Turnul Sfatului vă prezintă o selecție ale celor mai importante știri ale zilei de marți, 29 aprilie.
În ultima zi lucrătoare a lunii ianuarie din acest an, directorul economic al Primăriei Sibiu, Dorian Dăncăneț, a fost subiectul unor evenimente cel puțin deplasate, în urma cărora a fost escortat la Institutul de Medicină Legală din Sibiu. Timp de aproximativ trei luni, Dorian Dăncăneț nu a mai revenit la birou, până zilele acestea. El neagă vreo situație care să îi pună la îndoială capacitățile de a conduce Direcția Economică a Primăriei Sibiu.
Dezbatere tensionată în Consiliul Local Sibiu, după ce reprezentantul clubului Pamira, Marius Vecerdea, a acuzat nereguli în alocarea fondurilor publice pentru proiectele de pe Agenda sportivă a orașului. Primarul Astrid Fodor și reprezentanții administrației au răspuns acuzațiilor, dând asigurări că totul e legal, iar unii consilieri au fost de acord că banii trebuie să fie repartizați altfel.
11,48 de milioane de lei este cel mai mare profit declarat de către o societate din Sibiu pe anul 2024, conform datelor preliminarii oferite de site-ul termene.ro. Datele se referă foar la companiile care au prezentat bilanțul contabil pe 2024 până la 29 aprilie.
Din cei nouă elevi care au reprezentat Sibiul la Olimpiada Națională de Engleză, doi s-au întors acasă cu premiul I, demonstrând astfel că sunt cei mai buni din țară. Este vorba despre Ana Sofia Greavu și Tudor Ioan Giurcă, ambii elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Cei doi au demonstrat că pasiunea, disciplina și dragostea pentru limba engleză pot transforma talentul într-o performanță națională. Tudor merge mai departe și va reprezenta România la Olimpiada internațională.
Reprezentanții restaurantului Weinkeller transmit faptul că seara trecută un tânăr a furat patru perne de pe terasa restaurantului. Furtul a fost surprins pe camerele de luat vederi.
Alexandru Olariu, cel care deține scheletul unui bloc pe Calea Poplăcii, abandonat de mai bine de 20 de ani, a venit în fața consilierilor locali pentru a cere noi discuții înaintea executării hotărârii judecătorești pentru demolarea ultimului etaj.
Stația care măsoară calitatea aerului în zona centrală a municipiului Sibiu indică de câteva zile o situație considerată ”rea”. Specialiștii spun că populația nu are, totuși, motive de îngrijorare, depășirile fiind la indicatorul ozon, iar o cauză probabilă o reprezintă un senzor defect.
Ministerul Dezvoltării anunță că a acordat o finanțare de 1,47 de milioane de lei pentru reabilitarea unui drum ”de interes strategic” din comuna Cârțișoara.
Pasionații de jocuri de societate vor avea ocazia să participe la evenimentul 24.5 Ore De BoardGames care va avea loc în 3 și 4 mai la Atu Toys, pe strada 9 Mai, numărul 10. Toate fondurile strânse vor fi donate către Asociația Prietenii Mocanitei, pentru a sprijini reparația unui sector de 6 kilometri de linie dintre gările Cornățel și Cașolț.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 846
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 2 ore
Adina
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Mic
Acum 2 ore
Gigi