Consilierii locali ai Sibiului au încuviințat schimbarea destinației unui imobil din Sibiu, din locuință în cea de „funcțiuni turistice cu caracter interurban – alimentație publică”. Proprietarii clădirii arată că aici va fi deschis un spațiu propice vernisajelor de artă.
Este vorba de clădirea situată pe strada Hegel, nr. 3, din Sibiu, aflată în proprietatea familiei Carabulea. Casa cu subsol și parter, ridicată pe un teren de aproape 1.000 de mp, a intrat într-un amplu proces de reabilitare, la finele căruia proprietarii au decis să solicite și schimbarea destinației. Consilierii locali ai Sibiului au aprobat această schimbare de destinație în ședința care a avut loc joi după prânz.
„Schimbarea de destinație se dorește a fi facută pentru a putea servi și o cafea în incintă, în condiții legale. Clădirea va fi deschisă ca și spațiu de vernisaj de artă și de evenimente culturale și socio-culturale, iar noi ne dorim să avem și posibilitatea legală să le servim o cafea sau o răcoritoare celor care ne trec pragul”, transmit proprietarii clădirii pentru cititorii Turnul Sfatului.
Din toamna anului 2021, Oprea Carabulea a deschis o galerie de artă privată în cadrul hotelului Ramada, precedată de expoziția Life&Art, organizată la Muzeul Național Brukental.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Tot familia Carabulea,in anii 2000,au schimbat destinatia sediului in constructie al Primariei in Universitate.Apoi,cu largul concurs al fostului Primar s-a demolat partial si s-a transformat in Ramada.Acolo ar fi fost si un mare buncar antiatomoc.Acum,presupun,se tin rufele murdare,ale hotelului,nu va ginditi la prostii!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De ce nu scrieti si de Iarina Axinte? E tot sibianca si joaca la echipa nationala la senioare
1. Pt autoritati: Trebuiau ridicate atunci cand v-ati dat seama ca de 17 ani nu respecta regulamentul si le-ati dat…
Ce face Politia, Asociatiile de proprietari si Primaria cu atatea adrese de flotant in zona?
Pesta asta nenorocită a apărut mai demult, ai dreptate, psd a uitat că i-a durut în șpiț, dar nu-i de…
Incompetenta marca @PrimariaMunicipiuluiSibiu! Probabil nu le iesea nimic ofertant, asa ca au anulat tot ca sa depuna cine trebuie sa…













Lasă un răspuns