Vă invităm să citiți cele mai relevante știri ale zilei de vineri, de la Sibiu.
Una din cele mai așteptate lucrări de reabilitare a infrastructurii sportive din Sibiu are ordin de începere a lucrărilor, a anunțat astăzi Cseke Attila, ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Majoritatea candidaților înscriși la alegerile pentru noua conducere a PSD Mediaș provin din alte partide, în timp ce vechii membri de partid sunt îndepărtați, susțin voci din organizație. În replică, președintele organizației județene a PSD Sibiu, Bogdan Trif, spune că toți membrii sunt invitați să candideze.
Deși Focus Festival a început în 2013 ca un eveniment cu bilet, drumul către educarea publicului sibian cu privire la valoarea actului artistic este unul dificil. Sebastian Marcovici, fondatorul festivalului, a vorbit recent la podcastul ”Vocea Comunității” despre experiența amară a biletelor de intrare și despre motivele pentru care ediția actuală mizează pe „Back to Basics” și intrare liberă.
Investiție de 13,5 milioane de lei, atrase prin PNRR, noua creșă din Agnita a fost inaugurată în cursul zilei de vineri.
În data de 1 iulie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita regelui Ferdinand I și a principelui Nicolae, pe strada Victoriei, la intersecția cu strada Avrig, va avea loc o reconstituire istorică de amploare, cu sute de participanți.
Comisia de sistematizare a circulației a avizat mai multe restricții în circulație pentru a permite executarea unor lucrări la drumuri și rețele, precum și pentru desfășurarea unor evenimente, anunță vineri reprezentanții Primăriei Sibiu.
Președintele FC Hermannstadt, Daniel Niculae, a plecat de la club, anunță formația din Sibiu pe pagina de Facebook.
Dorinel Munteanu, antrenor al lui FC Hermannstadt din 10 decembrie 2025, și-a reziliat contractul cu sibienii, a anunțat clubul joi seară, pa pagina de Facebook.
La câteva ore după ce a anunțat despărțirea de antrenorul Dorinel Munteanu, conducerea FC Hermannstadt a dat asigurări sibienilor că echipa de fotbal nu se va desființa, ci va continua în Liga 2.
Fit Moms and Kids este mica afacere a Roxanei, o sibiancă de 34 de ani, care și-a dorit să aducă împreună mămicile din Sibiu, alături de copiii lor, la mișcare prin dans. Roxana propune ore de dans aerobic pentru mămici și copii, din dorința de a oferi o activitate nouă pentru ei, dar și pentru a promova ideea de mișcare prin dans.
Peste 300 de elevi din 27 de școli sibiene au lăsat pentru câteva ore telefoanele deoparte și au intrat într-o competiție în care ritmul, rezistența și bucuria mișcării au făcut diferența. La prima ediție a Campionatului Interșcolar de Sărit Coarda, organizată la Sibiu și chiar pentru prima dată la nivel internațional, spun organizatorii, copiii au demonstrat că un sport simplu poate aduna sute de participanți și mult entuziasm.
Starea precară a domeniului public din Cartierul Arhitecților nemulțumește mulți locatari.
Singurul cosmonaut român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu, a declarat, vineri, la Academia Forţelor Terestre (AFT) „Nicolae Bălcescu din Sibiu, că România trebuie să trateze domeniul spaţial ca pe o componentă a securităţii şi apărării colective, nu ca pe un lux.
Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu anunță vreme instabilă în județ pentru acest weekend, cu averse de ploaie, fulgere și posibilă grindină, în special sâmbătă.
Vă invităm să citiți și celelalte știri relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Procedura a avut loc acuma vreo 2 luni , am participat la licitație și încă nu am primit nici un…
Normal, cine e agresorul în războiul ăsta, nu putin?
Aha , acum totul e clar, chiar mă gândeam de unde are ăsta 2 milioane de euro!
Doamna doctor psihiatru este și puțin ” nebunatica” ca și pacienții dânsei.
Mai degraba frica de spaga si scandalul facut de medici sunt principalele cauze.












Lasă un răspuns