Muzeul Național Brukenthal deschide, în 22 septembrie 2026, ora 13.00, expoziția „Ca la carte!”, dedicată cărților, oamenilor și comunităților sașilor ardeleni din Evul Mediu. Vernisajul are loc în Sala cu Coloane a Palatului Brukenthal, iar expoziția rămâne deschisă publicului până în 21 martie 2027.
„În bisericile, școlile și gospodăriile comunităților săsești din Sibiu, Slimnic, Cristian, Cisnădie, Șura Mică, Dealu Frumos, din zona Bistriței, dar și în numeroase alte localități de pe meleagurile Transilvaniei, cărțile au fost prezențe obișnuite, încă din veacul al XIV-lea. Au fost citite la slujba din biserică, folosite la școală, consultate în administrație și transmise dintr-o generație în alta”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Într-o scenografie inedită, printr-o cooperare cu istorici de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, „Ca la carte!” aduce la Sibiu manuscrise medievale, cărți tipărite din sec. XV-XVI, documente și fragmente care se păstrează astăzi îndeosebi în colecțiile Muzeului Național Brukenthal, relicve ale unui univers cultural – azi uitat, dar încă plin de învățăminte.
Expoziția dezvăluie poveștile acestor texte prăfuite și relevă detalii despre cei care le-au comandat, le-au citit, ori privitor la felul în care aceste texte au parcurs timpul și au ajuns la noi.
„Veți întâlni cărți legate de așezări și împrejurări concrete: preoți care și-au construit biblioteci, școli care aveau nevoie de manuale și texte, biserici care comandau cărți pentru liturghie, dar și meșteri care transformau paginile în adevărate obiecte de artă. Unele dintre aceste cărți sunt splendide. Altele sunt aparent lipsite de orice strălucire. Unele au supraviețuit aproape intacte; altele ne-au parvenit doar fragmentar, refolosite în legături sau în alte documente. Însă împreună, toate păstrează urmele vieții comunităților pe care le-au marcat. Privind aceste cărți la Sibiu, putem redescoperi o Transilvanie medievală surprinzător de apropiată: o lume a frământărilor de a da un rost cât mai deosebit cărții, bibliotecii și educației școlare”, mai precizează reprezentanții muzeului.
Expoziția istorică este completată de intervențiile unor artiști contemporani români cu practici recunoscute și prezentate în contexte naționale și internaționale: Simina Oprescu, Ciprian Mureșan, Flavia Pitiș, Nicolae Romanițan, Emilian Pospaii și Nicoleta Radu. Prin artă vizuală și sonoră, lucrările lor deschid un dialog între cultura cărții medievale și întrebările prezentului: cum se transmite cunoașterea, cum capătă informația o formă materială și cum devin obiectele purtătoare de memorie individuală și colectivă. În această întâlnire, manuscrisele, tipăriturile și fragmentele istorice intră într-un circuit viu al interpretării, în care arta contemporană apropie patrimoniul de sensibilitatea publicului de astăzi.
Expoziția este parte a proiectului Recuperarea pentru viitor a poveștilor din trecut: o abordare sinergică a moștenirii textuale și orale a comunităților mici, finanțat prin HORIZON Research and Innovation Actions, Cluster 2 – Culture, Creativity, Inclusive Society, Pilar 2 of Horizon Europe.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pentru că primăria nu este responsabilă de ajutorarea poliției, și nici nu ar avea voi – dacă înțelegi principiile legilor.…
Semn că nici ție nu îți funcționează ăia ultimii doi neuroni.
O tot țineți cu Fodor și Aurora. Problema este cauzată de legislație și scăderea numărului de angajați din administrațiile publice.…
Fugi de-aci cu 5 mp. Se pot socoti spații verzi că nu te oprește nimeni să intri în Muzeul Astra.…
Hahaha. Dacă vă taie gardul viu abia aveți motiv să vă mișcați în altă parte a orașului. Doar n-oți vrea…













Lasă un răspuns