Sâmbătă,
03.01.2026
Ninsori Usoare
Acum
-2°C

Știrile zilei, 28 august: zonă de lacuri mai puțin cunoscută a Sibiului, acoperită de gunoaie, experiența cu trenul de la Sibiu până la mare, noaptea muzeelor la sate

Știrile zilei, 28 august: zonă de lacuri mai puțin cunoscută a Sibiului, acoperită de gunoaie, experiența cu trenul de la Sibiu până la mare, noaptea muzeelor la sate

Turnul Sfatului vă prezintă o selecție a principalelor știri ale zilei de luni, 28 august:

Zonă de lacuri mai puțin cunoscută a Sibiului, acoperită de gunoaie 

În spațiul cuprins între cartierele Turnișor și Ștrand, Cibinul are o zonă inundabilă unde formează câteva lacuri. Suprafața nu este mare, însă este deosebit de frumoasă, cu o bogată diversitate naturală. Aici merg zilnic unii sibieni dornici să scape de caniculă ori de agitația orașului, fiind un punct de relaxare mai ales pentru pensionari și iubitori ai pescuitului. Din păcate, mulți încă văd natura ca pe o groapă de gunoi.

Detalii aici.

Experiența cu trenul soarelui, de la Sibiu la Mangalia: 27 de ore dus-întors, cu liniște, băi murdare și pături care să ne țină de cald

O călătorie de 27 de ore de mers cu trenul, de la Sibiu până la mare și înapoi, poate părea o corvoadă pentru mulți dintre noi. Dacă ne înarmăm cu răbdare însă, pături pentru a ne acoperi spre dimineață, și bineînțeles, cu o companie plăcută și entuziasmul reîntâlnirii cu marea, cele aproape 27 de ore, dus-întors, devin parcă mai ușoare. Problema cea mare apare însă când vine vorba de toaletele din tren: mizerie, miros înțepător și mult praf. Experiența cu CFR-ul am avut-o la mijlocul lunii august. 

Detalii aici

25 de mil. de euro: depozitarea tuturor deșeurilor din județ, încredințată direct. Penalitățile se dublează de anul viitor

Consiliul Județean Sibiu propune adoptarea unei hotărâri prin care contractul de depozitare a deșeurilor generate în întreg județul să fie încredințat direct, fără licitație, din cauză că altă variantă nu mai este. Valoarea estimată a contractului pe șapte ani este de aproximativ 25 de milioane de euro, la care se adaugă și penalitățile aplicate pentru ratarea țintelor de colectare selectivă. Penalități care vor ajunge la 160 de lei pentru fiecare tonă aruncată la groapa de gunoi, față de nivelul de 80 de lei/tonă, aplicat în acest an.

Detalii aici

Fosta groapă de gunoi a Sibiului din Dealul Gușteriței va deveni parc fotovoltaic 

Primăria Sibiu vrea să înființeze, în zona Dealul Gușteriței, un parc fotovoltaic pentru compensarea și regularizarea consumului propriu. Investiția ar urma să fie realizată pe fosta groapă de gunoi rampa Remetea.

Detalii aici. 

Noaptea Muzeelor la sate, în premieră în acest weekend și în satele județului Sibiu.

În acest weekend, Rețeaua Națională a Muzeelor organizează prima ediție a Nopții Muzeelor la sate. Aceasta va avea loc sâmbătă, 2 septembrie, iar accesul publicului va fi gratuit. Premiera va fi marcată și în județul Sibiu prin evenimente speciale și prin vizitarea mai multor destinații din satele județului.

Detalii despre program aici.

Locuitori ai Cartierului Arhitecților semnalează o posibilă poluare pe Valea Săpunului

Mai mulți locuitori ai Cartierului Arhitecților sesizează apariția de câteva zile pe Valea Săpunului a unei ape de culoare albicioasă, cu miros de canalizare și fecale.

Detalii aici. 

O nouă stație de alimentare va fi construită pe A1, la Miercurea Sibiului

Pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu va fi construită o nouă stație de carburanți, cu parcări și stații de încărcare pentru vehicule electrice. Acestea vor fi amenajate într-un spațiu pentru servicii existent în apropiere de orașul Miercurea Sibiului.

Detalii aici. 

Consiliul Local Sibiu va decide alocarea a 28.000 lei Crucii Roșii pentru instruirea profesorilor în acordarea primului ajutor medical

În luna iunie a acestui an reprezentanții Crucii Roșii Sibiu anunțau inițierea, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, a unui proiect de instruire a cadrelor didactice și a personalului administrativ în acordarea primului ajutor de bază. În acel moment exista deja prima grupă de 12 cadre didactice instruită, dar pentru continuitatea proiectului era nevoie de finanțare. Între timp, Crucea Roșie Sibiu a făcut o adresă către primărie pentru sprijin și colaborare. În acest context, în Ședința de Consiliu Local din această săptămână se va supune aprobării un protocol de colaborare între Primăria Sibiu, Serviciul Școli și Crucea Roșie în vederea realizării proiectului pe perioada unui an școlar.  

Detalii aici

Controale gratuite pentru gravidele din Sibiu care provin din medii defavorizate sau nu sunt asigurate

Spitalul Județean Sibiu anunță prelungirea serviciilor medicale de screening prenatal gratuite pentru gravide din zone defavorizate sau neasigurate medical, din Regiunea Centru, până în luna decembrie a acestui an. În cadrul acestui proiect, gravidele atât de la sat, cât și de la oraș beneficiază de consultații de specialitate obstetrică-ginecologie și de analize de laborator inclusiv investigații genetice atunci când acestea sunt indicate.

Detalii aici

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus