Foto / Video – Șase decenii de Târg al Olarilor în Piața Mare. Multe tarabe au în spate povești de generații: „O bucățică din tine e tradiție, cultură, autenticitate și frumusețe”

Aș vrea să spun că Piața Mare miroase a lut ars la cea de-a 60-a ediție a Târgului Olarilor. Dar nu am simțit că ar fi chiar așa. E plină însă de culoare, iar tradiția încă poate fi găsită la multe tarabe. Sibienii iubesc acest târg și nu pleacă fără o achiziție. Este unul dintre cele mai longevive și multora le amintește de copilărie. Își păstrează inclusiv meșterii vereterani și incredibilele povești din spatele mâinilor dibace care crează în atelierele din mai toată țara.

M-am oprit la Nadia Codreanu (foto principlă), cea care conduce atelierul Ceramica de Nocrich. Un atelier de olărit pornit ca și activitate a Centrului Cercetășesc al Satului. „Practic, noi suntem cercetași. Eu am ajuns prima dată la Nocrich ca director al Centrului Cercetășesc. Am venit din Chișinău, dar am făcut facultatea la Cluj și trei ani la Sediul Național al Cercetașilor din București”, spune Nadia.

Atelierul de olărit e chiar în curtea Centrului Scout din Nocrich, deschis oricui vrea să vadă cum se lucrează lutul, de la roată la produsul finit. Nadia spune că vin copii din sat, dar și tineri din alte țări, prin proiecte europene, care devin apoi facilitatori pentru copiii din comunitate.

Anul acesta au adus la Târgul Olarilor o colecție inspirată din Micul Prinț, cu obiecte albastre, ușor de recunoscut.

„De anul trecut avem și o colecție nouă de ceramică, mai colorată decât de aveam până acum. Și o avea și pe cea inspirată din Micul Prinț, la care am început cumva să lucrăm de prin 2017. Am realizat o colecție întreagă. Am avut și azi din ea, dar s-au vândut. Vom mai aduce mâine. Oamenii au asociat produsele cu Micul Prinț și a devenit foarte populară”, povestește Nadia.

Alături, stau formele vechi săsești din Transilvania secolului al XIX-lea. Sunt cocoși sau bolduri de casă, obiecte de care lumea uitase. Atelierul le-a refăcut pentru prima dată acum vreo opt ani, după modele găsite prin poduri, aceleași care se văd azi la Muzeul Interetnic al Văii Hârtibaciului din Alțâna sau la Casa Regelui din Viscri. Cocoșul, gol pe dinăuntru, se punea odinioară pe cea mai înaltă coamă a casei.

Prețurile pornesc de la 5 RON pentru medalioane și urcă spre 50 – 70 RON pentru căni. „Ardem la peste 1000 de grade și încercăm să fim etici în producție. Dacă apare o problemă de glazură, înlocuim obiectul sau returnăm banii”, mai spune Nadia.

Paiune pentru lutul nefiltrat

Simona Ivanciu a venit din București, a treia oară la rând la Sibiu. Chiar dacă este îmbrăcat într-un costum tradițional bărbătesc, vechi de 100 de ani, prezența ei surprinde prin finețe.

„Este o atmosferă faină, aici la târg. Se schimbă foarte mult energia , e alt ritm”, spune ea.

A adus vase din lut nefiltrat, luat din zona Sultana-Călărași, unde se sapă de peste o sută de ani într-un sit arheologic al civilizației gumelnițene, veche de șase milenii. „Îmi place să lucrez cu acest tip de lut pentru că mă conectează foarte mult cu partea de natură, cu partea de trecut. Când reușim să lucrăm cu lucruri naturale, ajungem la esența noastră”, spune Simona.

Atelierul ei este chiar casa în care locuiește, iar un prieten bun o ajută cu arderea roduselor într-un cuptor făcut în pământ, în curtea părinților ei de la țară. Poartă o cămașă dintr-un costum tradițional din zona Argeșului, vechi de peste o sută de ani. „Este un costum bărbătesc. Mi-a plăcut tare mult cămașa. a fost cusut cu mare drag. Nu l-am moștenit. L-am găsit. Sau m-a găsit el pe mine”, spune ea, zâmbind.

Inspirată de gumelnițeni, care lucrau obiecte de cult în miniatură, face și ea piese mici. Cea mai mică este o broșă în formă de melc, cu căsuța în spate. De la taraba ei nu pleci ușor cu mâna goală. Mi-am luat și eu o pereche de cercei și un inel pe care am dat 30 de lei.

Culoare de la Timișoara

De la Timișoara a venit ceramică intens colorată, lucrată manual și semnată de Diana Andreea Caplea. La tarabă stă Dragoș Bunoiu, care vinde alături de artistă. „Din tot ce vedem în jurul nostru” se inspiră modelele, spune el, o pasiune transformată în meșteșug prin 2001.

A venit la toate edițiile de atunci și a văzut cum s-a schimbat târgul. „E un subiect sensibil”, spune Dragoș, dar continuă. „La început erau doar creatori, acum sunt și comercianți”, într-o măsură care, crede el, scade puțin din calitatea evenimentului. Gusturile publicului nu s-au schimbat radical: „Sunt destul de mulți încât să fie ceva pentru toată lumea”, mai spune el.

Printre tarabe, cei care bucură cel mai mult sunt vizitatorii. Rodica are 84 de ani și a cumpărat mai multe cadouri pentru nepotul său. Despre prețuri spune scurt: „În ziua de azi nu mai vorbim de prețuri. Nu mai există o prețuire accesibilă.”

Viorica vine la târg de fiecare dată, deși acasă are peste 20 de căni. „E o ocazie potrivită să mai cumperi încă una și să-ți îmbogățești colecția.”. Pentru ea, evenimentul are o valoare sentimentală. Îi aduce aminte de copilărie și, an de an, îi stârnește aceeași emoție. A observat și o schimbare. „Oferta e mai diversificată, sunt mai mulți producători, avem parte de mai multă tradiție și autenticitate”, spune ea.

Ceramica de pe tarabe vine de peste tot. Din Vâlcea, București, Timișoara, Harghita sau Gorj. Prețurile pornesc de la 10, 15 lei și urcă, pentru piesele mai mari, la 100, 150, chiar 350 de lei. E ceramică roșie și neagră, smălțuită și nesmălțuită, cu motivele din totdeauna: valul, spirala, șarpele, păunul, pomul vieții, cocoșul, cireșul spicul de grâu. Alături de tinerii care reinterpretează tehnicile vechi în forme noi, nu lipsesc nici meșterii veterani, cu decenii de roată și cuptor la activ.

Din Chișinău cu păsări cântătoare, fără apă

Valentin și Eleonora Rusu au venit din Chișinău. Au ajuns la Sibiu cu două zile înainte de deschiderea târgului, cu timp să se plimbe prin oraș. La tarabă au adus statuete și fluiere din lut, lucrate manual. „Facem parte din ruta ceramică a Moldovei”, spune Valentin. „Suntem profesioniști, lucrăm de vreo 20 de ani.” Meșteșugul a ajuns și la fiica lor, Gabriela, care lucrează alături de ei.

Copiii sunt atrași mai degrabă de jucăriile colorate, de fabrică, spune Valentin, dar părinții sunt cei care le cumpără piesele lor, „într-un fel de educație”, mai spune lor. O pasăre din ceramică ajunge și la 50 de lei, dar nu necesită apă pentru a cânta. Iar sunetul scos este melodios, de fluier.

Ediția a 60-a a Târgului Olarilor va fi și duminică, 6 septembrie, în Piața Mare, între orele 8.00 și 21.00. Sunt aproximativ 100 de olari. Mulți vin din zone cu tradiție ca Harghita, Galați, Vâlcea, Olt, dar și din numeroase alte județe ale țării și din Republica Moldova.