Consiliul Județean (CJ) Sibiu a cheltuit puțin peste 207 milioane de lei în primele șase luni ale acestui an, adică 55,79% din bugetul aprobat pentru acest an. Banii au mers într-un ritm bun la cheltuielile curente de funcționare, dar mult mai lent la investiții, unde gradul de realizare abia ajunge la o treime.
ACTUALIZARE 30 iulie: Proiectul a fost aprobat cu 26 voturi „pentru”, unul „împotrivă” și două abțineri.
Documentul privind execuția bugetară, prezentat consilierilor județeni pentru aprobare, mai arată că Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu a înregistrat, la jumătatea anului, plăți restante de aproape 28 de milioane de lei – datorii ce se regăsesc la fiecare proiect de prezentare a execuției bugetare.
Proiectul de hotărâre urmează să fie supus aprobării în ședința ordinară de joi, 30 iulie.
Venituri încasate în proporție de 66%
La bugetul județean, veniturile aprobate pentru 2026 erau de aproape 337,4 milioane de lei. Din această sumă, la 30 iunie au fost încasate aproape 223,6 milioane, adică 66,27%. Când comparăm cele două secțiuni ale bugetului, vedem că la funcționare, veniturile au fost încasate în proporție de 81,21%, în timp ce la dezvoltare – secțiunea care finanțează investițiile – 48,03%.
Conform proiectului, cea mai mare parte a veniturilor a venit din cote defalcate din impozitul pe venit (aproape 77,9 milioane de lei) și din sume defalcate din TVA pentru cheltuieli descentralizate (peste 49,2 milioane). La acestea se adaugă fonduri europene și guvernamentale: peste 27,5 milioane de lei din PNRR, circa 13,5 milioane din Fondul European de Dezvoltare Regională și aproape 6,8 milioane din Programul național de investiții „Anghel Saligny”.
Investițiile, sub o treime din ce era prevăzut
Pe partea de cheltuieli, din cele aproape 372,3 milioane de lei aprobate, au fost efectuate plăți de circa 207,7 milioane, adică 55,79%. Aici, decalajul dintre secțiuni e și mai mare. Astfel, la funcționare, banii au fost cheltuiți în proporție de 78,57%, pentru salarii, bunuri și servicii. La dezvoltare însă, din cele aproape 183,6 milioane de lei prevăzute pentru investiții, au fost efectuate plăți de 59,5 milioane – ceea ce reprezintă un grad de realizare de 32,40%.
Potrivit proiectului, la jumătatea anului, contul de execuție al bugetului local înregistra un excedent de aproape 15,9 milioane de lei.
Datorii la Spitalul Județean
Mai este de remarcată că Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu înregistra la 30 iunie plăți restante de până la 30 de zile în valoare de aproape 28 de milioane de lei. Din această sumă, circa 9,1 milioane reprezintă depășiri ale termenului de plată către furnizorii de medicamente, materiale sanitare și servicii medicale din programele naționale de sănătate, iar restul de aproape 18,9 milioane sunt datorii curente neachitate.
Raportul de specialitate explică aceste restanțe prin „creșterea prețurilor la medicamente și a costurilor cu mentenanța aparaturii medicale, în condițiile în care contractul încheiat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu nu a fost actualizat”, veniturile rămânând la același nivel. Direcția Economică precizează că sumele urmează să fie stinse în perioada următoare.
De fapt, aceată datorie, precum și promisiunea de stingere a ei „în perioada următoare”, sunt menționate, cel puțin din 2023, la fiecare proiect de execuție bugetară.
În ceea ce privește instituțiile și serviciile publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, veniturile au fost încasate în proporție de 80,76%, iar cheltuielile efectuate în proporție de 72,64%, conform datelor prezentate de adminsitrația județeană.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament…
Sincer, nu-i mare pierdere, nici pentru sibieni, dar nici pentru turisti. Am fost acolo, si nu doar ca au macare…
HOPA HOPA . Ia sa mai citim o data ce zice primaria, ca a fost vreme secetoasa. Asta va fi…
Nu stiu unde ati gasit cifra de 2 mil de euro. Pe site ul anaf figureaza cu cifra de afaceri…
… mai celebru si cunoscut in zilele noastre … sunt curios daca stie cineva ce grad avea si in ce…













Lasă un răspuns