Proiectul traseului pietonal care ar urma să lege gara de centrul istoric, pe străzile General Magheru și Avram Iancu, trebuie să aprofundeze soluțiile de trafic pentru zona studiată. Proiectul a fost consultat cu specialiștii de la Cultură, care au cerut completări înainte ca dosarul să fie trimis spre avizare la Ministerul Culturii.
Proiectul „Traseu pietonal spre Centrul istoric – str. Gral Magheru, str. Avram lancu – Piața Mare”, aflat la faza de consultare, a fost analizat în ședința din 8 iulie a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI) Sibiu. Acesta a fost elaborat de proiectantul SC Modul 28 BA SRL, contractat de primărie.
CZMI Sibiu a decis ca dosarul să fie completat înainte de a fi trimis Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (CNMI), instituția care ar urma să emită avizul final pentru acest tip de intervenție într-o zonă protejată.
Solicitată de Turnul Sfatului să detalieze rezoluția acordată proiectului, comisia a precizat ce completări sunt necesare. „Necesitatea unui studiu teoretic arheologic, propunerea unor locații de staționare rutieră, recomandăm aprofundarea soluțiilor de trafic pentru zona studiată”, se arată în răspunsul transmis de către reprezentanții CZMI Sibiu.

Strada Avram Iancu, pietonală
Traseul pietonal face parte dintr-un contract de proiectare lansat de Primăria Sibiu în luna martie, pe baza unei documentații de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) elaborate în 2021, inițial pentru o parcare subterană în fața Gării Sibiu, proiect abandonat între timp.
Documentația prevede ca strada Avram Iancu să devină pietonală, cu acces auto restricționat pentru riverani, mașini de aprovizionare și de intervenție, în timp ce strada General Magheru ar urma să rămână deschisă traficului, cu o amenajare îmbunătățită. Valoarea estimată a lucrărilor de execuție, calculată în 2021, era de aproximativ 2,7 milioane de euro.

Precizăm că pe traseul vizat de proiect se află obiective precum Casa Bobel, Biserica și Mănăstirea Ursulinelor sau sediul Consiliului Județean Sibiu.
Amintim că acest proiect este menționat și în varianta finală a Planului urbanistic pentru zona construită protejată (PUZCP) – subzona Centrul Istoric 2. Acest document va servi drept instrument de lucru pentru autoritățile locale în procesele de restaurare, regenerare urbană și atragere de fonduri europene.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tot aceiasi mentalitate cum era inaiinte de 89-noua lucru foarte trist.
Am vomat puțin în interior.
tare esti anost bade. și tolomac, dar, mai ales, acultural. poate afli cine a reabilitat centrul, iar apoi comentează pe-aici.…
Te mai și semnezi cu”Sibianul”,tu fiind sudist sadea!Lasă-ne!
Fain! Felicitari!













Lasă un răspuns