Pornit de la penalități cerute pentru două toalete ecologice, procesul deschis de Primăria Sibiu împotriva constructorilor Total NSA AG Construct, Eco Garden Construct și a proiectanților de la Henza Business s-a întors împotriva administrației locale: a pierdut atât pe fond, cât și la apel, iar ambele instanțe au arătat că Primăria este cea care, de fapt, nu a aplicat litera legii. Care i-ar fi permis, de fapt, să ceară penalități mai mari și de la mai mulți.
Transformarea fostei gropi de deșeuri din construcții într-un parc de 6,2 ha (al doilea din Sibiu, ca dimensiune, după Sub Arini) a fost realizată din fonduri europene nerambursabile și în baza unui contract de proiectare și execuție semnat, în iunie 2020, între Primăria Sibiu și asocierea formată din sibienii de la Total NSA AG Construct (lider), clujenii de la Eco Garden Construct și proiectanții de la Henza Business (care au asigurat și asistența tehnică).
Valoarea inițială a contractului a fost de 11 milioane de lei, la care se adaugă TVA, dar după 12 acte adiționale, parcul a fost terminat cu 16 milioane de lei, plus TVA. La care trebuie însumate alte 1,6 milioane de lei, plătite într-un contract separat, încheiat în august 2022 cu Total NSA AG Construct SRL, pentru lucrări suplimentare în vederea stabilizării unui versant din viitorul parc.

Proiectarea și construirea parcului Belvedere au costat 21 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Sursa foto: Primăria Sibiu
Cum sumele au tot crescut, la fel s-a întâmplat și cu termenele de execuție. La semnarea contractului, noul parc trebuia „livrat” în termen de 18 luni: trei luni pentru proiectare și alte 15 luni pentru execuție, după care, în 30 de zile, alături de reprezentanții Primăriei, urma realizată recepția la terminarea lucrărilor.
Doar că, în urma celor 12 acte adiționale adăugate contractului, s-a ajuns la peste 25 de luni: patru pentru proiectare, 21 de luni și zece zile pentru execuție și alte patru luni pentru recepția lucrărilor. Iar aceste din urmă patru luni aveau să scoată la iveală modul greșit în care Primăria a abordat chestiunea penalităților.
Citește și Primăria Sibiu: Începe amenajarea Parcului Tilișca, al doilea cel mai mare parc al Sibiului
Toalete întârziate de război
După 11 acte adiționale încheiate, contractul pentru noul parc botezat Belvedere a ajuns să aibă termen de finalizare ziua de 9 aprilie 2023. Zi în care, conform actelor depuse la dosar, în parc au mai rămas de realizat o listă semnificativă de lucrări: de la finalizarea locurilor de joacă, la gazon, branșamente de apă, umpluturi de pământ sau asfaltat alei. Trei zile după acest termen, chiar dacă lucrările nu erau finalizate, cei de la Total NSA AG Construct notifică reprezentanții Primăriei Sibiu referitor la finalizarea lucrărilor.
În loc de a convoca comisia de recepție ca urmare a acestei notificări, reprezentanții administrației locale cad de acord pentru un nou act adițional (ultimul din seria celor 12), act semnat în mai 2023 și prin care singura modificare adusă este aceea că procedura de recepție a lucrărilor se prelungește de la 30 de zile la patru luni.
În interpretarea Primăriei Sibiu, în urma semnării acestui ultim act adițional, termenul de finalizare a lucrărilor a rămas tot în 9 aprilie 2023, termen de la care pot fi aplicate penalități. Și, invocând acest termen, avertizează și, în cele din urmă, decide să penalizeze cu suma de 407.502,98 de lei pe cei de la Eco Garden Construct SRL, pentru că nu au livrat cele două toalete ecologice prevăzute în proiect până la termenul din 9 aprilie 2023.
Cum respectivele penalități nu au fost achitate, s-a ajuns la procese, în cadrul cărora clujenii de la Eco Garden Construct SRL au arătat că au comandat toaletele din octombrie 2022, dar nu au mai fost livrate la timp din cauza războiului izbucnit în Ucraina. „Toaletele ecologice se vor încărca imediat ce vor fi finalizate, producătorii având dificultăţi în realizarea lor datorită contextului economic cauzat de război şi perioada postpandemie”, este conținutul unui e-mail transmis de Eco Garden Construct SRL către Primăria Sibiu în 23 aprilie 2023 și prezentat mai apoi în fața instanțelor.
În cele din urmă, cele două toalete ecologice care au constituit motivul penalităților și, mai apoi, ale proceselor au fost montate în parc în cursul lunilor iunie și, respectiv, iulie 2023.

Una din cele două toalete ecologice amplasate în parcul Belvedere. În prezent, defectă. Sursa foto: turnulsfatului.ro
Iar comisia de recepție la terminarea lucrărilor la noul parc a fost convocată în urma unei notificări transmise de constructori în 4 iulie 2023, procesul verbal care consfințea că totul este în regulă fiind semnat în 9 august 2023. Două zile mai târziu, primarul Astrid Fodor inaugura noul parc.
Penalizați doar unii, când lucrări mai aveau de executat cu toții
Deschis în aprilie 2024, la Tribunalul Sibiu, ultimul proces pe subiectul penalităților cerute pentru cele două toalete s-a încheiat în luna noiembrie a anului trecut, la Curtea de Apel Alba Iulia. Atât Tribunalul, pe fond, cât și Curtea de Apel, mai apoi, au respins pretențiile Primăriei Sibiu, în contextul în care penalitățile au fost impuse doar celor de la Eco Garden Construct și nu și celor de la Total NSA AG Construct SRL, deși niciuna din cele două societăți nu a reușit să respecte termenul de 9 aprilie 2023.
Mai mult, în fața instanței, managerul de proiect din partea constructorilor a declarat că „termenul de recepție la finalizarea lucrării a fost prelungit cu mai mult de 30 de zile, respectiv 3 sau 4 luni pentru a ajuta asocierea să finalizeze aceste lucrări”, după cum se arată în hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, dată publicității în format anonimizat prin ReJust.ro. Conform managerului de proiect, lucrările rămase de executat după data de 9 aprilie vizau terenul de minigolf, locuri de joacă tip movilă, detalii teren multi-sport, asfaltarea aleii principale și a unora secundare, umpluturi de pământ, gazon pe 100 de mp, lucrări de instalații electrice și panouri fotovoltaice, branșamente la sistemele de apă, fântână și lac.
În cadrul proceselor, constructorii au insistat, iar judecătorii au încuviințat, asupra faptului că „majorarea termenului de recepție de la 30 de zile la 4 luni este, în fapt, un termen acordat pentru finalizarea lucrărilor asumate de Asociere și nu un termen pentru admiterea recepției”.
Parcul Belvedere a apărut în locul unui fost depozit de deșeuri din construcții. Sursa foto: colaj turnulsfatului.ro
Juriștii Primăriei Sibiu au susținut că cele patru luni pentru recepția lucrărilor prevăzute în ultimul act adițional (cel din mai 2023) nu pot fi incluse în perioada de execuție deoarece nu au fost prinse în graficele de lucrări. Dar atât pe fond, cât și la apel, judecătorii au arătat că argumentele Primăriei nu pot fi luate în calcul. „În apel, se constată că probele administrate în fața instanței de fond relevă că lucrările au continuat și după data de 09.04.2023. Concluzia este susținută de situațiile de lucrări 11, 12, precum și de declarațiile martorilor audiați în cauză. În acest context, în mod corect a arătat instanța de fond că termenul de patru luni din actul adițional nr. 11 încheiat la data de 8.05.2023 a vizat etapa de execuție, iar nu pe cea a recepției finale”, au stabilit judecătorii Curții de Apel Alba Iulia, conform sursei citate.
Pentru procesul pierdut, pe fond, la Tribunalul Sibiu, Primăria Sibiu are de plătit cheltuieli de judecată de 8.000 de lei, iar pentru apelul pierdut, alți 4.000 de lei.
Dacă ar fi aplicat legea, penalitățile erau mai mari și mai sigure
În cadrul procesului, discuțiile au scos la iveală faptul că Primăria Sibiu ar fi putut cere penalități de întârziere mai mari și cu șanse de a fi încasate. Și asta dacă ar fi respectat legea: conform actelor depuse la dosar, pe 12 aprilie 2023, Primăria Sibiu a fost notificată de către Total NSA AG Construct referitor la finalizarea lucrărilor (chiar dacă, în realitate, în parc mai erau multe lucrări de executat). Doar că reprezentanții Primăriei Sibiu nu au dat curs respectivei notificări, prin convocarea comisiei de recepție. Și, prin urmare, au pierdut șansa de a mai solicita penalități atât celor de la Total NSA AG Construct, cât și celor de la Eco Garden Construct.
„Un alt aspect care prezintă relevanță în cauză este nerespectarea procedurii impuse de HG 273/1994. În acest sens, instanța de fond a arătat corect că după prima notificare privind finalizarea execuției lucrărilor, din 12.04.2023, reclamantul (Primăria Sibiu – n.r.) avea obligația în temeiul art. 10 din HG nr. 273/1994 de a convoca în termen de 5 zile comisia de recepţie care, în ipoteza în care constata că lucrările nu sunt finalizate sau sunt necorespunzător executate, putea decide suspendarea procesului de recepţie la terminarea lucrărilor dacă constată (…) deficienţe. Un astfel de demers ar fi activat dreptul apelantei (Primăria Sibiu – n.r.) de a obține penalități. În acest context, în care chiar apelanta are o poziție fluctuantă față de termenul de finalizare a lucrărilor, rezultat din actele anexate la dosar, instanța de apel nu poate avea în vedere termenul de 09.04.2023 afirmat de apelanta principală, astfel că răspunderea contractuală în baza căreia a solicitat activarea clauzei privitoare la penalități nu poate fi activată, nefiind identificată o culpă certă a părții împotriva căreia s-a îndreptat”, este explicația juridică a acestei situații, în hotărârea dată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Citește și Înainte și după: Cum a devenit o groapă de gunoi cel mai modern parc al Sibiului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
7 răspunsuri
-
Oare astia din primarie fac intentionat tampeniile astea, ca sa castige pilele lor din firmele de casa bani garantat? Nu se explica altfel atata bataie de joc pe bani publici.
La biciclete platim dupa proces 100 de mii de euro anual cica licenta de utilizare a aplicatiei, la parcarea de la cazarma la fel, aici la fel, la Constructii SA, care au dat tepe dupa tepe, le cumparam cu o galagie de bani darapanatura inutila din Broscarie numita pompos fabrica de cultura.
Numai esecuri si gherle. S-a facut vreo evaluare d-na Fodor, cine sunt oamenii care aproba toate astea? Ce sanctiuni au primit? Au fost exclusi din proceduri in viitor, sa nu ne trezim cu altele si mai rele?
-
Aceste chestiuni legate de lucrări neterminate, întârzieri de recepții, acte adiționale la contracte, bugete depășite, intenții de a da în judecată pe unul și pe altul, nu au fost discutate și în Consiliul Local ? Dacă nu, este grav. Dacă da, atunci cum se face că niciun consilier nu a avut acea ”sclipire” și să-și dea seama că trebuie foarte bine analizate situațiile, dacă vor să aibă câștig de cauză. De acord, departamentul juridic se ocupă de așa ceva, dar și CL are un cuvânt de spus. Pentru că este o vorbă: ”Dacă pleci la război, atunci ai nevoie de arme”. Iar Primăria, se vede că nu a avut….
-
doar nu credea cineva ca firma de casa a primariei NSA va pierde procesul… Mai mult cum sa faci atatea acte aditionale si sa cresti cu mai mult de 1 milion de euro pretul prin contracte aditionale. Cine a facut acele acte aditionale si cu ce scop? sa plateasca din buzunarul lor nu sa platim noi pentru smecheriile lor…
Juristii din primaria sibiu ar trebui trimiti toti acasa dupa cate procese au pierdut si pierd… -
Primaria arunca bani cu nemiluita pe tot felul de prostii, de inutilitati. Asta in timp ce drumurile din Sibiu sunt deplorabile. Nu se gaseste nimeni sa vada si sa indrepte capacele de canal si asfaltul sarit din jurul acestora (e suficient sa treci pe str. Raului, dar nu numai, chiar si sos. Alba Iulia, Milea). De amenajarea a 2 benzi pe sens la intrarea dinspre Cristian sau constructia unui pasaj… ce sa mai vorbim? In schimb, montam semafoare in sensurile giratorii (?!)
Vai, mult mai este pana in 2028
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bugetul: venituri = cheltuieli la bănuț, ce frumos scrie pixul
Citiți execuția bugetară pentru anul 2025, o să constatați că veniturile au fost mai mici decât cheltuielile deci asta înseamnă…
Corupta Ursula von der Leyen nici usturoi n-a mancat, nici MCV-ul nu i-a musamalizat cu spagari cu tot.
Lege universală economică, niciodată educația sau cultura nu au fost avantajoase pt. vreo companiei. Dacă ești educat realizezi ca n-ai…
Nu jubilati prea mult! Si la urma urmei de ce nu va bucurati de reusitele voastre, nu de ale altora?!












Lasă un răspuns