Sibienii folosesc mai rar Uber în weekend. Activitatea scade cu 24% față de zilele lucrătoare

Ilie Onceanu
0
sibiu-strada-ocnei-circulatie-masini-toamna-2-orj3

Activitatea Uber din Sibiu scade în weekend cu aproximativ 24% față de zilele lucrătoare, arată o analiză realizată de companie pe baza curselor efectuate în primele șase luni ale anului 2026. Este cea mai accentuată scădere dintre cele zece orașe din Transilvania și nord-vestul României incluse în analiză.

Datele companiei mai arată că, în Sibiu, cel mai aglomerat interval al serii este ora 22:00. Același vârf de activitate a fost identificat în nouă dintre cele zece orașe studiate. În intervalul de vârf, la Sibiu au fost înregistrate aproape 33.800 de curse pe parcursul celor șase luni analizate. Orașul se situează astfel pe locul al treilea în regiune, după Cluj-Napoca, unde au fost efectuate peste 66.300 de curse, și Brașov, cu aproximativ 59.900.

Tendința din Sibiu contrastează cu situația din Bistrița și Târgu Mureș, unde activitatea crește considerabil după încheierea săptămânii de lucru. Bistrița înregistrează cu aproximativ 22% mai multe curse în weekend decât în timpul săptămânii, iar în Târgu Mureș creșterea este de circa 20%. Potrivit Uber, acestea sunt cele mai mari două creșteri ale activității de weekend dintre toate orașele din România incluse în analiză.

O scădere apropiată de cea din Sibiu a fost identificată în Hunedoara, unde activitatea din weekend este cu aproximativ 22% mai redusă. Și orașele din nordul regiunii au evoluții diferite: în Baia Mare activitatea crește cu circa 4%, în timp ce la Satu Mare scade cu aproximativ 13%. În Brașov, Zalău, Cluj-Napoca și Alba Iulia au fost înregistrate diferențe mai mici între zilele lucrătoare și weekend, fără ca procentele exacte să fie prezentate în comunicatul companiei.

Bistrița este și singurul oraș dintre cele analizate în care vârful activității de seară este atins la ora 23:00. În toate celelalte, inclusiv în Sibiu, cele mai multe curse sunt efectuate în jurul orei 22:00.

Restaurantele reprezintă principala categorie de destinații în cele zece orașe. Printre locurile frecventate de utilizatori se mai numără școlile, spitalele și nodurile de transport, ceea ce indică folosirea serviciului și pentru deplasări legate de educație, servicii medicale sau navetă.

Analiza Uber a inclus cursele efectuate în prima jumătate a anului 2026 în Sibiu, Alba Iulia, Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Hunedoara, Târgu Mureș, Zalău, Baia Mare și Satu Mare. 

Uber este o aplicație de tehnologie care pune în legătură pasagerii și șoferii. Compania este autorizată din 2020 în România ca operator al unei platforme digitale de transport alternativ și lucrează exclusiv cu parteneri autorizați. Serviciul este disponibil în 39 de orașe din țară, printre care și Sibiu, iar la nivel mondial operează în peste 10.000 de orașe din mai mult de 70 de țări.

Ilie Onceanu
Ilie Onceanu

Reporter

0744 471 730

[email protected]

Alătură-te comunității

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.