Maestrul pantofar de pe Faurului care nu găsește ucenic

În capătul străzii Faurului, aproape de Turnului, la parterul unui vechi case funcționează un atelier de confecționat încălțăminte. E condus de Ioan Stanciu, unul dintre cei mai pricepuți pantofari din Sibiu. Are 58 de ani, dintre care 42 i-a petrecut în atelier. De câteva luni caută ucenic și nu găsește pe nimeni.

”Oamenii care nu sunt bogați obișnuiesc să-și mai cumpere una, alta, de la second-hand, dar de sărbători românul e învățat să-și ia haine noi. Noi întotdeauna, înainte de sărbători avem goluri de marfă și ca să ne acoperim producția am dat anunț. Dar în două luni nu a venit nimeni, nici măcar să întrebe. Anul trecut tot așa am făcut, a stat anunțul vreo două sau trei luni și n-a venit nimeni”, spune Ioan Stanciu.

Pantofarul este resemnat. Crede că tinerii moderni de astăzi nu mai sunt dornici să învețe o meserie, cu atât mai mult una precum a lui.

”Tinerii nu mai sunt interesați de nicio meserie, nu doar de asta. Uitați-vă-ți că dacă luați ziarele sau căutați internetul, toate fabricile din Sibiu aleargă să angajeze oameni și nu mai sunt tineri. E exodul acesta către vest, dintr-unul într-altul cum fac 18 ani au tăiat-o. Și nu toți o duc bine, să știți. Pleacă cu doi lei în buzunar și o duc destul de rău și pe acolo. Nici în Italia, nici în Spania, nu prea mai e ca-n povești, poate în Germania. Dar ce găsești și-n Germania, că nu găsești să stai într-o fabrică la căldură, doar muncile de jos. Tinerii se uită la prieteni, vecini, și văd că vine unul înapoi un pic mai spălat, sau cu o haină nouă, ce zice: o, păi e mai bine! Mai vine câte unul cu o mașina din-aia de 1500 de euro, dar tinerii noștri o cred avion. Uitați-vă că nu vine niciunul cu o mașină nouă din Germania, tot cu câte-un ciur din-acesta”, spune el.

Ioan Stanciu face pantofi din 1973. A lucrat la ”Gheata” – celebră întreprindere sibiană pe vremea comunismului, apoi în Casa Modei până la Revoluție și pe urmă a condus propriul departament de încălțăminte, cu zeci de angajați în subordine. În 1992 și-a deschis atelier în Piața Mică, împreună cu un asociat. S-au certat și din 1994 are mica lui afacere pe Faurului. Și totul a pornit din sărăcie.

”La început n-a fost plăcere, la început a fost sărăcia. Veneam de la țară, din Slimnic, părinții nu aveau bani, și când m-am înscris la Liceul Militar după ce am terminat opt clase, când așteptam să ne cheme la examen am aflat că deja ne respinsese pe mulți dintre noi că eram prea mic, nu aveam înălțimea. Atunci m-am supărat, părinții erau săraci și amărâți, am zis că nu-mi permit altă școală, atunci am venit să mă fac ucenic, să învăț o meserie. Mai erau câțiva din Slimnic care lucrau și-i vedeam că au câțiva bani în buzunar. Din ceasul acela am rămas la meseria asta”, spune Ioan Stanciu.

Frustrarea cea mai mare este că meseria nu este una foarte grea, iar banii pe care îi poți câștiga lunar nu sunt deloc de ici, de acolo.

”Meseria mea nu e grea, e destul de ușoară. Îți trebuie cel puțin un an până să înveți să poți face, cât de cât, o pereche de unul singur.  Nu e greu, dar ai multe de învățat, sunt multe chichițe. Uite, ca să tragi un papuc pe calapod poate reușești să-l tragi, înveți repede, dar talpa nu i-o mai poți pune dacă nu  ai experiență, precizie în mâini și dacă nu exersezi. La început o să-i strici pe primii că sunt tălpile astea de acum foarte fixe, tu trebuie să știi exact când i-ai pus vârful să mergi pe roată cu ea, ca să ajungi la toc, așa ușor, ușor, fără s-o atingi, că altfel i-ai rupt talpa. Ce nu poți învăța ușor e să croiești, să faci o față de păpuc, asta trebuie să aibă o formă de la început care să cadă pe calapod”, explică domnul Stanciu.

În prezent, în atelierul domnului Stanciu iau naștere în jur de 130 de perechi de pantofi și cizme pe lună. ”Nu putem face mai mult. Dacă am fi încă un băiat și-o fată, atunci deja am crește producția. Dar dacă nu găsesc”.

Se trăiește bine din meseria asta? ”Eu zic că da, ai câștiga aproape la fel dacă ai lucra la o fabrică în Zona Industrială. Dacă te uiți la Takata, sau oriunde, acolo se lucrează în trei schimburi, acolo e o strictețe enormă, unii nici nu rezistă, pleacă după câteva luni. Nu vedeți că acolo tot timpul angajează? Aici e cu totul altceva, nu se compară cu stresul de acolo. Aici e libertate, când vrei să ieși la o țigară poți să ieși, când ai nevoie de o zi liberă poți să îți iei, și salariul nu e cu mult mai mic decât acolo”, mărturisește domnul Stanciu.

”Aici înveți o meserie din care poți să trăiești oricând. Dacă mâine dă faliment aici și închidem, tu poți să lucrezi de acasă și să trăiești din meseria asta. Acum găsești materiale la discreție și dacă lucrezi numai să repari și tot faci o sută de lei pe zi. Cu o sută de lei pe zi trăiești. Nu mai sunt foarte mulți în Sibiu care să facă asta”

foto Silvana Armat