Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Proiectul de transformare a unei zone de lângă centrul istoric a ajuns în Consiliul local. Pod propus peste Cibin

Ion Surdu
8
morilor-5n7k

ACTUALIZARE 19 decembrie 2024: Proiectul a fost adoptat de Consiliul local, cu 21 de voturi.

Publicitate
Publicitate

ȘTIRE INIȚIALĂ: Un nou proiect urbanistic amplu, care vizează modernizarea zonei din strada Morilor nr. 20 și 22 și râul Cibin, urmează să fie supus votului în cadrul următoarei ședințe a Consiliului local Sibiu. Documentația de urbanism, denumită „P.U.Z.C.P. – Conservare, reabilitare, desființare parțială și extindere corp principal de clădire existent și construire corpuri noi cu funcțiuni mixte de locuire, turism, sănătate, administrative și comerciale”, promite revitalizarea zonei din preajma centrului istoric al municipiului Sibiu și conectarea acestei cu strada Pedagogilor printr-un nou pod peste Cibin.

Inițiativa aparține dezvoltatorilor XUX Investment SRL, Iaconi Dental Clinic SRL și DMX Construction SRL. Aceștia propun o combinație de restaurare a clădirilor existente, demolări selective și construirea unor noi clădiri multifuncționale. Proiectul include următoarele funcțiuni:

Locuințe (unifamiliale, semicolective și plurifamiliale);
Spații pentru turism (hoteluri, pensiuni urbane, hosteluri);
O clinică medicală;
Spații administrative și comerciale.

Mai clar, beneficiarii intenționează să reabiliteze și să construiască noi corpuri de clădiri pentru imobilele aflate la numere 20 și 22 de pe strada Morilor. Conceputul vizează atât o clinică medicală nouă, cât și locuințe sau unități de cazare.

Clădirile vor respecta caracteristicile arhitecturale ale zonei, cu regimuri de înălțime de maxim trei etaje peste parter. Toate construcțiile vor păstra armonia cu clădirile istorice învecinate, integrându-se în peisajul urban specific, potrivit descrierilor din documentația ce urmează să fie supusă aprobării.

Este de precizat că teritoriul SZCP CENTRU ISTORIC_16 (Morilor) cuprinde 53 de imobile:

– Aleea Filosofilor: 12;

– Strada Dârstelor: 2, 4, 6, 8, 10, 12, 14, 16, 18, 20, 20A, 22, 22A, 24;

Publicitate

– Str. Malului nr. 8;

– Strada Morilor: 1, 3, 5, 7, 7A, 9, 9A, 98, 11, 13, 15, 17, 19, 21 , 23, 25, 27, 29, 31-33, 35, 37, 39, 41 , 43, 2, 4, 6, 8, 10, 12, 14, 16, 18, 20, 22;

– Piaţa Cibin: 1, 2.

Conform documentației, suprafața totală reglementată se întinde pe aproape 3.000 mp, iar indicatorii urbanistici propuși sunt următorii:

Procent de ocupare a terenului (POT): maxim 60%;
Coeficient de utilizare a terenului (CUT): maxim 2,2.

Proiectul de transformare a unei zone de lângă centrul istoric a ajuns în Consiliul local. Pod propus peste Cibin

De asemenea, documentația propune ca o parte din suprafața aferentă străzii Malului să fie cedată domeniului public pentru realizarea trotuarelor și îmbunătățirea circulației pietonale.

„Pentru clădirea propusă prin concursul de arhitectură „Regenerare urbană a zonei pieţei Cibin Sibiu 2023„, din cadrul parcelei Piaţa Cibin nr. 1, se propun următoarele funcţiuni: birouri ale administraţiei pieţei la cele două etaje ale clădirii și spaţiu închirieri biciclete la parter”, mai scrie în proiect. 

Impact asupra zonei: „culoar verde”

Proiectul vizează transformarea acestei zone centrale prin integrarea spațiilor de locuit cu cele comerciale și turistice. Este de menționat că zona studiată, aflată în apropierea centrului istoric al Sibiului (UTR ZCP), include reglementări stricte pentru păstrarea caracterului său tradițional.

Un punct important este alocarea unui spațiu pentru grădini istorice, în vederea conservării unui „culoar verde” în această zonă centrală. „Este interzisă amplasarea de construcţii în grădinile istorice din interiorul insulei delimitate de străzile Morilor, Dârstelor şi aleea dintre acestea, precum și în grădinile istorice de la str. Malului. Insula determinată de str. Malului şi str. Morilor va păstra caracterul predominant al spaţiilor plantate private în vederea conservări i/dezvoltări unui culoar verde în jurul centrului istoric”, scrie în proiect. 

Facilități și infrastructură

Proiectul mai prevede crearea a 32 de locuri de parcare subterane, dintre care 13 vor folosi sisteme de tip Klaus, iar 6 vor fi parcări standard. Toate clădirile noi vor fi racordate la utilitățile publice și vor respecta normele privind evacuarea rapidă a apelor și protecția mediului. Documentul mai include măsuri de îmbunătățire a accesului pietonal și carosabil pe străzile Malului și Morilor.

Pod nou peste Cibin

Un detaliu interesant care se găsește în planșa de prezentare a proiectantul este propunerea de construire a unui nou pod peste Cibin, în dreptul străzii Pedagogilor. Planșa precizează că podul respectiv apare în Planul Urbanistic General al Sibiului. Mai mult decât atât, intersecția străzii Pedagogilor cu Malului devine aglomerată în anumite momente ale zilei, artera respectivă aducând spre centru trafic din cartierul Turnișor sau Zona Industrială a Sibiului.

Amintim că acest proiect a fost supus consultărilor publice în luna octombrie a anului trecut.

Următorii pași

Dacă proiectul va fi aprobat, documentația de urbanism va avea o valabilitate de 36 de luni, timp în care proprietarii vor trebui să îndeplinească mai multe etape obligatorii, inclusiv dezmembrarea și comasarea terenurilor, precum și obținerea autorizațiilor necesare.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

8 răspunsuri

  1. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel

    Daca-s oameni seriosi sa inceapa cu podul!

    14
    4
  2. Avatar Newman
    Newman

    Cand se va ocupa primaria de amenajarea malurilor raului Cinbin asa cum sunt amenajate in celelate orase din Ro si din Eu ?

    16
    6
    1. Avatar Argument
      Argument

      La ce vă referiți? Avem pistă de bicicletă pe lângă râu pe toată lungimea sa din cartierul Calea Poplăcii prin Turnișor, Orașul de Jos Lazaret până în Gușterița. Pe parcursul traseului sunt amenajate platforme cu bănci unde te poți odihni, copiii se pot juca, sunt destul de mari. Ce altceva ați mai dori?

      21
      21
  3. Avatar Sebastian Petrumihai Dendrologea ,pensionar, 50 de ani ,senator )
    Sebastian Petrumihai Dendrologea ,pensionar, 50 de ani ,senator )

    Cibinul ar trebui ,,ascuns,, sub un planseu de beton ,pentru a face acolo niste locuri de parcare !

    23
    22
  4. Avatar Pastor Marginas
    Pastor Marginas

    Hai redactie, dai cu „approve” la comentariul meu… :))))))))))

    2
    1
    1. Avatar Pastor marginas
      Pastor marginas

      Mersi

      2
      1
  5. Avatar Gelu
    Gelu

    Zona asta este bagata la inaintare de cei ce au anumite interese acolo. Impreuna cu clasa politica au interes sa ridice zona… sa le spunem „dezvoltatori imobiliari”, nu sunt cu nimic mai mult decat niste imobiliari ! Vor sa transforme zona in pct zero rezidential si de birouri al sibiului si pt asta fac lobby cu clasa politica ! E o mica intelegere pe care institutiile abilitate ale statului ar trebui sa o investigheze !!!

    3
    2
  6. Avatar Sibian autentic
    Sibian autentic

    Încă un tun al chinezilor de la XUX. Dintre toate propunerile se vor realiza locuințele pe care se încasează gras, apoi treceri „verzi”, poduri, accesibilitate și prosperitate nu sunt decât minciuni pentru a masca aglomerația infernală programată pe Morilor. Clasa politică sibiană și „dezvoltatorii” își merită resetarea AUR-isto Șoșocistă. Nu ar strica sa dispară din politică și administrație lacomii fedegeristi.

    3
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate