Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

ULBS taie sporurile angajaților pe care Curtea de Conturi le-a găsit ilegale. Încă nu se știe cum vor fi recuperați banii dați din ianuarie 2023

Alin Bratu
8
sediu-rectorat-ulbs-e8nr

O ”notă de fundamentare” semnată de directorul general administrativ al ULBS, Sebastian Dotcoș și de către șefa Serviciului Resurse Umane, Laura Muntean, aprobată de rectorul Sorin Radu, anunță că s-a luat act de sesizarea Curții de Conturi prin care, în ultimele 34 de luni, salariații au primit o parte din bani, la salariu, care nu trebuiau acordați.

Publicitate
Publicitate

Turnul Sfatului a scris despre asta în 22 octombrie, iar atunci conducerea universității a recunoscut că a existat un control al Curții de Conturi, fără a preciza însă despre ce sume este vorba.

”Confirmăm faptul că a existat un control al Curții de Conturi în perioada menționată și că sunt vizate sporuri de stabilitate și compensații. După primirea raportului final, la nivelul universității se vor demara proceduri interne pentru implementarea măsurilor dispuse de Curte”, precizează instituția într-un răspuns transmis în urma unei solicitări Turnul Sfatului.

În documentul transmis acum spre cunoștința membrilor Senatului ULBS se precizează faptul că ”executarea măsurilor dispuse are caracter imperativ”, iar rectorul are obligația ”de a emite decizii cu caracter obligatoriu şi de a lua măsurile necesare pentru respectarea disciplinei financiare şi a legalității în materia salarizării, obligație coroborată cu (art. 256), care impune obligația salariaților de a restitui orice sumă nedatorată încasată de la angajator”.

Altfel spus, cel mai probabil conducerea instituției îi va obliga pe angajați să aducă înapoi banii dați ilegal în ultimii aproape 3 ani.

Publicitate

Până atunci, însă s-a decis din 1 noiembrie să nu se mai acorde compensațiile considerate de Curtea de Conturi ca fiind ilegale. Nu s-a stabilit însă cum

”Încetarea acordării veniturilor de natură salarială reprezentând compensații formate din: diferență spor CFP, compensație spor stabilitate, alte compensații, acordate personalului didactic de predare/cercetare și a personalului didactic/de cercetare auxiliar din cadrul ULBS, aprobate prin Hotărârea CA nr. 3/05.02.2025 şi Hotărârea Senatului nr. 1124/20.02.2025, începând cu 01.11.2025”, este concluzia memorandumului.

”E vorba de incompetența unor angajați care nu au vrut să-i taie fostului director general administrativ”

Surse din cadrul ULBS susțin că o notificare a fost trimisă la Curtea de Conturi de către mai mulți angajați, după ce conducerea de atunci a instituției ar fi continuat să acorde salariaților un spor considerat ilegal.

”Aici este vorba de incompetența unor angajați care nu au vrut să-i taie fostului director general administrativ (n.r. Vasile Moțoc) sporul de 10.000 lei pe lună și așa ne-au lăsat la toți acele sporuri. Asta, deși se știa foarte clar că aceste sporuri sunt ilegale”, spune o sursă din cadrul instituției.

„Acum trebuie să dăm înapoi acești bani. Curtea de Conturi a spus în acest raport că sporul nu a fost acordat legal. Curtea a verificat salariile din perioada 2023 – 2024, însă sporurile s-au acordat și în 2025. Acel spor nesimțit a fost acordat pentru Moțoc. Sesizarea a fost făcută pentru a verifica inclusiv veniturile rectorului, de peste 40.000 de lei”, spune sursa Turnul Sfatului.

Vasile Moțoc, cel care a ocupat această funcție în ultimii 15 ani, a ieșit la pensie la finele lunii septembrie 2021. Din 2022, funcția de director general administrativ al ULBS este ocupată de fostul primar din Marpod, Sebastian Dotcoș.

Sporul de stabilitate și cel de stres au fost primite de către angajați până în 2017, iar de atunci acestea au fost incluse în ”compensații”. Sporul de stabilitate reprezintă 15% din salariul de bază, iar celelalte compensații puteau ajunge tot până la 15%, raportat la tipul de funcție al salariatului.

<mark class='ep-highlight'>ULBS</mark> taie sporurile angajaților pe care <mark class='ep-highlight'>Curtea</mark> de <mark class='ep-highlight'>Conturi</mark> le-a găsit ilegale. Încă nu se știe cum vor fi recuperați banii dați din ianuarie 2023

Sursa foto: Turnul Sfatului

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

8 răspunsuri

  1. Avatar Altădată să votați
    Altădată să votați

    Altădată să votați ca să nu vă lamentați.

    38
    1
  2. Avatar Newman
    Newman

    Se pare ca in tot sistemul bugetar se fura si se deturneaza bani in draci.Din acest motiv oamenii sistemului bugetar nu vor schimbarea clasei politice care le protejeaza hotiile.Ei vor vota in continuare cu cei care au jefuit tara in ultimii 30 de ani.

    59
    0
  3. Avatar Gligor
    Gligor

    Felicitari ulbs ,banii singura realizare !
    BRAVO MOTOC !

    69
    14
    1. Avatar Mitzi
      Mitzi
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      2
      9
  4. Avatar Stroie
    Stroie

    Felicitări, Turnul Sfatului! E important să faceți voi lumină dacă alții hibernează. Acum că aflăm negru pe alb despre maratonul hoților, what’s next?

    36
    0
  5. Avatar Arthur
    Arthur

    Dacă s-ar întâmpla așa ceva în UK, duba pleca demult încărcată din curtea universității, iar titlurile academice se transformau în hârtie igienică.
    Voi continuați să vă închinați la infractori, așadar vă meritați soarta.

    46
    0
  6. Avatar Barb Alex
    Barb Alex

    Ma intreb si eu ca un student amarat: dl prof Sorin Radu da din umeri sau e un tic?

    51
    0
  7. Avatar Ella
    Ella

    Incredibil!!! Ne-a spus profu’ acum două zile că nu mai poate folosi PowerPoint și Word pentru reactualizarea cursului deoarece universitatea a decis să nu mai ofere acces la pachetul Microsoft Office profesorilor și aceștia trebuie să-și cumpere singuri licențe.
    E de noaptea minții…
    În timp ce unii își trag prime ilegal în ulb, universitatea cică nu are bani să susțină actul de predare. Pentru ce naiba plătesc eu taxă?
    Mă așteptam să găsesc altceva la Sibiu, dar cred că mă transfer. Sunt și profesori mișto, dar văd că alții sunt puși pe distrugere.
    Dl Sorin e cumva pesedist?

    24
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate