Constructorii au început lucrările de asfaltare pe un tronson experimental al secțiunii 3 (Cornetu – Tigveni) a autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), a anunțat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
Asocierea de constructori italieni și români Webuild – Tancrad așterne asfalt, în două straturi succesive, între kilometrul 71 și kilometrul 71+400. Operațiunea este importantă pentru stabilirea rețetei finale de asfalt care va fi folosită pe întreaga secțiune 3 a autostrăzii, în lungime de 37,4 kilometri.
La ora actuală, constructorii lucrează pe aproximativ 30% din șantier, în absența Acordului Revizuit de Mediu pentru o parte dintre loturile acestei secțiuni. Lucrările sunt concentrate la tunelul Poiana, la cele 14 structuri ale secțiunii (poduri și viaducte) și la terasamente.
În ansamblu, stadiul fizic al lucrărilor pe secțiunea 3 a ajuns la aproximativ 18%. Contractul, în valoare de 5,323 miliarde de lei fără TVA, este finanțat prin Programul Transport.
Context
Autostrada Sibiu – Pitești (A1) are o lungime totală de aproximativ 122 de kilometri și este împărțită în cinci secțiuni de construcție. Este considerată prima autostradă din România care traversează Munții Carpați și face parte din Coridorul Pan-European IV.
Secțiunile 2 și 3 sunt cele mai lungi, mai scumpe și mai dificile din punct de vedere tehnic, fiind situate integral în zonă montană. Secțiunea 3, Cornetu – Tigveni, are 37,4 kilometri și include tunelul Poiana, cu o lungime de aproximativ 1,7 kilometri, alături de peste 50 de poduri, viaducte și pasaje. Contractul de execuție este atribuit asocierii Webuild (Italia) – Tancrad (România) și are o valoare de circa 5,323 miliarde de lei fără TVA.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Parintii au facut reclamatii, dar pe parinti cine ii verifica.. spre exemplu in buletin la adresa de domiciliu. Aceasta scoala…
Oh wow, ce noutate. Nu o mai scaldati, ca e de la sate, ca sunt oamenii mai stiu eu cum…
La Old Lisbon este multa nesimțire. Sală aproape goală și astepti mult și bine ca sa fi băgat in seamă…
Normal ca toate s-au scumpit ca urmare a politicii guvernului!
El trebuia sa fie la pensie,asa ca interdictia nu are sens.A plecat Einstein si lumea a supravietuit.













Lasă un răspuns