Tribunalul Sibiu a amânat pentru ziua de marți a săptămânii viitoare pronunțarea unei hotărâri în dosarul în care șeful Camerei de Comerț a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, în timp ce reprezenta interesele județului.
Concluziile finale în dosarul în care Eugen Iordănescu, directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Sibiu, a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu au fost prezentate la termenul de judecată din 3 martie 2026. De atunci, magistratul care judecă acest dosar a amânat de șapte ori pronunțarea unei hotărâri.
Cea mai recentă amânare a fost anunțată azi. „Fixează termen pentru deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii la data de 07.07.2026”, se arată în minuta dată publicității de către Tribunalul Sibiu. Spre diferență de celelalte decizii similare, când instanța amâna pronunțarea cu câte săptămâni, de această dată noul termen a fost amânat cu doar patru zile.
Deocamdată, procesul se află în faza de fond. Prin urmare, hotărârea pe care Tribunalul Sibiu o amână din martie va putea fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia. Cel mai probabil va fi un demers irelevant, din moment ce toate faptele de care este acuzat Eugen Iordănescu își împlinesc termenul de prescripție în cursul lunii august 2026.
De trei ani
Urmărit penal din 2021, Eugen Iordănescu a fost trimis în judecată de către procurorii sibieni în mai 2023, fiind acuzat de folosirea influenței pentru a obține bunuri necuvenite, dare de mită și transmiterea unor informații nedestinate publicității. Dosarul a petrecut aproape un an și jumătate în faza de cameră preliminară, în cadrul căreia instanța a dispus eliminarea mai multor probe, considerate a fi administrate „în mod neloial”.
O „panoplie” de procese
Pe lângă procesul de corupție de la Sibiu, a cărui pronunțare a fost iarăși amânată, Eugen Iordănescu a mai avut în cursul zilei de astăzi un proces. Este vorba de dosarul întocmit de DNA ca urmare a unor anchete publicate de Turnul Sfatului pe subiectul tunurilor date de Iordănescu și familia sa cu terenuri pe care comuna Șelimbăr le-a transferat – în mandatul primarului Daniel Maricuța – societății Parcul Industrial Sibiu.
În acest dosar în care Iordănescu și alți opt inculpați au fost trimiși în judecată anul trecut, DNA a estimat prejudicii de 20 de milioane de lei. Dosarul se află în faza de cameră preliminară, cea în care instanța verifică legalitatea rechizitoriului întocmit de către procurori.
La termenul de astăzi, cauza a fost amânată până pe 17 iulie, când instanța așteaptă răspunsuri de la DNA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Iar pe lângă acest proces, Iordănescu mai este subiectul unui alt dosar penal în care este trimis în judecată de procurorii sibieni pentru instigare la delapidare. Acest dosar a trecu de camera preliminară, instanța încuviințând rechizitoriul. Următorul termen în acest al treilea dosar a fost fixat în 16 septembrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Securitatea este in toate.In cele ce au fost si-n cele ce maine vor rade de noi.
Nu vad nici un senior, doar multe senioare.Titlu gresit.
Doamne, ce fain că mai există și astfel de suflete ! Și, dacă situl TS ar avea implementate emoticoanele, aș…
Toți puii de barză au murit – „Daunele au fost doar materiale”
Mulțumesc!













Lasă un răspuns