Refuzul vaccinării, refuzul administrării vitaminei K la naștere, refuzul alăptării și numărul ridicat de mame minore. Acestea sunt, potrivit asistentei-șefe a Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean Sibiu, cele mai frecvente provocări cu care se confruntă personalul medical în îngrijirea nou-născuților. Mihaela Mocanu a vorbit despre această realitate într-un interviu publicat miercuri de reprezentanții spitalului.
Potrivit acesteia, personalul nu se mai limitează la actul medical: asistentele trebuie să informeze și să susțină părinții, să combată dezinformarea privind vaccinarea și alăptarea și să colaboreze cu serviciile sociale atunci când mamele sunt vulnerabile sau minore. Secția are un psiholog dedicat, care oferă consiliere în alăptare și discută cu mamele „ori de câte ori este nevoie”.
Pe lângă acest front social, secția tratează zilnic prematuri și nou-născuți cu probleme de adaptare la viața extrauterină, pentru care aplicarea protocoalelor medicale este, spune Mocanu, esențială. Protocoalele au rolul de a standardiza îngrijirile zilnice, dar și de a ghida personalul în situații critice, când intervenția promptă e vitală. Sunt reactualizate periodic, personalul e reinstruit constant, iar fiecare caz e discutat în echipă pentru a vedea dacă a decurs bine sau dacă ar trebui schimbat ceva.
Îngrijirea de tip „cangur”, testată de 15 ani, măsurată acum
Secția de Neonatologie a SCJU Sibiu practică de peste 15 ani „îngrijirea de tip cangur” pentru prematuri și nou-născuții internați în terapia intensivă neonatală. Abia acum, printr-un proiect derulat în prezent la nivelul secției, efectele metodei sunt cuantificate pentru prima dată — rezultatele ar putea încuraja și alte echipe medicale din țară să adopte această practică de îngrijire.
„Îngrijirea de tip cangur” este o metodă de îngrijire a nou-născuților prematuri sau cu greutate mică la naștere, care presupune contactul piele-pe-piele prelungit între copil și mamă (sau tată), copilul fiind ținut, de obicei doar în scutec, direct pe pielea pieptului părintelui, cât mai mult timp posibil pe zi.
Metoda a apărut inițial ca soluție pentru maternitățile cu resurse limitate (incubatoare insuficiente), dar s-a extins pentru beneficiile ei dovedite: stabilizează temperatura, respirația și ritmul cardiac al copilului, favorizează alăptarea, reduce stresul și durerea, ajută la creșterea în greutate și întărește legătura afectivă părinte-copil. E folosită complementar cu îngrijirea medicală standard, inclusiv pentru bebeluși aflați în terapie intensivă neonatală, atâta timp cât starea lor permite.
Cât despre rolul părinților, Mocanu spune că familia rămâne principala responsabilă de sănătatea, dezvoltarea și siguranța copilului chiar din primele ore de viață, iar personalul medical are, dincolo de îngrijirea propriu-zisă, un rol educativ.
„O familie bine informată este mai pregătită să recunoască problemele de sănătate, să respecte recomandările medicale și să ofere un mediu sigur și favorabil dezvoltării nou-născutului,” precizează asistenta șefă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Cat timp medicina este acaparata si condusa de BIG Pharma, devenind industrie de facut bani pe pielea fraierilor, nu se va rezolva nimic. Medicina nu mai este bazata pe dovezi si pe cercetare stiintifica. Este bazata pe „crede si nu cerceta”. Ai incredere ca „noi” adica BIGPharma iti vrem binele. Ei dar odata ce aceasta incredere a fost tradata, si medicul a devenit agent de vanzari si propaganda, medicina a ramas ingropata sub muntii de mizerii si dezinformare.
Din pacate, multe „cadre medicale” au devenit agenti de propaganda si vanzare pentru produsele BigPharma. Unii din nestiinta si ignoranta, altii pur si simplu din ticalosie. Medicii adevarati care vorbesc despre pericolele produselor BigPharma sunt cenzurati, atacati si scosi din sistemul „medical” asta in cazul fericit in care nu sunt efectiv asasinati, cum s-a intampalt cu multi whistlebloweri din sistem.
Asta nu mai e medicina, e „medicina” pumnului in gura si a legarii pacientului de pat pentru administrarea „tratamentului”, cum s-a intamplat in pLandemie. Aceasta mafie vrea sa isi vanda produsele prin minciuna si dezinformare, iar cand nu reuseste asa, adopta metode de forta si obliga pacientii sa cumpere produsele lor. Din pacate, mafia BIGPharma are multi idioti utili si ticalosi care sa o ajute.
-
Din pacate cunosc si eu specimente dinasta anti-vacciniste…
In timpul liber sunt experti in medicina dar cand au o problema serioasa cu ei sau cu copii lor tot la doctori se duc. Cand ii intrebi de ce se duc la doctorii aia care recomanda vaccinarea, o dau cotita, ca doctorii nu sunt informati, ca n-au citit destul, ca n-au invatat la facultate ce trebuie, etc
Daca chiar ar crede cu adevarat ceea ce sustin, toate mamicile asta experte in vaccinuri ar naste acasa cu moasa din sat, s-ar trata numai cu ceaiuri si alifii din plante, nu s-ar machia si ar manca numai mancare de la tara. Numai ca nu cele mai multe sunt aranjate, se duc la sala, la mall, mananca chestii vegane de fitze, beau shake-uri „detoxifiante” si dupaia pun pe Facebook ce viata sanatoasa duc ele si ce rele sunt vaccinurile si Big Pharma.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ar fi grozav daca ne-am regasi umanitatea si am reusi sa facem ceva (de exemplu o donatie) pentru aceste suflete…
Popa la făcut pe albu cu ANI, să ajungă director, ce escroc
Ăștia din poza au distrus sistemul sanitar veterinar ,rusineeeee, aveți cadavre multe in spate
Votul uninominal pentru parlament este indispensabil intr-o democratie adevarata. Controlul trebuie sa fie la alegatori, nu la „partid”. Romania este…
Văd în poza de la început ( cea cu tineri îmbrăcați în frumoase costume naționale) pe foștii elevi ai școlii…













Lasă un răspuns