Locuitorii din Fofeldea, alături de militarii români și mai multe persoane publice sibiene, au comemorat sâmbătă 100 de ani de la accidentul aviatic care a dus la moartea lui Ioan Stoica, în timp ce încerca să stabilească un nou record aeronautic printr-un zbor neîntrerupt de la Paris la București.
Militarii români prezenți au luat parte la mai multe activități ceremoniale, precum intonarea imnului național, prezentarea drapelului de luptă și depunerea coroanelor de flori. Mai apoi, a urmat dezvelirea monumentului recondiționat dedicat lui Ioan Stoica, aflat în centrul satului.


În cele din urmă, a avut loc și zborul în formație simbolic celor trei avioane ultra-ușoare ale Aeroclubului „Herman Oberth” din Sibiu, dedicat aviatorului din Fofeldea.
La eveniment au fost prezente și diverse persoane publice notabile din politica sibiană, precum deputatul PSD Bogdan Trif, deputata PNL Raluca Turcan și fostul consilier local al Sibiului, din partea PNL, Adrian Bibu.
„Pentru mine, Ioan Stoica lasă în urmă și o lecție: locul din care pornești nu stabilește cât de departe poți ajunge. Istoria României este făcută și din asemenea destine. Din oameni plecați din sate românești, care au învățat, au muncit, au avut curaj și au împins mai departe limitele timpului lor”, a declarat Turcan într-o postare pe Facebook.
Președintele Asociației Cordiana, Dragoș Lăpădat, a subliniat că această comemorare a reprezentat primul eveniment oficial organizat de asociație, un debut considerat un real succes și o dovadă a angajamentului față de recuperarea și promovarea valorilor și identității locale.
„Prin intermediul acestei inițiative, viața scurtă, dar extrem de plină de realizări a lui Ioan Stoica a fost reîmprospătată în memoria românilor. Acum, la un secol de la moartea sa, personalitatea sa remarcabilă a fost cinstită și readusă în lumina reflectoarelor exact așa cum se cuvine, oferind publicului ocazia de a-i redescoperi moștenirea. Suntem mândri că primul proiect semnat de Asociația Cordiana a fost dedicat unei figuri atât de importante pentru comunitatea noastră. A fost o onoare să putem aduce un omagiu demn vieții și curajului de care a dat dovadă Ioan Stoica, la un secol de la plecarea sa dintre noi”, transmite Lăpădat.
Mai mult, acesta menționează că Asociația Cordiana își propune ca acest eveniment să fie doar primul dintr-o serie lungă de proiecte menite să mențină vie istoria și cultura satului Fofeldea.

Simultan, la Rýmařov, în Cehia, locul unde a avut locul accidentul care a curmat prematur viața lui Stoica, a fost organizată de asemenea o comemorare. Spre deosebire de evenimentele trecute, Dragoș Lăpădat menționează că este prima oară în care comemorarea accidentului îl include și pe Stoica, fiind inaugurată și o placă memorială dedicată acestuia. În cadrul evenimentului, participanții au vizionat și documentarul „Gheorghe Bănciulescu: și totuși… voi mai zbura!”, în prezența regizoarei Anca Filoteanu la Cinematograful Centrului de Agrement.
De altfel, începând cu data de 12 septembrie, la Fofeldea a fost deschis și un muzeu dedicat aviatorului Ioan Stoica, adaugă Lăpădat.
Ioan Stoica (1897/1898–1926), mecanic și pilot originar din Fofeldea, județul Sibiu, a murit la 12 septembrie 1926 într-un accident aviatic lângă Rýmařov, Cehoslovacia, în timpul unui raid fără oprire Paris–București pe care îl efectua alături de căpitanul Gheorghe Bănciulescu. Avionul lor, un Potez 25, s-a prăbușit din cauza ceții dense după ce parcursese aproximativ 1000 de kilometri. Stoica servise ca mecanic de aviație din 1916, obținuse brevetul de pilot în 1924 și fusese decorat de Regele Ferdinand I cu Medalia „Serviciul Credincios”. Bănciulescu a supraviețuit accidentului, dar cu ambele picioare amputate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Profesorii nu sunt slabi, elevii sunt tot mai impertinenti, iar parintii, foarte dificili.
Asa este,imi cer scuze. Nu sunt la curent cu noutatile din tara.Nu urmaresc tikitoku,romanicatv,irealitateatv,antiromanica3…
Numai tu știi cum cade ce ai mâncat cu limonade de mango. Se știe ca murăturile și mango merg divin…
Nelule, ce inseamna sa fii analfabet functional… Scrie in articol de mai multe ori: biserica EVANGHELICA. Nu ortodoxa, da? Cristianul…
Sa le fie rusine!














Lasă un răspuns