Directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, a povestit într-un interviu acordat G4Media despre primii ani ai evenimentului care a schimbat fața Sibiului și a sibienilor.
El a relatat două dintre momentele care i-au schimbat viața: primul, plecarea din Iași și plecarea spre Sibiu și al doilea, peregrinările prin Germania, în căutarea unui sprijin pentru teatrul sibian, proaspăt ieșit dintr-un incendiu care i-a mistuit întreaga recuzită.
”Singurul gând care m-a bântuit a fost o să ajung să fiu genial seară de seară, chiar dacă-s prost și o să eșuez în crâșmă”, a povestit Chiriac momentul în care s-a decis că nu va rămâne la Iași, după ce absolvise ca șef de promoție Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC).
Citește și:
Al doilea moment important s-a produs imediat după Revoluție. Un incendiu a ars întreaga recuzită a teatrului sibian și asta l-a determinat pe Chiriac să plece în vest pentru a căuta sprijin pentru instituție. Atunci a stabilit contactele pe care le-a folosit apoi pentru viitorul festival de teatru, dar și pentru Programul Sibiu Capitală Culturală Europeană, a povestit el.
Banii pentru primele ediții ale festivalului au venit de la ambasadele țărilor occidentale în România, dar și de la o asociație foarte puțin cunoscută românilor în acea perioadă: Fundația Soros.
Sursa foto: Captură video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Dupa umila mea parere , Prim. Sibiu nu face: mai NIMIC in SPRIJINUL SIBIENILOR .., ci : TOTUL IN FOLOSUL BOSILOR= maria lor :”iubitii conducatori”! Atat: procurarea de fonduri;/reclama facuta in orice domeniu ..ca si cum ar construi MEREU :”orasul ” de la :0 ! Ce se FACE pentru cetatenii urbei..e umlitor. NU se raspunde la SUBIECTUL RECLAMATIEI/SESIZARII ; sau: se raspunde fie mai tarziu.., fie :”despre” pere,” cand eu intreb despre „mere”( la smecherie!) Scuze daca gresesc! NICIUN FUNCTIONAR al Prim. S. ,NU a venit sa controleze -si sa raspunda PUNCTUAL -sesizarilor mele. Eventual imi copiaza-rar- un Ordin/Decizie a Primariei..(care ar fi justificarea dansilor pentru ilegalitatea reclamata de mine..) Si ei traiesc: din impozitele PLATITE DE NOI! Sper sa mi se raspunda VREODATA si la intrebarea initiala: CARE este : Regimul de: Inaltime MAXIM ADMIS , pentru CLADIRILE CONSTRUITE- cred: cu ACORDUL PRIM. SIBIU! – in apropierea Aeroportului! si :Cine a vazul : Aprobarea /Avizul A.A.C. ROMANA ? Sper ca limbajul meu sa nu fie-pentru urechile D-vstra – agresiv! Inca odata SCUZE , daca va deranjez/ofensez cu observatiile mele A.K.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dovezile sunt peste tot , trebuie doar să vrei să le vezi!
Poftim? Stai, cum? Daca nu asta este solutia, vom gasi alta solutie? Pai acest proiect nu a avut studii de…
Autorii loviturii de stat il tachineaza cu hingherii pana crapa.
(Acest mesaj a fost șters deoarece face parte din categoria „trolling”)
” … asigurăm elevilor și profesorilor condițiile pentru a se concentra pe studiu și pentru a face performanță,” transmite primarul…













Lasă un răspuns