Ca simplu cetățean care circulă zilnic cu autobuzul în Sibiu, am identificat și enumerat mai jos zece reguli de bun simț pe care călătorii le încalcă aproape zilnic. Dacă unele sunt mărunte, precum blocarea unui scaun cu rucsacul, altele, precum consumul de alcool sau vapatul, ar necesita intervenția Poliției Locale.
La București, societatea de transport în comun STB demarează o campanie prin care călătorii prinși că vorbesc pe speaker la telefon vor fi amendați. Potrivit Euronews România, directorul STB a anunțat o campanie de educare, controale și sancțiuni pentru pasagerii care nu respectă regulile de civilizație în autobuze, tramvaie și troleibuze.
Potrivit sursei citate, amenzile vor viza persoanele care vorbesc foarte tare la telefon și poartă conversația pe difuzor (speaker), astfel încât aceasta se aude în tot autobuzul. De asemenea, ar putea fi sancționați și cei care pun muzică tare la telefon sau se uită la videoclipuri pe rețele de socializare, deranjând oamenii din jur.
Și Metrorex a lansat, recent, un mesaj în care face apel la călători să nu-i deranjeze prin zgomot pe ceilalți pasageri.
În acest context, enumerăm mai jos câteva reguli de bun simț încălcate în autobuzele din Sibiu:
- La urcare în autobuz, așteaptă mai întâi să coboare lumea. De multe ori, în stații, călătorii nu au răbdare și, imediat ce se deschide ușa, se înghesuie să urce, blocând pe cei care vor să coboare. Chiar și oamenii mai în vârstă par uneori grăbiți și nerăbdători, sau se tem că nu apucă să urce.
- Odată urcat în autobuz, nu sta în ușă. De obicei, adolescenții au această lipsă de observație a spațiului din jur. Dacă sunt câte doi sau mai mulți, stau în dreptul ușii și vorbesc, încurcându-i pe cei care urcă sau coboară.
- Ajuns la un loc, nu lăsa ghiozdanul sau rucsacul pe locul vecin, blocându-l. De obicei, dimineața, în drum spre școală, sunt pline de locuri pe care se odihnesc rechizitele și temele. Tot la acest capitol, nu pune picioarele pe scaunele din față — murdărești și e neplăcut pentru cei care vor sta acolo. Cei mai mulți se uită urât când îi rogi să-și țină ghiozdanul în brațe pe durata călătoriei.
- Nu vapa. E dezgustător, pute și meriți să fii amendat pentru așa ceva. Din păcate, există astfel de cazuri în autobuzele din Sibiu, mai ales în cele care circulă după lăsarea întunericului sau când pleacă spre case grupuri de la festivalurile din centru.
- Ridică-te și lasă locul tău unei persoane mai în vârstă sau unei femei însărcinate. Este o regulă veche de când lumea, dar, din păcate, în 2026 trebuie reamintită.
- Ca și la București, ori în metrou, nu vorbi la telefon pe speaker, nu te angaja într-un apel video fără căști și nu asculta reel-uri pe TikTok fără căști. Și mai urât se uită oamenii la tine când îi rogi să folosească niște căști sau să dea sonorul mai încet.
- Nu mânca în autobuz. Poate pentru tine o plăcintă caldă e delicioasă, dar pentru altul mirosul e deranjant. Nu tuturor ne plac, în egală măsură, mirosul de brânză sau de șaorma. Plus că faci mizerie pe jos.
- Dacă vezi un călător care aleargă să prindă autobuzul în stație și bate cu mâinile în ușă, lasă-l să urce. De multe ori am văzut șoferi care nu mai au răbdare câteva secunde în plus. În unele cazuri, ceilalți călători au trebuit să strige la șofer, ca să-l roage să mai deschidă o dată ușa, pentru că a rămas cineva afară.
- Nu-ți tăia unghiile în autobuz. Nu te da cu deodorant în timp ce mergi cu autobuzul. Din păcate, se întâlnesc și astfel de cazuri.
- Dacă în timpul mersului te dezechilibrezi și lovești sau calci pe cineva din jurul tău, cere-ți scuze. Faptul că înjuri șoferul și dai vina pe el, pentru că nu te-ai ținut de bară, nu înseamnă că ți-ai cerut scuze de la persoana căreia i-ai dat un cot.
Bonus:
- Puțină atenție la limbaj. Mulți călători vorbesc tare și foarte urât, folosesc apelative jignitoare, rostesc înjurături și cuvinte obscene pe care, cel mai probabil, nici măcar nu le înțeleg.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
26 de răspunsuri
-
-
Sunt doar needucati.
Afisati stradal maaaare:
-nu se spune “ sanatate” cand stranuta cineva, conform Codului bunelor maniere
– nu se vorbeste la tel sa auda altii ce vorbesti. E poluare fonica.
-nu se vorbeste cu diferite intonatii, regionalisme si neologisme . Nu esti la teatru si nu intereseaza pe nimeni ca stii sa zici “halo” ca si fist di tu, ruda saraca de 2 ori in Germania .Deschideti presa, niste poll uri,
Putine mesaje, scrise mari, si tot asa.
Nu l-a invatat ma-sa sau n-a prea pus mana pe carte, invata si la pensie
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Daca circulai cu autobuzul, stiai ca nu astepti 40 de minute intre curse.
Trebuie doar sa intri pe site-ul tursib, sa dai pe o statie si ai sa vezi ca cursele principale au un interval de 6 minute.
Restul curselor au un interval mai scazut dar nu 40 de minute.
Uneori ne place sa comentam doar sa parem interesanti si autostiutori……………-
De cateva zile au aparut in Sb in diverse statii panouri noi de afisare. Pe acestea apar 2 valori in dreptul fiecarui bus si poti face un calcul. De exemplu, ieri (marti) la ora 18:17, in Statia Parcul Tineretului, pt 17 cu directia Strand 2 timpii estimati de asteptare erau 26 respectiv 72 de minute. O scadere elementara demonstreaza ca timpul dintre cele 2 busuri era de 46 de minute. Si nici macar nu era weekend….
-
17 este traseu secundar, clar are frecventa mai redusa. Daca luam in calcul aglomeratia din trafic se pot ajunge la timpi mai mari, dar ca program este ok. Eu vorbeam strict de frecventa si planificare, daca este aglomerat, din pacate autobuzele nu zboara.
Drept este ca cel mai des circul cu autobuzul 2. Este traseu principal, apar intarzieri si aici la orele de varf, dar ca fecventa planificata este cat se poate de bine.
Daca s-ar face piste dedicate autobuzelor, s-ar rezolva si aceasta problema…………-
@Ioan, ai dat o informație falsă, ți s-a demonstrat cu exemple contrariul, de bun simț ar fi să ceri scuze și să înghiți gălusca, nu să o dai în diverse. Faptul că tu circuli mai mult cu 2-ul sau cu trotineta e absolut irelevant în acest caz. Pe anumite trasee intervalele de timp dintre curse sunt inadmisibil de mari și ăsta e un fapt incontestabil.
-
-
-
-
-
Sunt total de acord cu regulile de bun-simt impuse in mijloacele de transport in comun. Nu de putine ori m-au deranjat comportamente descrise in acest articol. As adauga, totusi, necesitatea unei curatenii temeinice in unele autobuze din oras, in special in cele mai vechi. Scaunele sunt de o mizerie de nedescris, imbibate cu un miros absolut oribil, patate, decolorate…nu pot sa ma asez pe asa ceva si mereu calatoresc in picioare. Cred ca Tursib ar trebui sa se ocupe si de acest aspect.
-
Sunt de acord cu aceste reguli,as mai adauga un argument,pe cei care nu se spala ,merita o amenda,apa si sapun este ca o dat ,Dumnezeu..e deranjant sa stai langa o pers.care pute.E o rusine sa nu te speli!Igiena nu o uitati cand plecati intre oameni,folositi deodorantul acasa nu in autobuz ,cum am mai citit.Doamne ajuta!
-
Da, da… Merg destul de des cu autobuzul. Vad cate o doaman asa de vreo 55-60 de ani care isi pune poseta sau sacosa pe scaun (ca e grea), iar ea sta in picioare pe culoar, ocupand doua locuri: si cel de pe scaun, si de pe culoar. De ce n-o sedea pe saun sa tina poseta in brate? Din doua una: ori are hemoroizi si o deranjeaza, ori vrea sa para mai tanara decat este.
-
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Tembelii astia au pus balustrade de sticla la un monument istoric? De ce nu au pus si niste tremopane cacanarii…
„La plecare, prietenii i-au spus: „Acuma ești de-al nostru, nu mai ești german”. Aia numai prieteni nu-i sunt!! Mental balcanic…
@Vali , ti-am dat unlike la comentariu, nu putem judeca ( daca ne respectam pe noi insine in primul rand…
Ce pretentii sa ai de la prima generatie incaltata ? E greu, ne mai trebuie sute de ani .. poate…
Bucuresti = toata tzara. Mergi si fa tu un sondaj, intreaba la intamplare pe strada, oriunde acolo care e nascut…













Lasă un răspuns