Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri că începând de luni, 8 iulie, circulația pe Valea Oltului se va închide timp de o lună, pe timpul zilei, pentru a permite desfășurarea lucrărilor la lotul 2 al autostrăzii Sibiu-Pitești.
„O să merg vineri împreună cu dl. director Pistol (n. r. Cristian Pistol, dir. gen. CNAIR) și cu colegii din CNAIR la fața locului. Avem acest lot 2 de pe Sibiu-Pitești care implică defrișări. Acestea au fost aprobate, aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să facem această autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem autostrada. Cert este că în acest moment aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranța traficului, ar pune in pericol viața celor care circula pe DN7 și asta nu și-o poate asuma nimeni. De aceea în aceasta lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Pitești”, a declarat Grindeanu.
„Nu există altă variantă, am încercat să găsim variante. Vorbim de înălțimi foarte înalte care ajung până la 70 de metri, unde trebuie a fi tăiați acești arbori care riscă să ajungă pe carosabil și să pună în pericol siguranța circulația. Repet, vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări”, a mai anunțat Grindeanu.
Nu în ultimul rând ministrul a spus că pe perioada zilei vor exista rute alternative pe care Ministerul Transporturilor împreună cu poliția rutieră le vor transmite populației.
Având în vedere că până la închiderea traficului mai sunt doar patru zile, găsiți mai jos patru rute alternative pentru ocolirea zonei închisă. Facem precizarea că în mod normal un drum pe Valea Oltului între Sibiu și Rm. Vâlcea – care are o sută de km -, se parcurge circulând regulamentar, în funcție de trafic, în aproximativ două ore.
- Cea mai scurtă variantă ocolitoare, ca distanță și timp, este în mod surprinzător Transfăgărășanul. Această opțiune nu este valabilă pentru transportatorii de mărfuri sau persoane. Ea presupune o distantă de la Sibiu până la Rm. Vâlcea de 202 km, care se parcurg în puțin peste patru ore. Cine merge spre București poate merge de la Curtea de Argeș direct la Pitești.

- A doua opțiune o reprezintă Transalpina. Distanța de la Sibiu până la Râmnicu Vâlcea peste munți este de 270 de km, care pot fi parcurși în aproape 5 ore.

- Opțiunea numărul trei prevede folosirea Transalpinei până la Obârșia Lotrului, apoi schimbarea traseului spre Brezoi, oraș aflat în afara lucrărilor anunțate pe Valea Oltului. De aici, mai departe spre Rm. Vâlcea. Acest traseu are 256 de km și un timp de 4 ore și jumătate. Starea drumului între Brezoi și Obârșia Lotrului ar putea crea probleme șoferilor.

- Cea de-a patra opțiune o reprezintă varianta care probabil va fi aleasă de majoritatea transportatorilor, respectiv Sibiu-Simeria-Petroșani-Tg. Jiu-Rm. Vâlcea. Starea drumului pe această variantă este bună și implică inclusiv o porțiune de autostradă. Distanța este însă de aproape 370 de km și timpul necesar parcurgerii ajunge la 5 ore și 20 de minute.

Important de precizat că timpii menționați mai sus au fost preluați în condițiile actuale de trafic. După închiderea Văii Oltului traficul va crește semnificativ pe aceste trasee ocolitoare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
37 de răspunsuri
-
Deja parca ii vad pe cei cu carnet de duminica pe Transalpina si Transfagarasan cum merg ei cu 5 km/h, Soferi de camion ii claxoneaza din spate, ii depasesc pe serpentine ca le mananca demarajul ca ei sunt incarcati cu 24 T marfa. Cei cu dubitele nervosi in spatele camioanelor ca ei au curse rapide si nu pot astepta dupa camioane Din spate vin soferi de turisme cu flasuri, motociclisti cap pe capete prin serpetinele cu nisip. Distractia e la ea acasa pe aceste rute alternative :)) Cred ca glumiti cu aceste rute :))
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Se puteau face unele solutii de avarie, dar asta presupunea o gandire strategica la care sa subscrie toate partidele importante si care ar fi trebuit implementate acum 10 ani.
Cateva dintre aceste solutii (in umila mea opinie):
1.Prioritizat A13 Sibiu-Brasov si dat in circulatie la data inchiderii DN7.
2. Fluidizata circulatia pe valea Prahovei prin centuri serioase la Busteni, Sinaia si Comarnic.
Complementar:
3: Desfintate toate trecerile de pietoni la nivel din localitatile de pe valea Prahovei si inlocuite cu unele supra sau subterane dotate si cu lifturi pt persoanele cu probleme;
4: Reduse la maxim intersectiile din Busteni si Sinaia in care e permis virajul la stanga.
Dar ce face in schimb CNAIR si Ministerul Transportului: incep lucrarile de reabilitare la viaductul de la Posada pe DN1 exact acum! Si exemplele de „pro–e” pot continua.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Vai si amar de capul nostru!în perioada de vacante,concedii în luna iulie,august fiind lunile cele mai aglomerate din an închideți drumul pentru o luna?Doamn fereste!cica sunt alte 4 variante?Mergem cu rulote si auto rulote din toate colturile tarii …pe unde frate,pe Transalpina, Transfăgărășan ?Din Timisoara în loc sa facem360 km vom face 750km.Sa nu mai punem și stresul și siguranță noastră!
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
rutele sunt calculate pornind de la premiza gresita ca toti vor sa mearga de la Sibiu la Valcea. De fapt majoritatea sunt in tranzit si vor doar sa treaca prin zona respectiva, destinatia finala fiind probabil Bucuresti sau poate vor sa iese din tara. Si aici intervine waze-ul care va face cu siguranta rute mai avantajoase
-
De ce nu ma miră nimic la toate aberațiile astea…..? Cred ca dl. Grindeanu își imaginează ca Italia,Spania, Germania, au fost închise 100 de ani ca să facă aia autostrăzi și sute de tuneluri….când ești sărac cu duhul asta este singura soluție,închidem tot…..sunt peste 80 % dintre oamenii care locuiesc pe Valea Oltului care fac naveta la Sibiu…..le interziceți sa mai lucreze sau sa se întoarcă acasă?În intervalul în care Valea Oltului va fi inchisa se vor forma km de autoturisme așteptând sa se deschidă V.Oltului….cat de cretin sa fi sa iei cea mai PROSTA DECIZIE POSIBILA??
IQ -0
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Parintii au facut reclamatii, dar pe parinti cine ii verifica.. spre exemplu in buletin la adresa de domiciliu. Aceasta scoala…
Oh wow, ce noutate. Nu o mai scaldati, ca e de la sate, ca sunt oamenii mai stiu eu cum…
La Old Lisbon este multa nesimțire. Sală aproape goală și astepti mult și bine ca sa fi băgat in seamă…
Normal ca toate s-au scumpit ca urmare a politicii guvernului!
El trebuia sa fie la pensie,asa ca interdictia nu are sens.A plecat Einstein si lumea a supravietuit.













Lasă un răspuns