Joi,
11.09.2025
Ploi Moderate
Acum
21°C

Știrile zilei, 7 octombrie. Prima zi cu autobuzele Tursib în Cartierul Arhitecților, sindicaliștii filarmonicii vor continua protestele, terenurile de sport de la LIA, transformate în locuri de parcare

Știrile zilei, 7 octombrie. Prima zi cu autobuzele Tursib în Cartierul Arhitecților, sindicaliștii filarmonicii vor continua protestele, terenurile de sport de la LIA, transformate în locuri de parcare

Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a celor mai importante știri de luni, 7 octombrie.

Prima zi cu autobuzele Tursib în Cartierul Arhitecților: Înghesuială la prima oră, gol după ora 8

După ani de zile de rugăminți și demersuri mai mult sau mai puțin politice, autobuzele Tursib au ajuns începând de astăzi în Cartierul Arhitecților. Dacă la prima oră locatarii cartierului au ales să vină în Sibiu cu noile mijloace de transport în comun, după ora 8 deja autobuzele circulau goale.

Sindicaliștii Filarmonicii vor continua protestele prin care anulează concerte: „Organizarea grevelor în timpul repetițiilor sau a altor activități este inutilă”

Scena Filarmonicii din Sibiu a numărat al doilea eveniment anulat în timp ce sala era plină cu spectatori, ca urmare a unei greve a instrumentiștilor care fac parte din sindicat. Astfel de situații afectează în mod direct publicul spectator, admit sindicaliștii, care spun că grevele în timpul concertelor sunt singurele la care mai pot apela pentru a atrage atenția asupra protestelor lor.

Noile terenuri de sport cauciucate de la LIA au fost transformate în locuri de parcare de către profesori. Director: „La câte probleme avem...”

Opt mașini parcate pe terenul de baschet, cel puțin trei - pe pista de alergare, în timp ce alte două făceau loc unor alte autoturisme care s-ar fi dorit parcate pe terenul de minifotbal. Sunt imaginile cu care elevii Liceului de Industrie Alimentară Terezianum din Sibiu le văd în fiecare zi. Terenurile de sport au fost date în folosință în vacanța de vară.

Sibian din Ministerul Agriculturii pierde procesul cu statul. A cerut înapoi 20 de mii de euro pentru creșterea copilului, deși a divorțat, iar minorul era la mamă

Cornel Nicolae Bănescu Șufană, șef serviciu la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din cadrul Ministerului Agriculturii a pierdut luna trecută definitiv un proces cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu (AJPIS) după ce instituția i-a cerut înapoi 94 de mii de lei, aproximativ 20 de mii de euro.

Peste 200 de elevi veniți din alte țări s-au transferat în școlile din Sibiu. Mai mult de jumătate sunt din familii întoarse din Germania

216 elevi au cerut echivalare de studii pentru a se putea înscrie în școlile și liceele din Sibiu, potrivit unor date oferite de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. Cei mai mulți, 108, sunt elevi care au studiat până acum în Germania și care au cerut echivalarea de studii pentru a se înscrie în unitățile de învățământ din județul Sibiu.

Viitoarele piste de pe malul Cibinului vor fi proiectate tot de către FIP Consulting

572.800 de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea contractului de întocmire a documentațiilor necesare prelungirii în ambele direcții a pistei pentru biciclete amenajată pe malul Cibinului. Contractul a fost atribuit societății care a proiectat și actuala pistă.

Sportivele de la Clubul „Kids Acro Dance Sibiu” au obținut locul I la Campionatul European de dans contemporan din Slovenia. Antrenoare: Au făcut față cu brio provocării, sunt foarte mândră de ele

Sportivele de la Clubul Sportiv „Kids Acro Dance Sibiu” sunt campioane europene după ce au participat la Campionatele Europene – IDO European Championship desfășurate în Slovenia. 

Transfăgărășanul, închis temporar marți și miercuri. Se filmează un spot publicitar

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că Transfăgărășanul va fi închis temporar marți și miercuri, 8 și 9 octombrie. Motivul este filmarea unui spot publicitar.

Un proiect Erasmus inițiat de o școală din Germania în parteneriat cu Colegiul Pedagogic a scos elevii în natură. Profesor: „Suntem prea ocupați, prea distrași, prea puțin prezenți”

Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu a găzduit în perioada 12 - 20 septembrie proiectul Erasmus inițiat de partenerii germani ai școlii. Proiectul se numește „Biodiversitatea în Dealurile Transilvaniei - cercetări ecologice în păduri, cu accent pe fauna fluturilor de noaptea” și a fost gândit pentru a scoate copiii din lumea ecranelor.

Temperaturile cresc la Sibiu începând de marți. Finalul săptămânii aduce ploi

Meteorologii sibieni anunță că vremea începe să se încălzească începând de marți. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 25 de grade. De vineri însă, sunt anunțate ploi. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus