Vineri,
12.09.2025
Ceata
Acum
14°C

Știrile zilei - 31 iulie

Știrile zilei - 31 iulie

Cele mai importante subiecte din ultimele 24 de ore în Sibiu:

  • Sibienii care locuiesc pe 33 de străzi sunt expuși unui zgomot peste limita admisă pe toată durata celor 24 de ore ale unei zile. Pe timp de noapte, limitele maxime admise sunt depășite pe 25 de străzi, este concluzia Hărții de zgomot a municipiului Sibiu, tocmai adoptată de aleșii locali.
  • Universitatea ”Lucian Blaga” și Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, alături de companii din județ și liceele cu învățământ dual au format un consorțiu în vederea obținerii finanțării necesare pentru amenajarea unui campus profesional integrat. Campus proiectat la Șelimbăr, dacă Sibiul nu va reuși să determine modificarea regulilor de finanțare prin PNRR.
  • Două din cele trei stații de încărcare rapidă a autobuzelor electrice care urmează să circule prin Sibiu au fost instalate lângă stația CFR. Stațiile de încărcare au fost amplasate în zona locurilor de parcare amenajate între clădirea stației CFR și viaductul către Gușterița, aceste locuri de parcare urmând a fi desființate.
  • În urma unei licitații lansată din 2020, în ziua de luni, 1 august, este programată semnarea contractului pentru proiectarea și execuția sectorului 3 al autostrăzii care va lega Sibiul de Pitești. Este cel mai mare contract de infrastructură semnat vreodată în România.
  • Cu o lună înainte de data anunțată pentru deschiderea a trei noi creșe din Sibiu, situația personalului necesar tot nu este rezolvată.
  • După primele două etape în care nu a cunoscut înfrângerea, echipa de prima ligă a fotbalului sibian are programat meciul cu FC Botoșani. Care a înfrânt AFC Hermannstadt de șase ori, comparativ cu o singură victorie a sibienilor împotriva Botoșaniului în prima ligă.
  • La 47 de ani, britanicul Graham Jarvis câștigă pentru a șaptea oară cel mai dificil raliu hard enduro din lume, anunță reprezentanții Red Bull Romaniacs. Sibianul Marius Popovici a terminat pe locul doi la clasa Bronze, rezultat remarcabil având în vedere că pe locul III a fost un câștigător al raliului Dakar.
  • Peste 150 de amenzi și 22 de permise suspendate de polițiștii sibieni, în ultimele 48 de ore

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 566

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus