Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

O casă din 1850, care urma să ajungă lemne de foc, a devenit prima din cele 11 case salvate de soții Andreea Esca și Alexandre Eram la Porumbacu de Sus. „Din pasiune am făcut asta”

Turnul Sfatului
0
Alexander Eram spune că a avut noroc și cu o echipă de meșteri locali, care l-au ajutat la reabilitări. Foto: Agenția Națională de Turism
Alexander Eram spune că a avut noroc și cu o echipă de meșteri locali, care l-au ajutat la reabilitări. Foto: Agenția Națională de Turism

O casă de lemn din 1850, pe care un localnic din Porumbacu de Sus o dărâma ca să aibă lemne pentru iarnă, a fost începutul proiectului prin care soții Andreea Esca și Alexandre Eram au ajuns să recondiționeze 11 case tradiționale.

Publicitate
Publicitate

Totul a pornit dintr-o întâmplare. Eram a văzut un bărbat din sat care tocmai dărâma casa veche și l-a întrebat „Ce faci, de ce o dărâmi?”. Omul i-a răspuns că pregătea lemne pentru iarnă. Eram nu a stat mult pe gânduri și i-a propus pe loc „Nu dărâmi nimic, cât vrei tu pentru casă?!”, povestește Alexander Eram, într-un interviu acordat celor de la Click!, aflați în vizită la Porumbacu de Sus în cadrul unui eveniment de promovare a județului Sibiu.

„Am tot salvat”

Pe atunci casele se vindeau „foarte ieftin”, a spus Eram, deși între timp prețurile din zonă au crescut mult. După prima casă au venit și altele, iar unele poartă și acum anul construcției, 1843 sau 1849. „Am vrut să salvăm casele! Din pasiune am făcut asta, am tot salvat și acum avem în total 11 case”, a declarat Eram pentru sursa citată.

Stejar vechi și șapte tone de țiglă

Restaurarea a fost cea mai grea parte. „Casele fiind din lemn foarte vechi, a fost un proces de restaurare foarte greu. A trebuit restaurată fiecare bucată, lemnul a fost tratat, plus că trebuie să avem grijă de el în continuare”, a explicat el. La lucrări a lucrat o echipă de meșteri din zonă, care s-a ocupat de structura din stejar, foarte tare după atâția ani, și de țigla originală. Proprietarii păstrează șapte tone de țiglă veche și cumpără constant țiglă folosită, pentru reparațiile de care casele au nevoie în fiecare an. În interior, casele au fost modernizate și au acum baie și duș.

Publicitate
Casele au fost aduse într-o stare în care să poată primi turiști. Foto: Andreea Esca / Facebook
Casele au fost aduse într-o stare în care să poată primi turiști. Foto: Andreea Esca / Facebook

Reîntoarcere în satul bunicilor

Proiectul se numește „A lu’ Escana” și pornește de la legătura Andreei Esca cu satul, unde au trăit bunicii ei. Numele vine din copilărie, când localnicii o întrebau „A cui ești tu, copilă?”. Pe lângă cazare, complexul are un hub cultural deschis în iulie 2026, cu sală de concerte, spații de expoziție și un butic pentru designeri locali. Aici au loc concerte, de la Alexandru Tomescu la jazz, piese de teatru și spectacole, iar la masă se servesc produse locale, printre care gulaș de bivoliță.

Andreea Esca s-a întors în satul bunicilor. Foto: Agenția Națională de Turism
Andreea Esca s-a întors în satul bunicilor. Foto: Agenția Națională de Turism

Vara, aproape totul e ocupat

O noapte într-o casă costă aproximativ 790 de lei, iar vara gradul de ocupare ajunge la 95%. „Nu sunt sold-out, dar găsești rar locuri”, a spus Eram. Turiștii vin mai ales din Sibiu, Cluj și Brașov, iar casele sunt deschise tot anul, inclusiv de Crăciun, Revelion și Paște.

Eram spune că nu se consideră doar proprietarul caselor, ci mai degrabă „păstrător de ceva”, pe care încearcă „să duc mai departe”. Ambiția lui merge mai departe de turism. „Noi vrem să reînviem satele românești!”, a declarat el.

Citește și FOTO S-a deschis „Șura Lu’ Escana”, căminul cultural deschis de Andreea Esca la Porumbacu de Sus. „O combinație rară dintre loc, oameni, poveste și emoție”

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate