Cu fonduri europene nerambursabile obținute prin Programul Sănătate 2021–2027, linia de finanțare „Investiții de tip dotare în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacient critic cu patologie vasculară cerebrală acută”, Consiliul Județean (CJ) Sibiu a achiziționat, prin licitație publică, cel de-al doilea angiograf care va fi utilizat de medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (SCUJS).
Investiția în noul echipament medical se ridică la 9,09 milioane de lei, fără TVA, iar licitația a fost câștigată de compania Pharmics, din localitatea Cristești, județul Mureș, anunță joi reprezentanții CJ, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Achiziția face parte dintr-un proiect mai amplu prin care dotăm cel mai mare spital al județului Sibiu cu o serie de echipamente și tehnologii de ultimă generație, printre care un RMN și un modul de inteligență artificială. Valoarea cumulată a acestora se apropie de 25 de milioane de lei, bani pe care i-am obținut din fonduri nerambursabile. Investim constant pentru a îmbunătăți condițiile de spitalizare și dotările medicale din toate cele trei spitale pe care le coordonăm, știind totodată că, pentru orice om, sănătatea nu are preț”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, prin intermediul comunicatului.
Primul angiograf a permis dezvoltarea, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a specializării de neurologie intervențională, care a pus județul Sibiu pe harta centrelor medicale din România în care sunt tratate victimele accidentelor vasculare cerebrale acute (AVC). De asemenea, el este utilizat și în tratarea altor afecțiuni.
„Angiograful permite diagnosticarea și tratarea bolilor vasculare, a hemoragiilor și a unor afecțiuni oncologice prin metode minim invazive, cu recuperare mai rapidă și cu evitarea, în multe cazuri, a unei intervenții chirurgicale clasice”, explică conf. univ. dr. Florin Grosu, medic primar în cadrul Laboratorului de Radiologie – Imagistică Medicală al SCJUS, principalele avantaje ale investiției.
Noul echipament va fi livrat într-un termen contractual de maximum 90 de zile, furnizorul urmând să asigure instalarea, autorizarea și punerea în funcțiune a acestuia, precizează sursa citată.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Articol scris cu AI de turnul sfatului. In ultima vreme in cautarea de senzational,bagati numa petarde in articole… 1. Apartamentu…
ar trebui scris si ca in ciuda profitului se plang ca nu au bani de investitii ca sa bage canalizarea…
Cat de greu să fie să manageriezi o firmă care uneori are monopol, uneori ai clienții asigurați, când ai resurse…
Păi cine pune șefii? În Sibiu nu putem suspecta PSD-ul, nu? Ca doar sibienii au alte preferințe electorale.
Articol pentru patura de jos. Cine se respecta si se uita de sus la lume nu se preteaza la 400-500…













Lasă un răspuns