Foto / Video – „Wow”! Am fost cu Mocănița la ploaia de stele din „Poiana Explorio”. Nu am vrut să mai plecăm

Miercuri spre joi, în noaptea în care perseidele au atins punctul maxim, Mocănița de pe Valea Hârtibaciului a dus, cu tot cu voluntari, peste o sută de oameni într-o poiană fără lumini, ca să privească cerul așa cum rar mai apucăm să-l vedem. A fost o oră de „wow”-uri și de povești despre regine vanitoase și monștri marini, spuse de Magda Ienci, cea care a dezvălui cerul pe care l-am privit.

Biletele le-am luat online, de pe site-ul Mocăniței, chiar după ce am scris materialul de la rubrica „Turist în județul tău” și le-am primit fizic în gara Cornățel. Până a plecat trenul, am povestit, am glumit, am râs și am făcut poze.

Noi am fost un grup de nouă persoane, cu tot cu copii și adolescenți, unul dintre multele grupuri care așteptau pe peron.

La 22:30, roțile trenului cu 100 de locuri, toate ocupate, dar fără niciun om în picioare, s-au pus în mișcare. Ne așteptau vreo 20 de minute de mers spre un loc numit de cei de la mocăniță, pe bună dreptate, „Poiana Explorio”, un nume câștigat prin întunecimea pe care o oferă și prin claritatea cu care se vede acolo cerul.

Printre puținii din Europa care se mai bucură de Calea Lactee

Mocănița ne-a lăsat pe toți în poieniță alături de Magda Ienci care avea să fie ghidul celest al serii, de Vlad Olaru, care a imortalizat seara în fotografii profesioniste și de câțiva voluntari ai mocăniței.

Înainte să-și înceapă ghidajul Magda ne-a spus că ne numărăm printre norocoșii Europei care încă mai văd Calea Lactee. Am căutat pe net și am găsit că, potrivit unuia ditre cele mai citate studii în domeniu, „The New World Atlas of Artificial Night Sky Brightness” (Fabio Falchi et al., publicat în 2016 în revista științifică Science Advances), aproximativ o treime din populația lumii nu mai poate vedea deloc Calea Lactee de acasă, din cauza poluării luminoase, iar în regiunile puternic urbanizate, precum America de Nord sau Europa, proporția crește mult, ajungând, potrivit unor estimări, la peste jumătate din populație.

Într-o poiană fără nicio sursă de lumină artificială în apropiere, așa cum a fost cea de aseară, priveam, fără să ne dăm seama pe deplin, ceva ce tot mai puțini oameni mai apucă să vadă.

Magda a continuat și ne-a spus povestea perseidelor și ne-a ajutat să identificăm constelațiile vizibile și Calea Lactee. Copiii au vrut să știe de ce Calea Lactee e albicioasă și dacă se văd, la acea oră, planetele pe cer.

Ne-a arătat mai întâi Cassiopeia, ușor de recunoscut după forma ei de Y.

„Dacă vă uitați mai în dreapta sau în stânga, sunt niște steluțe care formează un W. Asta e regina noastră. Legenda spune că, lăudându-se prea mult cu frumusețea ei, l-a supărat pe zeul mărilor, care a trimis un monstru marin să-i sacrifice fiica, pe Andromeda.”

Și a continuat, arătând spre zona de deasupra.

„Andromeda e un pic mai sus pe cer, acolo unde se vede și galaxia Andromeda. Legenda spune că Perseu a fost viteazul care a salvat-o de monstrul marin, iar apoi au recuperat regatul Etiopiei.” Copiii din jurul nostru chicotesc.

Magda ne-a explicat că poveștile astea nu sunt doar folclor. Sunt un mod de a pune ordine pe cer, un fel de hartă care ne ajută să ne orientăm mai ușor atunci când căutăm perseidele sau alte fenomene.

O oră de magie

Toate grupurile prezente și-au găsit un loc în poiană. Unii s-au întins pe saci de dormit, izopren sau pături, alții pe scaune pliante. Telefoanele s-au oprit, ca să nu mai fie nicio sursă de lumină, și a început aproximativ o oră de magie.

Înainte să înceapă cu adevărat spectacolul, Magda ne-a rugat să avem răbdare.

„Ochii fiecărui om trebuie să se acomodeze la întuneric. Durează între 5 și 10 minute. După aceea o să începeți să vedeți meteorii care intră în atmosferă. Sunt foarte mici și ard foarte repede. Aș vrea să nu mai folosiți blițul telefoanelor, ca să nu stricăm acomodarea ochilor.”

Și, ca un mic truc de observator experimentat, ne-a mai spus.

„Ce ajută, din experiența mea, e să vă fixați privirea pe o zonă largă a cerului și, din când în când, să vă mutați cu un grad, două, ca ochiul să facă diferența între stele și lucrurile care ar putea fi stele căzătoare. E ca un semnal de trezire pentru creierul nostru, care altfel se obișnuiește prea mult cu întunericul și devine relaxat.”

Cerul a făcut și el ce trebuia. Luna nouă de aseară ne-a lăsat un întuneric aproape perfect, care se adâncea și se umplea de stele pe măsură ce ochii se obișnuiau cu el.

Au fost stele căzătoare, au fost sateliți, câteodată chiar câte cinci deodată, au fost și avioane, ale căror motoare se auzeau din când în când, ca un fundal discret.

Cumva am călătorit înapoi în copilărie, în verile petrecute la bunici, într-un sat mic unde luminile nu stricau frumusețea nopților. Îmi amintesc că număram cu fratele și cu verii mei stele căzătoare, într-un fel de concurs, fără să știm atunci că, de fapt, urmăream perseidele.

Oamenii povesteau, glumeau și întâmpinau fiecare stea căzătoare care lăsa o urmă lungă și luminoasă pe cerul lunii august cu un „wow” sonor, aproape colectiv. Numele Magdei se auzea strigat de fiecare dată când cineva avea o nelămurire sau voia să afle mai mult despre ce tocmai vedea.

„Da, vin acum”, răspune ea de fiecare dată.

Plecarea fără chef de plecat

Timpul a trecut mult prea repede sau poate noi ne-am dorit prea mult să nu treacă. Cert e că, atunci când s-a anunțat că în 10 minute se face îmbarcarea pentru întoarcere, mai nimănui nu-i venea să se ridice și să plece.

Am fost acolo mai bine de 100 de oameni, cu tot cu voluntari. Majoritatea nu ne cunoșteam între noi, dar am călătorit împreună, însoțiți de poveștile Magdei, prin universul pe care Pământul îl numește acasă, un univers care, în serile de 12 și 13 august, ne oferă an de an un spectacol pe cinste.

Un cadou minunat am primit de la Eema Maria și prietena ei Noiemi care ne-au dat o serie de poze făcute cu un Google Pixel 8a, un telefon care are funcția Night Sight cu mod de Astrofotografie. Practic, fetele au făcut fotografii de lungă expunere automat. Au surprins astfel minunat cerul și ni l-au oferit.

„Am cumpărat telefonul special pentru asta”, spune Ana.

Mocănița mai face și în seara asta o călătorie către Poiana Explorio, însă toate locurile sunt deja epuizate. Rămân, totuși, plimbările Mocăniței la apus, cursele de zi cu zi ale trenului, și reluarea curselor speciale pentru perseide anul viitor, atunci când astronomii vor anunța din nou serile cu ploi de stele.

Citește și: