Vineri,
26.04.2024
Parțial Noros
Acum
9°C

Teatru monteaza o scena ca in Evul Mediu in Piata Mica

Teatrul Naţional „Radu Stanca” a anunţat astăzi începerea montării scenei rotative în Piaţa Mică din Sibiu pentru reprezentaţiile spectacolului Secţiei Germane "Cum s-a lecuit suferinţa domnului Mockinpott / Wie Herrn Mockinpott das Leiden ausgetrieben wird" ce vor avea loc în datele de 6, 7 şi 8 august începând cu ora 21:00.

Cum s-a lecuit suferinţa domnului Mockinpott este un spectacol inedit ce reînvie o mică parte din tradiţia teatrului german de la Sibiu prin construirea unei scene rotative în aer liber, asemănătoare celor folosite în Evul Mediu. Scena are forma unui octogon măsurând 10m x 10m şi o rotativă acţionată manual cu diametrul de 7 metri. Amuzant, exaltant şi plin de emoţie, spectacolul de la Sibiu este în acelaşi timp o provocare tehnică. „Pentru  construirea scenei care cântăreşte aproape jumătate de tonă sunt necesare 16 ore de montare, respectiv 7 ore pentru demontare, 112 roţi, 40 piloni din aluminiu, 80 de ţevi, 90 de baterii pentru lavalieră pe spectacol şi 823 şuruburi şi piuliţe. Transportul materialelor se va face cu 4 autocamioane şi suportul tehnic a 9 maşinişti" a declarat Anna Neamţu, şefa Şecţiei Germane. Transportul şi montarea scenei va începe miercuri seara.

Cum s-a lecuit suferinţa domnului Mockinpott este o operă bufă în unprezece tablouri scrisă de Peter Weiss în perioada 1963 – 1968. Redactată în vers iambic, piesa este epopeea unui om chinuit, care învaţă pe pielea sa cum să lase deoparte plânsul şi să se pună pe treabă. Domnul Mockinpott stă nevinovat în închisoare, este forţat să dea mită şi e eliberat în cele din urmă. Soţia sa îl înşeală cu o alta personă şi nu mai doreşte să ştie nimic de el. Fostul angajator îl alungă de la locul de munca, suferă o operaţie de inimă care îl ajută la fel de puţin „ca o audienţă la guvern”. În cele din urmă, el se adresează „Bunului Dumnezeu”, care are cu totul alte preocupări, opinia sa fiind: „Las orice suferinţă, dar m-am convins o dată, , că prea puţin iţi pasă şi socoteşti că totul firesc e când ne-apasă”. În final, totul pare să-i meargă mai bine domnului Mockinpott – oricum el va merge mai bine, după ce, în sfârşit, a reuşit măcar să îşi încalţe pantofii corect.

Povestea domnului Mockinpott este prezentată de Szabo K. István (regie), Kiss Borbála (scenografie), Ovidiu Iloc (muzică) şi Lucian Moga (light design), alături de actorii: Georg Potzolli, Daniel Plier, Eva Ungvari, Renate Müller-Nica, Lerida Buchholzer, Johanna Adam, Enikö Blénessy, Emöke Boldizsár, Iulia Maria Popa, Maria Anuşcă, Cristina Stoleriu, Cătălin Neghină, Ioana Blaga-Frunzescu, Laura Ilea, Rodica Mărgarit, Veronica Popescu şi Dana Taloş.

Spectacolul are o durată de 60 de minute şi se joacă în limba germană cu subtitrare în limba română. Accesul publicului se face gratuit în limita locurilor disponibile. Parcarea autoturismelor în zona Casei Artelor va fi închisă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus