În ziua în care faptul că nouă locuri de parcare scoase la licitație a devenit subiect de știre, Primăria anunță că mai are vreo două documente de dezbătut pentru PUG-ul la care „se tot lucrează” de aproape șase ani. Iar părinții sunt cei care, în sfârșit, pun în discuție utilitatea versus risipa în care a ajuns să se transforme programul „Laptele și cornul”. Dedicat inclusiv acelor elevi care, zilele acestea, au rămas blocați în Dubai din cauza conflictelor izbucnite în zonă. Vă invităm să citiți cele mai relevante știri ale zilei de luni, de la Sibiu.
În anul în care se împlinesc șase ani de când se tot lucrează la noul plan urbanistic al Sibiului, administrația locală anunță elaborarea unor noi documente – un plan de acțiuni și un raport de mediu – supuse acum consultării publice. După consultare, urmează o nouă dezbatere.
Mihai Suciu, inginerul sibian care meditează gratuit elevii la matematică pentru a lua note cât mai mari la Evaluarea Națională și Bacalaureat, s-a aflat în aceste zile în Dubai, împreună cu familia. Mihai a povestit pentru Turnul Sfatului cum o vacanță planificată pentru a profita de zilele libere ale copilului s-a transformat într-o experiență trăită sub alerte oficiale și incertitudine. În acest moment este încă în Emiratele Arabe Unite așteptând momentul în care se poate întoarce acasă, la Sibiu.
Cel puțin zece cadre didactice și opt elevi din județul Sibiu se află blocați în Dubai, în vacanțe private, după ce zborurile au fost suspendate ca urmare a crizei din Orientul Mijlociu. Inspectoratul Școlar Județean a întocmit o listă centralizată pentru a monitoriza situația și estimează că datele finale vor fi disponibile în cursul zilei de marți, 3 martie.
Părinți din județul Sibiu solicită îmbunătățirea calității produselor distribuite elevilor prin Programul „Laptele și cornul” reclamând într-o petiție online probleme legate de prospețime, calitate, diversitate și risipă alimentară. În timp ce unele unități de învățământ susțin că produsele sunt consumate fără dificultăți, altele confirmă existența unor deficiențe și chiar situații în care au fost returnate produse neconforme.
Societatea Urbana SA anunță organizarea unui licitații în vederea închirierii a nouă locuri de parcare, aflate în imediata apropiere a centrului istoric al Sibiului.
Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, în această perioadă, o serie de evenimente dedicate educației și prevenției, dintre care, miercuri, sirenele vor suna în toată țara.
Ambulanța pentru Monumente a anunțat duminică seară programul intervențiilor planificate pentru anul 2026 în județul Sibiu, fosta Mănăstire a Ursulinelor fiind cap de listă. Aflate în centrul istoric al Sibiului, clădirile care compun fosta mănăstire se află într-o avansată stare de degradare, proprietarul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia neavând fondurile necesare pentru restaurare.
Proiectul de reabilitare și modernizare a clădirii Palatului Administrativ din Sibiu, o clădire monument istoric în care se află sediul Prefecturii, se află încă pe pauză, chiar dacă are un câștigător în urma licitației publice. Compania Națională de Investiții (CNI) transmite că semnarea contractului de execuție este blocată de restricțiile fiscale impuse de Guvern.
În Sibiu, prețul mediu solicitat în februarie 2026 a fost de 1.958 euro/mp pentru apartamentele noi, cu 9% mai mult față de februarie 2025 și la un nivel similar cu cel din ianuarie, se precizează în cea mai recentă analiză Storia.
Reprezentanții Euroil SRL au demarat noi proceduri pentru mobilarea terenului de peste 1.000 de mp, aflat la „poalele” centrului istoric al Sibiului.
Logo-ul Filarmonicii de Stat din Sibiu a fost explicat de către Cristian Lupeș, managerul instituției.
Peste un milion de lei costă reparațiile și întreținerea locurilor de joacă din Sibiu pe parcursul unui an. Primăria a lansat o licitație publică pentru atribuirea contractului „Lucrări de reparații și întreținere pentru echipamentele care deservesc locurile de joacă pentru copii și alte spații de agrement”.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a admis luni propunerea procurorilor și a decis prelungirea arestului la domiciliu pentru încă 30 de zile pentru Remus Maxim, medicul de la Spitalul Militar acuzat de luare de mită. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Citește și restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Echilibrarea bugetelor la primarii = toti primarii isi angajeaza rudele si pilele, le dau salarii maxime, apoi vor bani de…
Sunt aceeași mereu, nu mai mult de 1-3 persoane. Unele comentarii nici nu au logică, mereu aceeași placă. Posibil „georgei”,…
vezi ca parcul gonflabil e al unui fost judecator, mare smecher, nu se atinge nimeni de el….
Intreb pina imi raspunde cineva(nu fostul ministru al Culturii,Turcan,nu-s absurd): Tabloul deteriorat din neglijenta de fostul Primar(ulterior Presedinte,actual pensionar) a…
Postac de la viitorul hotel













Lasă un răspuns