Compania de construcţii-montaj Electromontaj, parte din Grup EM, a instalat primele două instalaţii STATCOM +/-150 MVAr (Compensator Sincron Static) din Reţeaua Electrică de Transport (RET) a României, în staţiile electrice Sibiu Sud şi Bradu.
Cu o valoare totală de aproximativ 260 milioane lei, din care circa 254 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare, proiectul reprezintă una dintre cele mai importante investiţii realizate în ultimii ani în infrastructura critică de transport al energiei electrice din România, se arată în comunicatul companiei citat de Agerpres.
Realizat pentru Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, în asociere cu Siemens Energy, proiectul a fost finalizat cu 12 luni înainte de termenul asumat prin contractul de finanţare europeană.
„Tranzitul de putere dintr-o parte în cealaltă a țării se face fix prin Sibiu Sud”, spune managerul de proiect Iulian Tronici.
Pe măsură ce România integrează volume tot mai mari de energie eoliană şi fotovoltaică, reţeaua electrică are nevoie de soluţii capabile să răspundă rapid variaţiilor de consum şi producţie. Instalaţiile STATCOM răspund exact acestei provocări, precizează Electromontaj.
„Tehnologia funcţionează ca un stabilizator electronic pentru reţea, reacţionând în timp real la variaţiile de sarcină şi producţie astfel încât tensiunea să rămână în parametrii optimi de funcţionare. Cele două instalaţii asigură reglaj dinamic şi continuu al tensiunii, compensarea puterii reactive şi creşterea stabilităţii reţelei atât în regim normal de operare, cât şi în situaţii de avarie”, se arată în comunicat.
Totodată, instalaţiile contribuie la amortizarea oscilaţiilor de putere din cadrul sistemului interconectat european ENTSO-E şi la creşterea flexibilităţii operaţionale a Reţelei Electrice de Transport, într-un context marcat de integrarea accelerată a noilor capacităţi de producţie din surse regenerabile.
Prin rolul pe care îl au în stabilizarea reţelei şi integrarea energiei regenerabile, noile instalaţii contribuie la consolidarea securităţii energetice a României şi la creşterea rezilienţei Sistemului Energetic Naţional într-o perioadă de transformare accelerată a sectorului energetic european.
Implementarea proiectului a presupus integrarea unor tehnologii de ultimă generaţie în două dintre cele mai importante noduri ale Reţelei Electrice de Transport, coordonarea unor activităţi complexe de construcţii-montaj, instalare, testare şi punere în funcţiune, precum şi respectarea unor standarde riguroase de performanţă şi siguranţă.
Prima etapă a proiectului a fost finalizată în decembrie 2025, prin punerea în funcţiune a instalaţiei STATCOM de la staţia Sibiu Sud – prima instalaţie de acest tip din Reţeaua Electrică de Transport a României. În luna mai 2026 a fost energizată instalaţia STATCOM de la staţia Bradu, instalarea încheindu-se înainte de termenul contractual, iar recent proiectul a fost şi oficial finalizat.
Proiectul marchează şi o premieră tehnică pentru România. Prin integrarea instalaţiei STATCOM la nivelul de 37 kV, staţia Sibiu Sud devine prima staţie electrică de transformare din România care operează pe cinci niveluri de tensiune – 400/220/110/37/20 kV.
„Acest proiect reprezintă mai mult decât o performanţă de execuţie. Este o investiţie de referinţă pentru modernizarea infrastructurii energetice a României şi un exemplu al modului în care colaborarea dintre beneficiar, parteneri şi echipele specializate contribuie la transformarea Sistemului Energetic Naţional. Finalizarea înainte de termen a primelor instalaţii STATCOM din Reţeaua Electrică de Transport confirmă capacitatea Electromontaj de a livra proiecte complexe, cu impact direct asupra securităţii energetice, integrării surselor regenerabile şi pregătirii reţelei electrice pentru provocările viitorului”, a declarat Ionuţ Tănăsoaica, CEO Electromontaj, citat în comunicat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cine naiba pierde timpul ca să vadă ce face și ce spune fata asta cu buze umflate ??? Noaptea minții.
Ce-ai bre cu pateul? Zbiara oaia in tine si tu te dai mare ? Vezi-ti de viata ta!
Esti un dejectat social cu barca de 7k euro…….. bani cu care puteai sa iei meditații pt Bac.
Trag clopotele ca să știe și Europa că Germania se pregătește de război … o mănâncă un pic în dos.
Vedeți că este un spital și nu piața agroalimentară adică ați vrut să mergeți la ORL după aia la oftalmologie…













Lasă un răspuns