X
WhatsApp Image 2018-10-17 at 16.21.26

Ce soluții propune WWF România pentru a împiedica urșii  să intre pe autostradă

Organizația WWF România comentează pe pagina de facebook cazul celor trei urși omorâți pe autostrada A1 în decursul ultimilor luni și atrage atenția asupra riscului existent în zonă – atât pentru animale cât și pentru oameni. Cel mai recent caz a avut loc astăzi, când un urs a intrat pe autostrada A1, în apropiere de Cristian, unde a fost lovit în plin de un TIR.

Deși salută faptul că autoritățile au început să ia măsuri după primele două accidente din această vară, se atrage atenția că subtraversarea existentă pe acel tronson de autostradă nu este eficientă pentru urs, ci pentru animale mici. De asemenea, gardul din zonele cu urși ar trebui să fie solid și să aibă minim 2,2 metri desupra solului, iar în partea de jos trebuie securizat astfel încât urșii să nu poată trece pe sub el.

“Al treilea urs omorât pe autostrada Sibiu-Sebeș în ultimele luni. Incidentul nu a avut victime umane, însă atrage atenția asupra riscului existent în zonă – atât pentru animale cât și pentru oameni. Ce se poate face pentru soluționarea acestor probleme repetate? Măsuri de prevenție adecvate.
Momentan există o subtraversare pe acel tronson de autostradă, însă aceasta nu este eficientă pentru urs, ci pentru animale mici. De asemenea, gardul din zonele cu urși ar trebui să fie solid și să aibă minim 2,2 metri desupra solului, iar în partea de jos trebuie securizat astfel încât urșii să nu poată trece pe sub el. Salutăm faptul că autoritățile au început să ia măsuri după primele două accidente din această vară. Este important ca soluțiile tehnice să fie adaptate speciilor și condițiilor din zonă, printr-o planificare adecvată și integrată. Acest tip de planificare este posibilă și echipa de experți din proiectul #transgreen stă la dispoziția oricărei entități interesate”, se arată pe pagina organizației.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact