circulația va fi închisă, între 8 iulie și 9 august”, a mai precizat ministrul.

Citește și Patru rute alternative posibile pentru închiderea circulației pe Valea Oltului

Articolul inițial:

CNAIR discută închiderea circulației pe Valea Oltului, în următoarea lună, începând din data de 8 iulie. Poliția Rutieră nu ar fi fost de acord. O decizie urmează să fie luată în următoarele zile, conform surselor Economedia.

Publicitate

Informația a fost publicată inițial de fostul polițist Marian Răduinea, pe pagina sa de Facebook.

Autoritățile ar putea închide circulația pentru a permite lucrări la autostradă în zona Boița.

„Haideți să vă dau o veste tare, pe care autoritățile încă nu au îndrăzneala să o facă publică:

Începând cu data de 08 iulie se va închide Valea Oltului între orele 06-20, pentru o perioadă de 30 de zile!

Deși Serviciul Rutier Sibiu nu a fost de acord, au venit cu o altă soluție pentru lucrările ce se desfășoară la autostradă în zona Boița, CNAIR București a considerat că oamenii acceptă orice!

Exista posibilitatea ca, in zona unde se efectuează defrișarea și crearea unui prim culoar, constructorul să monteze parapet de protecție. Astfel, se înlătura pericolul de a ajunge lemn sau piatră în drumul național.

Dacă acum se inchide un coridor paneuropean, ce facem când se va trece la construcția efectivă a platformei autostrăzii?!

Incompetenții sunt tot în funcțiile publice!”, a scris Marian Răduinea, pe Facebook.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov precizează prin purtătorul de cuvânt Robert Elekes că nu există luată o decizie în privința închiderii circulației.

”Cert este că se vor face lucrări intense chiar deasupra DN7, deci vor fi perturbari de trafic, chiar dacă nu vor fi atât de grave cum se preconizează. Programul și desfășurarea lucrărilor va fi anunțată în scurt timp de reprezentații companiei de drumuri și de către Ministerul Transporturilor”, a precizat acesta.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

18 răspunsuri

  1. Avatar Pastor Marginas
    Pastor Marginas
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    23
    46
  2. Avatar Unul
    Unul
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    22
    54
  3. Avatar Mălin Bot
    Mălin Bot

    Rămâne de văzut dacă știrea se va adeveri, sau nu. 
    (Acest mesaj a fost moderat din cauza informațiilor eronate pe care le conține)

    9
    2
  4. Avatar Nae
    Nae

    Ce ar fi sa se inchida o luna si cnair, ar mai scuti bugetul de stat de niste bani irositi?

    26
    3
  5. Avatar Sibian
    Sibian

    Se inchide? Sau acum va faceti stirile de pe ce scrie vreunul pe facebook?
    Ce presa e asta?

    20
    4
  6. Avatar Client
    Client

    Il rog pe domnul fost politai sau treaca el pe valea oltului cand se lucreaza la defrisari pt executia autostrazii, stancile care vor porni spre olt nu vor sti ca e din AUR sau alt partid. Chiar il rog sa circule. Mars !
    Toti sunt proiectanti cand vine vorba de constructii. Realitatea o stiu doar constructorii!

    35
    14
  7. Avatar Georgel
    Georgel

    Numai pentru așa ceva este bun Raduinea, un Gică contra la orice.

    11
    2
  8. Avatar CFR
    CFR

    Nu se pot urca autoturismele in trenuri pana la Calimanesti , Valcea ? Sau e prea complicat pentru Ministerul Transportului ? Sau nu le pasa ?!

    9
    6
    1. Avatar Q
      Q

      Se pot transporta așa și nu este complicat Dar atunci nu mai iau accize pe carburanți și nu mai au ce buget să jefuiască. Deci le pasă să nu fie așa.

      8
      2
    2. Avatar @Q
      @Q

      Nu se pot transporta masini pe calea ferată! Nu avem infrastructură,nu avem vagoane adecvate și nici locomotive!Iar viteza medie pe CFR este derizorie!Ar fi mai operativ pe calea ferata prin Ungaria-fosta Iugoslavie-Bulgaria!

      4
      3
    3. Avatar Q
      Q

      Am văzut pe Valea Oltului, pe calea ferată transportând TAB uri pe platforme. Tu-mi spui că nu se pot duce mașini. Eu nu am spus că se pot duce de mâine, am spus că este posibil, dar „conducătorii” (a se citi jefuitorii) nu vor. Asta trebuia organizată din timp, că se tot vorbește de autostradă de zeci de ani, deci dacă vroiau, puteau. Dar nu au vrut și nici nu vor, nici nu vor vrea. Ei sunt acolo să jefuiască românii nu să le ofere alternative. Apropos de vrut, tu lucrezi la falimentata și KGB-izata CFR și nu vrei să muncești, sau de unde știi că nu au de nici unele?

      1
      3
    4. Avatar @Q
      @Q

      Ai idei puține dar fixe!Îmi pierd vremea dialogând cu tine!Scuze!

      1
      0
  9. Avatar Trotineta
    Trotineta

    “ Pe perioada de noapte ciruclați ava fi închisă, între 8 iulie și 9 august, pe perioada zilei”, a mai precizat ministrul”.

    Vă rog să explicați conținutul acestei fraze, cu mintea mea puțină nu am reușit să îmi dau seama ce dracu’ înseamnă.

    11
    1
  10. Avatar Daniel Turcu
    Daniel Turcu

    Cum vine asta? Ca nu inteleg nimic din remarca ministrului.

    Pe perioada de noapte ciruclați ava fi închisă, între 8 iulie și 9 august, pe perioada zilei”, a mai precizat ministrul.

    9
    1
  11. Avatar Alex
    Alex

    Să-i cheme pe hoții de păduri care defrișează in câteva zile indiferent de fusul orar sau înălțime

    12
    3
    1. Avatar Unul
      Unul

      Câtă dreptate ai! :-))) ar fi win-win, că și asa-s protejați de autoritățile publice hoții ăștia! Sunt care-s specializați pe scosul cioatelor din pământ, de nici nu știi că a fost pădure acolo, după prima ploaie.

      5
      1
  12. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel

    Cetitorule,cind iti aduci aminte ca individul asta a fost Prim-ministru nu-ti vine sa vomiti?

    9
    4
  13. Avatar Kuie Psd
    Kuie Psd

    Grindeanu , ministrul lipit de scaun cu superglue al infractorului Dragnea , cu gura lui stramba, adevăr grăiește!!
    Mulțumesc PNL ca te-am votat sa numești ministru unul pentru care am ieșit in strada sa-l dau jos…
    Ciuma rosie și ciuma galbena = inseparabile’

    3
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate