250 de kilometri de autostradă și drumuri expres ar urma să fie dați în folosință în 2026. Însă cel mai important pentru județul nostru va fi inaugurarea unui nou tronson pe Autostrada Sibiu – Pitești și, mai ales, terminarea lucrărilor dintre Margina și Holdea, care ar da cale liberă sibienilor să circule doar pe autostradă până la Nădlac și de acolo, mai departe, spre Ungaria și Europa de Vest.
Alături de aceste lucrări, Sibiul așteaptă finalizarea autostrăzii Sibiu – Făgăraș, începerea lucrului la Brașov – Făgăraș, precum și finalizarea unui alt șantier încă neînceput: centura de sud a Sibiului.
Ce s-a făcut în 2025
CNAIR a anunțat prin vocea directorului Cristian Pistol că și-a propus ca în anul 2026 să se dea în folosință 250 de kilometri noi de autostradă și drum expres.
Anunțul a fost făcut de directorul general al CNAIR pe pagina de Facebook, unde a prezentat bilanțul anului în curs și prioritățile pentru perioada următoare.
”Rezultatele din 2025 nu sunt doar cifre în rapoarte, ci ore câștigate de români în trafic și regiuni istorice care, în sfârșit, se ating prin drumuri de mare viteză”, anunță Cristian Pistol în bilanțul pentru 2025.
„În anul 2025 am atins borna de 1.418 kilometri de drumuri de mare viteză! Anul acesta am deschis circulația pe încă 146 km de autostradă și drum expres.
Principalele rezultate care au schimbat harta țării:
– Unirea Moldovei cu Muntenia: Prin deschiderea a încă 95 km din A7, circulăm acum de la București la Adjud (250 km) doar pe autostradă (A3 și A7).
– Oltenia conectată la Dobrogea: Conexiunea DEx 12 cu A1 permite circulația de la Craiova la Constanța (465 km) pe drum de mare viteză.
– Argeșul pe harta mare: Finalizarea secțiunii 5 a A1 (Sibiu – Pitești) a creat un coridor neîntrerupt de la Curtea de Argeș la Constanța (395 km).
– Bucureștiul se descongestionează prin A0: Am deschis tot semi-inelul sudic al A0 (51 km), asigurând conexiunea strategică între A1 și A2 pe Coridorul IV Pan-European.
– Fluidizarea circulației la Cluj: finalizarea legăturii A3 – DN1 (DEx4) salvează zeci de minute pentru cei care tranzitau Turda”, a scris Cristian Pistol.
Pentru 2026, ținta CNAIR este de 250 de kilometri noi
Ar fi vorba, conform directorului CNAIR, de 125 de kilometri pe A7 (Autostrada Moldovei), care vor permite circulația pe autostradă până la Pașcani.
Ar urma să se finalizeze inelului nordic al A0, care va asigura o legătură neîntreruptă de 578 km între Pașcani și Constanța (A7-A3-A0-A2).
”Premieră pe A1 Sibiu-Pitești: Deschidem secțiunea 4 (Curtea de Argeș-Tigveni) și dăm în trafic Tunelul Momaia, primul tunel rutier din România săpat prin metoda austriacă.
Sectorul Margina-Holdea (A1): Ne propunem finalizarea celor 9,13 km, inclusiv a tunelurilor. Această deschidere este însă condiționată de succesul testelor complexe pentru echipamentele de siguranță și monitorizare.
Acestea sunt cele două investiții extrem de importante pentru județul Sibiu.
Pe lângă asta, CNAIR anunță deschiderea a încă 68 km din Autostrada Transilvania (A3).
”Vom avea 200 km de autostradă între Târgu Mureș și frontiera cu Ungaria (Borș). Dunărea va fi mai aproape: dăm în circulație DEx Brăila – Galați (10,76 km) în prima jumătate a anului, maximizând utilitatea Podului suspendat de la Brăila”, a scris Cristian Pistol.

Va fi terminat Tunelul Momaia de pe tronsonul 4 Sibiu – Pitești
Primul tunel din România săpat cu utilaje moderne (TBM) în România, tunelul Momaia, ar urma să fie și el încheiat în cursul acestui an.
Aflat pe autostrada Sibiu – Pitești (A1), pe secțiunea 4 (Tigveni-Curtea de Argeș), cu o lungime de aproximativ 1,35 km, el e format din două galerii unidirecționale pentru a facilita traficul.
Este realizat de constructorul PORR și este un obiectiv cheie pentru finalizarea autostrăzii, cu scopul de a traversa dealul Momaia, sporind siguranța și fluiditatea traficului.
Caracteristici cheie:
Lungime: 1.350 metri per galerie (total 2,7 km pe ambele galerii).
Locație: Pe Autostrada A1, între Tigveni și Curtea de Argeș (Lotul 4).
Tehnologie: Primul tunel forat cu metodă modernă (TBM) în România.
Structură: Două galerii separate, una pentru fiecare sens de mers (unidirecționale).
Importanță: O lucrare de anvergură, esențială pentru completarea A1, ce va permite traversarea unui deal dificil.

Autostrada Brașov – Ploiești „va funcționa doar dacă punem taxă și pe Sibiu-Pitești”
După terminarea tronsonului 4 din Sibiu – Pitești, ar mai rămâne aici în lucru doar tronsoanele 2 și 3.
Tronsonul 2 (Boița – Cornetu) ar urma să fie dat în folosință în 2028, iar actualul stadiu este de 6,96%. Tronsonul 3 (Cornetu – Tigveni) în lungime de 37,4 kilometri se află în stadiul de execuție de 11,34%, iar data dării în folosință ar urma să fie pe parcursul anului 2027.
Odată încheiată autostrada Sibiu – Pitești aceasta ar putea fi folosită doar în schimbul unei taxe, aceasta fiind o alternativă luată în calcul de către oficialii de la Compania Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
Directorul instituției, Gabriel Budescu, spune că deși autostrada Sibiu – Pitești este realizată pe fonduri europene, după cinci ani de la deschiderea traficului poate fi impusă taxarea folosirii ei, potrivit Hotnews.
Anul 2027 ar trebui să fie anul când, după aproape 20 de ani de promisiuni, să fie lansată execuția autostrăzii pe Valea Prahovei. Nu se va întâmpla însă. Contractul pentru Studiul de Fezabilitate e într-un blocaj, iar în zona de munte nu s-a realizat nici măcar vreun foraj.
Când se termină autostrada Sibiu – Făgăraș
La finalul anului 2028 ar trebui să se poată circula pe autostradă, de la Sibiu până la Făgăraș. Autostrada se va opri însă aici pentru o lungă perioadă, avertizează specialiștii în infrastructură rutieră, care susțin că sunt mici șansele ca lucrările efective la tronsonul Făgăraș – Brașov să înceapă mai devreme de 2030.
În plus, premierul Ilie Bolojan a anunțat la finalul anului trecut că în 2026 vor fi blocate lucrările de infrastructură acolo unde nu s-a lucrat încă nimic.
”Până în 2030, la modul concret, nu cred că o să se întâmple ceva în teren”
Autostrada A13 Brașov-Bacău, cea care ar trebui să continue drumul pe autostradă dintre Sibiu și Brașov, este în stadiul de Studiu de Fezabilitate (SF), cu contract semnat în septembrie 2024, având termen de finalizare 24 de luni, însă întâmpină probleme. Mai multe primării au cerut modificarea traseului. S-au demarat aici forajele geotehnice (peste 3000 de metri realizați până la finalul lui februarie 2025), iar proiectul vizează conectarea la A3 (Sibiu-Făgăraș-Brașov) la Codlea și la A7 (Autostrada Moldovei) la Răcăciuni.
Lucrările de aici nu vor începe însă nici anul viitor, conform declarațiilor premierului. În plus, nici lucrările de pe tronsonul Făgăraș – Brașov nu sunt prognozate a începe foarte curând, conform unor declarații recente ale lui Ionuț Ciurea, director Pro Infrastructura.
Tronsonul dintre Brașov și Făgăraș, parte a autostrăzii Transilvania, ar urma să coste peste 10 miliarde de lei, conform proiectului publicat.
Este vorba despre o bucată de 50 de kilometri, care trece prin Codlea, Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra.
Centura de sud a Sibiului, rătăcită prin hârtii
La finalul anului trecut, consilierii județeni au fost chemați să voteze o redimensionare, inclusiv financiară, a variantei ocolitoare sud a Sibiului. Aceasta ajunge de la două benzi pe sens, la una singură, iar costul total ar urma să fie de 1,5 miliarde de lei, cu tot cu TVA.
A fost al treilea rând de documentații pentru acest proiect: în 2020 a fost elaborat un studiu de prefezabilitate, iar în 2023 – unul de fezabilitate, care este supus acum votului pentru a fi modificat.
În varianta din 2023, drumul era proiectat cu patru benzi (două pe sens), separator median de trei metri și platformă de 21,5 metri. În forma propusă acum, șoseaua are două benzi (una pe sens) și platformă de nouă metri, cu acostamente de câte un metru.
Viteza proiectată rămâne de 80 km/h. „Valoarea estimată a investiției scade la 1,28 miliarde lei (fără TVA), adică la mai puțin de jumătate față de cea stabilită în 2023, care a fost de 2,80 miliarde lei (fără TVA)”, au transmis reprezentanții CJ Sibiu.
Cât privește execuția, aceasta ar urma realizată în baza unui contract pentru care fondurile ar trebui alocate prin intermediul CNAIR. În 2020, când au semnat parteneriatul cu CNAIR pentru această centură, autoritățile locale spuneau că vor fi atrase fonduri din cele alocate în perioada 2014 – 2020 (cu termen de absorbție până în 2023). Mai apoi, au anunțat că pentru noua centură ocolitoare a Sibiului vor atrage fonduri din cele alocate în perioada 2021 – 2027.
Centura ocolitoare sud Sibiu
Lungime drum: 21,41 km
Noduri rutiere: 3 buc.
Sensuri giratorii: 4 buc.
Poduri și pasaje: 14 buc.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Ar fi fost interesant ca politrucul de la cnair sa precizeze pentru fiecare tronson dat in circulatie in 2025 daca s-a respectat sau nu termenul contractual si in caz ca nu, cu ce sume au fost penalizati constructorii care au intarziat .
Cat despre Margina-Holtea gata in 2026 e o gluma buna. Ce-ar fi ca @TS, daca tot ii reproduce postarile, sa-i adreseze urmatoarea intrebare: e dispus sa demisoneze daca nu e gata segmentul acesta in 2026? -
In decembrie 89 incepusera lucrarile la centura nord a Sibiului bineinteles cu toate studiile si proiectul facut.Apoi smecherii de la Ministerul transportului, timp de 25 de ani au platit zeci de studii de prefezabilitate si fezabilitate plus proiectarea.Au sifonat in 25 de ani echivalentul a sute de milioane de euro(marci si dolari cum erau pe atunci).Toate documentele erau facute inainte de 89, iar in decembrie incepuse trasarea si decopertarea solului in zona Mohu, lucru vazut de cei ce mergeau pe DN. Deci nu sunt credibili acesti mincinosi de la CNAIR.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Foarte simplu…asta trebuie facut daca nu zilnic, macar de cateva ori pe saptamana…
Penibil……
Pe cand o zona de spa pentru extra sezon ?
Cam rușine că vine cineva din afară să studieze filozofia lui Blaga, și ajută să se și traducă, când marea…
Cazanele alea pe 4 roti au numere de oltenia de le-ati blurat numerele.












Lasă un răspuns