Administrația locală a dat publicității câteva imagini cu stadiul lucrărilor la complexul Gușterland. Proiect estimat la peste 103 milioane de lei, este cea mai mare investiție publică în derulare a municipiul Sibiu.
În contextul în care săptămâna aceasta urmează să fie aprobată proiectul de hotărâre referitor la finanțarea din fonduri nerambursabile a Gușterlandului, Primăria Sibiu a dat publicității câteva fotografii și informații despre stadiul lucrărilor. „Amenajarea Complexului pentru ecoturism și agrement Gușterland este o investiție pentru timp liber și turism, încă un pas în creșterea calității locuirii în oraș. Aici lucrările sunt deja în curs, iar zona prinde tot mai mult contur”, transmite primarul Astrid Fodor, într-un comunicat remis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
Lucrările la această investiție au început în vara anului trecut, fiind încredințate prin procedură publică de achiziție unei asocieri condusă de CON-A.„ Din iulie 2024 și până în prezent, s-a lucrat la amenajarea zonei de parcare și a drumului de mentenanță, la construcția clădirii multifuncționale, amenajarea garajului pentru sănii, crearea traseului pentru biciclete și a celui pietonal, precum și la instalarea sistemului de iluminat public în mai multe arii ale Complexului. De asemenea, s-a lucrat la traseul pentru sania de vară și la pârtia pentru schi și tubing. O lucrare mai deosebită este construcția turnului de aventură – s-au turnat fundațiile, iar structura acestuia este aproape finalizată”, se arată în comunicatul Primăriei Sibiu.






Sursa imaginilor: Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
11 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)
…cine va merge acolo sunt toti meltenii care sunt atrasi de astfel de balciuri ieftine, hai sa nu ne imbatam cu apa rece…evident ca va merge lumea, fiind un magnet pentru o anumita categorie sociala de oameni (nu aia care valorifica arta si cultura, garantat)
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Și poliția are obligația ca în intersecții să încetinească ,chiar daca sunt in misiune. Nu exista scuza in acest sens.…
Schimbul valutar este complet gresit pentru ca 10 coroane nu valorau 10 RON, ci 10 lei de atunci. Daca facem…
Foarte bine ca in sfarsit exista controale, dar discutam de lucrari executate, in valoare de 1 mil. lei si lipseste…
Nu are destule. Masinile n-au ce sa caute in Orasul de Jos, strica peisajul. Ajung cele ale locatarilor. Nu mai…
Ce legatura are? Tocmai, daca muncesti nu vrei sa fii stresat de masini cand mergi in centru. Le vedem destul…











Lasă un răspuns