Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Actorul Kuranosuke Sasaki a primit Ordinul „Meritul Cultural”. TNRS: „Îi mulțumim pentru prietenie și pentru toate întâlnirile pe care le-a făcut posibile între culturile noastre”

Adina Bota
0
Actorul japonez Kuranosuke Sasaki, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural”. Foto: TNRS/Facebook
Actorul japonez Kuranosuke Sasaki, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural”. Foto: TNRS/Facebook

Actorul Kuranosuke Sasaki, prieten apropiat al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta spectacolului”.

Publicitate
Publicitate

Potrivit unei postări publicată pe pagina de Facebook a TNRS, distincția i-a fost acordată sâmbătă, 12 septembrie, la București, în cadrul unei recepții speciale organizate de Ambasada Japoniei în România.

Ordinul a fost acordat de Președintele României, Nicușor Dan, în semn de apreciere pentru contribuția actorului la consolidarea diplomației culturale și a dialogului dintre România și Japonia, precum și pentru implicarea sa în proiecte dedicate promovării dramaturgiei și teatrului românesc la nivel internațional. Distincția a fost înmânată de ministrul Afacerilor Externe al României, Oana Țoiu. La eveniment au fost prezenți, de asemenea, Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele FITS, dar și regizorul Silviu Purcărete.

„Raluca-Roxana Butnaru, Consilier de Stat în cadrul Cancelariei Ordinelor, Administrația Prezidențială, a făcut demersurile necesare pentru această distincție, a dat citire decretului în cadrul ceremoniei și a organizat, alături de delegația japoneză, vizita la Muzeul Cotroceni”, se arată în postarea făcută de naționalul sibian.

„O prietenie artistică și umană construită în timp”

Teatrul Național „Radu Stanca” arată că această distincție „încununează o prietenie artistică și umană construită în timp și un parteneriat cultural excepțional între România și Japonia”.

Publicitate

Kuranosuke Sasaki a colaborat până în prezent de trei ori cu regizorul Silviu Purcărete, iar una dintre cele mai importante întâlniri artistice dintre cei doi a fost spectacolul „Iona” de Marin Sorescu, realizat la inițiativa lui Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

În această coproducție realizată împreună cu Tokyo Metropolitan Theatre și JTI, în regia lui Silviu Purcărete, cu scenografia lui Dragoș Buhagiar și muzica lui Vasile Șirli, Kuranosuke Sasaki a interpretat magistral rolul principal.

„Spectacolul a avut un amplu parcurs internațional, fiind prezentat în șase orașe din patru țări europene și în șase mari orașe din Japonia. Spectacolul s-a bucurat de un succes extraordinar și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Relația lui Kuranosuke Sasaki cu România a fost consolidată și prin alte importante întâlniri culturale, artistul fiind, de asemenea, oaspete al Pavilionului României la Expoziția Mondială Osaka 2025.

Îl felicităm pe Kuranosuke Sasaki pentru această binemeritată distincție și îi mulțumim pentru generozitate, pentru prietenie și pentru toate întâlnirile pe care le-a făcut posibile între culturile noastre”, mai arată Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.

Citește și: Actorul japonez Kuranosuke Sasaki, decorat de președintele Nicușor Dan cu Ordinul „Meritul Cultural”. În 2025, a primit o stea pe Aleea Celebrităților, la FITS

Foto: TNRS/Facebook

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate