Un sibian în vârstă de 35 de ani a fost sancționat de polițiști după ce a fost surprins în localitatea Șeica Mare circulând cu o viteză de 154 de km/h, pe un sector de drum în care viteza legală este de 50.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Poliției Sibiu, bărbatul a fost depistat duminică, pe DN 14, la kilometrul 32+300, în timp ce conducea cu viteza de 154 km/h într-o zonă în care limita legală este de 50 km/h.
Pentru abaterea constatată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei. Totodată, polițiștii au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.
„La astfel de viteze, nu mai vorbim despre grabă, ci despre un pericol real pentru toți participanții la trafic”, transmit polițiștii, printr-o postare pe pagina de Facebook.
Reprezentanții IPJ Sibiu atrag atenția că viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave și le recomandă șoferilor să respecte limitele legale și să adopte un comportament responsabil în trafic.
„Viteza poate oferi câteva secunde de adrenalină. Consecințele pot dura luni de zile. Alegeți să ajungeți la destinație, nu în evidențele noastre. Conduceți responsabil!”, este mesajul transmis de polițiști.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Întâmplător sau nu, se tot fac analize care scot în evidență serviciile de taxi. Ultima dată când m-am încăpățânat să…
NOVAC, du-te la Avrig, acolo de unde ai venit ! DEMISIA !!!
ISJ Sibiu, cum de acceptati transferuri ale elevilor, intre licee, pe Mun. Sibiu, doar pe PILE ? Numai pilele functioneaza…
Daca aveai un semn distinctiv ca apartii unui liceu de la 9,60 in sus era ceva si insemna ca iti…
Căutați și dumneavoastră ce înseamnă “diacritic”. Ori suntem corecți ori nu mai suntem, cum zicea un clasic in viață.













Lasă un răspuns