Guvernul a suplimentat miercuri, în cadrul unei ședințe de guvern, cu 253.610 lei, suma necesară pentru exproprierea unor imobile situate pe amplasamentul lucrărilor la Autostrada Sibiu-Pitești – Secțiunea 3: Cornetu-Tigveni.
Cu toate acestea, banii de pe exproprierile de la primul sector din autostrada Sibiu – Pitești, cel dintre Sibiu și Boița încă nu au ajuns în conturile păgubiților.
Primarul comunei, Nicolae Cocoș, a declarat pentru Turnul Sfatului că banii nici nu vor fi acordați prea curând, din cauza birocrației. El a explicat că atunci când s-au făcut exproprierile la acest tronson de autostradă, în localitate nu exista încă terminată c cadastrarea, astfel că proprietarii nu putea dovedi cu acte deținerea terenurilor și imobilelor.
Situația s-a schimbat pe tronsonul 2 din Sibiu – Pitești și de pe primul tronson din autostrada Sibiu – Făgăraș, însă nici acei bani nu au intrat încă.
”Chiar azi am mai avut discuție. Am avut și adrese, am discutat și telefonic. Legea 255, legea exproprierii, spune foarte clar că se despăgubește exproprietarul. Însă oamenii nu au fost proprietari în acte, am făcut cadastrarea, dar nu erau eliberate cărțile funciare la momentul exproprierii.
Conform legii 7, ei erau posesori ai acestor terenuri, iar legea spune că proprietarii sunt cei despăgubiți. Banii există, iar acum încercăm, cred că am toate șansele, încercăm să completăm legislația să dăm banii și la posesori, nu numai la proprietari. Iar dacă între timp nu devine proprietari, atunci să fie obligați să dea banii înapoi.
Deocamdată nu s-a dat niciun ban, cel mai târziu anul viitor vor veni. La Făgăraș și lotul 2, din Sibiu – Pitești prețurile sunt în regulă, nu sunt bătaia de joc de pe pe lotul 1 Sibiu – Boița”, spune primarul.
Adrian David, primarul orașului Avrig, susține și el că nu au ajuns încă banii pentru exproprierile pentru autostrada Sibiu – Făgăraș.
”Din știința mea până acum nu cred că s-au făcut plăți. Pe anumite zone au coordonate certe știu exact ce expropriază, pe altele vin echipe și cercetează, acolo unde sunt coordonate incerte. Am văzut interes de la DRDP Brașov de a rezolva problemele și de a aduce cât mai aproape de realitate. Sumele acordate pentru exproprieri sunt modice.
O mare parte din vină o purtăm și noi. Prețurile sunt realizate după ce s-a făcut o medie de piață. Iar dacă la notar declarăm prețul cel mai mic, atunci asta avem„, a explicat primarul din Avrig.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Se vede unde a dus birocratia, inca oamenii nu
si-au primit banii pe pamant.
De 35 de ani, tot schimbare se promite la fiecare tur de scrutin…si unde s-a ajuns, tot la o birocratie stufoasa si ineficienta, iar cel care sufera este tot omul de rand care ramane cu buzunarul gol in fata statului birocratic. Daca nu platesti o amarata de taxa sau impozit nu poti vinde masina ca n-ai fiscal, dar cand statul nu iti da dreptul tau …..nu se inrampla nimic…
Schimbare sa fie dar sa nu se midifice nimic- cam acesta a fost directia Romaniei.
Si acum duminica ce sa mai facem – sa continuam cum am inceput cu birocratia inainte sau sa incercam in al 24-lea ceas sa schimbam ceva????
Chiar nu mai inteleg.
O tabara zice ca daca nu ne continuam directia va fi vai de noi, dar care directie ca uite rodul direcției de pana acum – ca tot la birocratiei enorma suntem in prezent desi pe vremea lui Boc a fost o resetare a sistemului bugetar si ar fi trebuit sa se faca lumina in sistem, si cealalta tabara zice schimbare, sus Romania, a cata schimbare fratilor ca m-am saturat de atatea schimbari.
Descurca-i drace de mai poti……tara este intr-un cerc vicios din care nu știu zau cum vom mai iesi si cand vom iesi .
Cutitul a cam trecut prin os. Si asta il doare pe roman. Rau de tot……Acum intelege la ce rascruce importanta se afla tara. -
Un articol care reflecta exact situatia in care ne aflam.
Degeaba ne da UE 100 de lei, ca datorita birocratiei, coruptiei si ineficientei aparatului de stat, din acestia mai raman poate 20, 30.
O parte , prin intermediul coruptiei imbracata in haina comisioanelor/ „enspe ” studii de fezabilitate ptr acelasi proiect….. merge la purcel, catel, partidel, alta parte datorita birocratiei existente si recunoscute de politicieni, se devalorizează, alta parte datorita ineficientei aparatului de stat se pierde….dispare, se evapora si „nu mai este gasita”
…..si uite asa in realitate banii UE sunt valorificati in tara. Daca nu realizam porunca de la Bruxelles platim penalitati, daune etc.
Diferenta??? Tot analfabetul de rand o plateste.
Si se cere sa mergem in acelasi sens unic ca de nu pa bani UE……pai in halul acesta primim 100 euro pe-o parte si platim 200 euro pe cealalta.
M-am saturat de politruci care isi linseaza proprii conducatori, de politruci care vineri il sustin pe x si luni il executa in public. De politruci care azi au un stindard politic, maine altul numa sa nu piarda osul. Tara??… Ptr ei nu exista!!!!!! Doar interesele lor si ale partidului. Analfabetii sunt buni numai din 4 in 4 ani, si tinuti analfabeti ptr a putea fi manipulati usor, cu costuri mici, cu o galeata, cu o pereche de cisme, cu un pix, cu o bricheta, cu o plasa, …., cu un post caldut la stat – de unde si birocratia actuala care uite unde a dus…. Avem bani de la UE dar ii furam, ii devalorizam, avem cele mai scumpe autostrazi din UE /km construit si….inca nu avem aotostrada de la un capat la altul al tarii.
Ungaria suveranista are.
Cu acestia mergem spre UE mai departe pe acelasi drum, ca de nu vine apocslipsa si pleaca ciolanul.
Asta e apocalipsa cea mare, pierd ei ciolanul ca se desteapta analfabetii, ca s-a ajuns la capat de drum.
Doamne ajuta pe tot romanu!!
Vedem ce va fi, ca tot noi asta analfabeti o da ducem greul facut de culti.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
După atâția ani, tot nu s-a găsit o soluție de compromis…Pe de o parte, proprietarul are tot dreptul să construiască…
Nu e „unul din cele mai mari monumente ale sasilor” , ci ale maghiarilor. Maghiarii sunt reformati, sasii sunt luterani.…
Cu toatá stima si tot respectul, dar au pus steagul tricolor invers… Aveau un metru mai sus, modelul cum trebuia…
Istorie zero,cunostiinte zero,sovinism maxim.Cand noi edificam aici,unii erau in smarcuri nordice iar altii in nisipuri mongole.Acum 1000 DE ANI apar…
De ce vreti sa-i robotizati, sa scoateti din ei niste roboti androizi umanoizi ? Lasati copiii sa fie copii, sa-si…













Lasă un răspuns