Marți,
18.11.2025
Innorat
Acum
8°C

Sibiul actualizează studiile trenului interurban care să aibă patru curse pe oră: riscul de a pierde fondurile nerambursabile pentru implementarea proiectului „este ridicat”

Sibiul actualizează studiile trenului interurban care să aibă patru curse pe oră: riscul de a pierde fondurile nerambursabile pentru implementarea proiectului „este ridicat”

Administrația municipiului Sibiu a lansat o licitație pentru asistență tehnică de specialitate în vedere întocmirii documentațiilor incipiente necesare implementării unui tren interurban în oraș și Șelimbăr. Primăria Sibiu apreciază că, din cauza legislației naționale nemodificată, fondurile nerambursabile alocate pentru un astfel de tren sunt aproape de a fi pierdute. 

În urmă cu o zi, Primăria Sibiu a lansat procedura de atribuire a unui contract de asistență tehnică, în special în vederea actualizării documentațiilor pe baza cărora să fie lansată licitația pentru întocmirea studiului de fezabilitate al unui viitor tren interurban al Sibiului. 115.000 de lei, la care se adaugă TVA, este valoarea alocată pentru acest contract, pentru care firmele interesate au termen de depunere a ofertelor în ziua de 9 mai. 

„Obiectivul general al contractului este realizarea analizelor și a documentațiilor necesare pentru actualizarea Temei de proiectare și a Caietului de Sarcini privind întocmirea Studiului de Fezabilitate(inclusiv verificare proiect + elaborare documentații pentru obținere avize faza SF) și asistență tehnică pentru derularea procedurii de achiziție publică a serviciilor de realizare a Studiului de fezabilitate”, se arată în caietul de sarcini aferent licitației. 

Firma care va câștiga acest contract va trebui să actualizeze tema de proiectare și caietul de sarcini în vederea organizării unei alte licitații pentru atribuirea contractului de întocmire a studiului de fezabilitate. Aceste documente (tema de proiectare și caietul de sarcini) au fost realizate în primă fază în 2020, de către Rossada Inovative Solutions SRL, din București. Documentele trebuie actualizate ca urmare a modificărilor legale intervenite între timp, precum și ca urmare a alocării de fonduri europene nerambursabile pentru astfel de proiecte în actualul ciclu financiar european.

Totodată, firma angajată va trebui să realizeze și o analiză de piață pentru a estima costurile de realizare a unui astfel de studiu de fezabilitate. Termenul pentru aceste demersuri este de 60 de zile de la semnarea contractului.

Prin contract mai este solicitată „asistență și consultanță pentru inițierea procedurii de încheiere a Acordului de asociere în participațiune, precum și a Contractului de Activitate Locală (simultan)” și asistență tehnică pe perioada licitației pentru atribuirea contractului de întocmire a studiilor de fezabilitate. „Această activitate va cuprinde sprijin în întocmirea documentației de achiziție, a factorilor de evaluare precum și evaluare tehnică specifică propriu zisă în etapa de evaluare a ofertelor primite”, se mai arată în caietul de sarcini.

Firmele interesate trebuie să dovedească că lucrează cu trei experți: doi în căi ferate (dintre care unul să fi și fost șef de proiect în domeniu) și unul în achiziții publice. Criteriul de atribuire al contractului este prețul cel mai mic.

Citește și De ce nu are Sibiul tren interurban? ”S-au modificat datele problemei”

Vor mai fi bani?

Sibiul, în calitate de lider al parteneriatului încheiat în 2021 cu Șelimbărul, a semnat în octombrie 2024 un parteneriat cu CFR SA, pentru utilizarea infrastructurii feroviare existente și pentru consultanță de specialitate în vederea implementării trenului interurban. Acest proiect al trenului interurban a fost introdus în planul de mobilitate al Sibiului în 2017 (de altfel, trenul interurban a fost una din principalele promisiuni ale candidaților FDGR la alegerile locale de acum cinci ani).

Proiectul a fost mai apoi preluat și în noul Plan de mobilitate urbană durabilă al Sibiului 2021 – 2030, iar fondurile pentru implementare ar urma accesate din cele alocate nerambursabil de către Uniunea Europeană în actualul exercițiu bugetar multianual (2021 – 2027, în care România poate atrage fonduri până în 2030).  Conform Ghidului solicitantului pentru atragerea de fonduri în vederea creării de trenuri metropolitane, bugetul maxim alocat nerambursabil pe proiect este de aproximativ 235 de milioane de euro.

Reprezentanții Primăriei Sibiu apreciază că există un risc ridicat ca acești bani să fie pierduți. „În cadrul ciclului financiar 2021-2027 al Uniunii Europene sunt alocate fonduri nerambursabile importante destinate autorităților administrației publice locale în vederea implementării unor servicii publice de transport feroviar al călătorilor în zonele metropolitane. Riscul ca aceste fonduri europene nerambursabile să nu poată fi accesate de autoritățile administrației publice locale din România este ridicat, în cazul în care nu se întreprind cu celeritate măsuri ca legislația națională să permită autorităților administrației publice locale implementarea unor servicii publice de transport feroviar al călătorilor în zonele metropolitane”, se arată în caietul de sarcini al licitației pentru asistență tehnică discutată în acest articol. 

Patru trenuri pe oră în perioadele de vârf. Electrice

În primă fază, trenul interurban este gândit să conecteze Șelimbărul, cu gara Sibiu și zona industrială vest, având și un „apendice” către zonele Turnișor și Tilișca. Tema de proiectare și caietul de sarcini pentru aceste prime rute de transport – documente care se cer acum actualizate – au fost elaborate în toamna lui 2020, de către Rossada Inovative Solutions SRL, din București.

În tema de proiectare realizată de aceștia se arată că traseul propus pentru trenul interurban nu traversează doar terenuri aflate în proprietatea statului român ori a municipiului Sibiu, ci și terenuri deținute de nouă societăți comerciale private: Moara Cibin (proprietarul majoritar al liniei de cale ferată care pornește din Turnișor, spre Aeroport și Zona industrială vest), Sudarec Romserv, Scandia, WDP, Continental Automotive System, Harting, WK Group și Bricomat.

Aceeași temă de proiectare din 2020 arată că trenurile vor fi cu tracțiune electrică: „În absența electrificării liniei cu sistem clasic catenară / pantograf se vor construi infrastructurile necesare utilizării de vehicule cu tracțiune electrică bazate pe baterii, pile pe hidrogen sau alte tehnologii cu performanțe similare”.

„Intersecțiile cu alte categorii de infrastructuri de transport vor fi reamenajate pentru evitarea intersecțiilor la nivel. Intersecțiile la nivel vor fi echipate cu sisteme de bariere automate și sisteme de trecere la nivel care să permită eliberarea în siguranță și într-un timp minim a spațiului gabaritului de liberă trecere. După caz se vor amenaja și treceri la nivel pietonale care să permită traversarea în condiții de siguranță pentru pietoni și bicicliști”, mai prevede documentul citat, potrivit căruia frecvența de circulație a trenurilor va fi de patru pe oră la orele de vârf și, respectiv, de două pe oră în afara orelor de vârf. 

„Punctualitatea serviciilor trenului interurban Sibiu va fi de cel puțin 95% comparativ cu programul de transport contractat (punctualitatea va fi calculată în baza mediilor zilnice, lunare și anuale)”, se mai arată în documentul amintit.

Totodată, se are în vedere amplasarea de panouri fonoabsorbante și alte sisteme de prevenție a accesului în zona căilor ferate, construirea unui depou și a infrastructurii pentru mentenanță și reparații.

Cerinţele tehnice pentru vehiculele utilizate pentru trenul interurban Sibiu (TUS):

Sursa: tema de proiectare elaborată în 2020 

a. Vehicule autorizate pentru circulația pe infrastructura feroviară publică din România;

b. TUS oferă locuri pe scaun și în picioare, locuri pentru persoane cu dizabilități, locuri pentru bagaje voluminoase și biciclete;

c. garnituri de tren cu un singur nivel;

d. sistem de tracțiune cu grad scăzut de poluare (în condițiile electrificării infrastructurii, vehiculele vor fi dotate cu sisteme electrice de tracțiune compatibile);

e. sisteme de tracțiune și frânare cu nivel scăzut de zgomot;

f. acces continuu la/din vehicul;

g. platformă continuă pe lungimea garniturii de tren;

h. format structurat pe o singură clasă;

i. locuri pentru călătorii scurte, activitate frecventă, durabil și rezistent la impact;

j. spații special amenajate pentru călătoria în picioare în siguranță;

k. spaţii speciale pentru persoane cu dizabilităţi;

l. spaţii speciale pentru biciclete, bagaj voluminos;

m. accesul călătorilor la WiFi Internet;

n. sistem electronic de bilete (integrate cu sistemul de transport public local) ;

o. sistem electronic de informare a călătorilor ;

p. sisteme HVAC (încălzire, aerisire și aer condiţionat);

q. sisteme electronice de securitate, sisteme CCTV cu camere de monitorizare, detectoare de fum și foc;

r. sisteme intercom pentru situaţii de urgenţă;

s. sisteme de detecţie cu închidere automată a uşilor și deblocare a uşilor;

t. sistem electronic de diagnostic al trenului, legat la pupitrul conducătorului de tren/mecanic de locomotivă și cu interfaţă pentru descărcare facilă a datelor și transfer în aplicaţia de mentenanţă a trenului;

u. nu este necesar sistem de toalete.

Citește și Trenul periurban Sibiu: am vizitat cele 14 locuri propuse spre a deveni stații. „Un astfel de tren devine coloana vertebrală a transportului public”

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Kukuruku

Acum 6 luni

Intraurban, nu interurban. Interurban ar fi daca l-ar prelungi pana in Cisnadie, macar :)

Raspunde

Pastor Marginas

Acum 6 luni

Daca nu ma insel (si daca ma insel, rog sa ma corectati) abureala asta cu trenul urban a fost una din promisiunile din campanie ale bunicutei, campanie pe care a casigat-o cu "brio". Daca e sa fie asa, de ce nu s-au apucat din ziua a 2-a a noului mandat sa lucreze la acest proiect? Au frecat-o la rece pana in ultimul moment si acuma "iaca" sunt sanse sa se piarda fondurile. Haideti sa nu ne mai facem "emotii", stim prea bine ca banii sunt ca si pierduti - sper sa nu am dreptate dar vorbim cand se apropie termenul limita. PS: Acuma ca am stat sa ma gandesc, parca trenul asta a fost promis si in mandatul precedent, asa-i? :))))))) Hai ca uite asa, mai "castigam" unul din nou peste cativa ani :D

Raspunde

Constantin

Acum 6 luni

De 10 anii tot studii de fezabilitate și rezultatele............

Raspunde

Sibian

Acum 6 luni

Poveștii de adormit copiii, un plan imposibil de realizat și imposibil de implementat nu va merge mai nimeni cu acest tren,altele Sunt problemele. Bretele de legătură de la Hornbach spre cartierul Reșița, cartierul Tineretului, Arhitectilor,Valea Aurie etc

Raspunde

Mesterul dupe net

Acum 6 luni

Ca si pierduti banii. 8 zile sa depui o documentatie pare ori cusuta cu ata ori ca nu vrei sa faci atribuire. Sa ai infrastructura sa implementezi asa ceva si sa pierzi o asemnea ocazie arata incompetenta sau rea vointa. 5 ani sa fa i nimic...minusul mare sunt trecerile la nivel din oras,dar cu implementarea sistemelor automate,n-ar trebui sa stai mult la bariera. Nici cu cfr nu mi-e rusine,sigur au avut 1 miliard de cerinte pentru eliberarea avizelor. In fapt,se paote vedea ca la bucata aia de linie ferata spre Selimbar se lucreaza de mai bine de un an. Cred ca se fac doi. Ori pentru sistemul asta,liniile trebuie sa fie tipla,macar cele directe,peroanele la fel,macazele... Nu mai zic de amenajarea punctelor de oprire. Asa ca probabil niciodata in viata asta. Plus ca ar trebui in Selimbar niste busuri care sa ajunga cu 5 min nainte sa plece trenurile.

Raspunde

Alupi

Acum 6 luni

235 milioane de euro și nu faceți o amărâtă de toaletă?! Cât durează??? 5 ani studiile de fezabilitate și cel puțin 15 ani proiectarea ptr doar 4 stații? Vaiii

Raspunde

Ion

Acum 6 luni

Salut. Cred că înainte să aprobi și să demarezi un proiect, persoana sau serviciul din cadrul unei instituții, analizează și verifică amănunțit toată afacerea, documentație, legislație, proiecte, aprobări, fonduri, fezabilitate, etc. Să aprobi proiectul și să îl demarezi, să soliciți studii de fezabilitate plătite, unei firme de consultanță x, aparținând lui y, din partidul z, cunoscând că proiectul nu are finalizare, este jaf la drumul mare. Chiar dacă este legal, cine se autosesizează? Chiar așa merge? Doar o părere.

Raspunde

Mein Sibiu

Acum 6 luni

Tante Astrid nu poate face nimic la timp pentru că nu poate. Totul încet, foarte incet sau deloc. Asta e regula nr. 1. Altfel e o doamnă cu bun simț, nu zic nu, dar e păcat că nu ați înțeles asta până acum.
Raspunde

Un alt spital

Acum 6 luni

asa trenu, ca si spitalul.....invizibile amandoua. povesti marca PNL
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus