Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Primăria Sibiu anunță două servicii sociale noi în 2027, promise și în 2026: ambele pentru persoane cu dizabilități. Planul anual, trimis spre aprobare Consiliului local

Ion Surdu
0
dizabilitati-iwca

Un centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități motorii și un sistem de locuințe incluzive pentru adulți dezinstituționalizați sau aflați în risc de instituționalizare sunt două servicii sociale pe care Primăria Sibiu își propune să le înființeze anul viitor. Același lucru l-a promis și anul trecut pentru 2026. În paralel, municipalitatea vrea să cumpere de la furnizori privați o locuință protejată pentru cinci sibieni cu dizabilități, pentru care ar plăti aproape 365.000 de lei pe an.

Publicitate
Publicitate

Toate acestea sunt prevăzute în Planul anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul local pentru anul 2027. Planul este propus consilierilor locali spre aprobare în ședința ordinară a Consiliului local, care va avea loc joi, 24 septembrie. Documentul a fost întocmit de Direcția de Asistență Socială (DAS) Sibiu.

În proiect, autoritățile locale amintesc că la nivelul municipiului sunt nouă servicii sociale. Șapte dintre ele sunt administrate direct de DAS Sibiu: Centrul care Acordă Servicii de Îngrijire și Asistență la Domiciliu pentru Persoane Vârstnice (CIAD), Căminul pentru Persoane Vârstnice de pe strada George Coșbuc, Cantina Municipiului Sibiu, Adăpostul de Noapte din Piața Iancu de Hunedoara, două centre de zi din cadrul Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale de pe strada Oțelarilor (unul pentru copii de vârstă școlară, unul pentru persoane vârstnice) și Centrul Social Gușterița.

Celelalte două aparțin unor furnizori din afara aparatului propriu: Centrul de terapie și recuperare pentru copiii cu autism „Caleidoscop”, al Fundației „Un copil, o speranță”, și Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) Cămin Spital Sibiu, de pe strada Azilului.

Cea mai mare alocare din bugetul local merge către Căminul pentru Persoane Vârstnice, 3,9 milioane de lei, urmat de Cantina Municipiului Sibiu, cu 3 milioane de lei. În total, alocările din bugetul local pentru cele nouă servicii depășesc 10,8 milioane de lei.

Tabelul inclus în document arată și gradul de ocupare: sunt două servicii care nu sunt pline. Căminul pentru Persoane Vârstnice funcționează la 89% din capacitate, cu 80 de beneficiari din 90 de locuri, iar Adăpostul de Noapte este ocupat în proporție de 75%, cu 30 de beneficiari din cele 40 de locuri. Restul serviciilor sunt raportate la 100%, inclusiv Cantina, cu 200 de beneficiari, și centrul „Caleidoscop”, cu 40.

Serviciile noi: un centru de zi și locuințe incluzive

Planul include servicii propuse spre a fi înființate. Sunt menționate două poziții, ambele destinate persoanelor cu dizabilități.

Prima este un Centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități motorii, cu o capacitate de 20 de beneficiari pe zi, într-un spațiu de 144,35 metri pătrați. Echipa prevăzută este formată din trei specialiști, un asistent social, un psiholog și un kinetoterapeut, iar bugetul estimat este de 480.000 de lei, integral din bugetul local.

Al doilea serviciu se referă la locuințe incluzive pentru zece persoane adulte cu dizabilități dezinstituționalizate sau aflate în risc de instituționalizare, cu un asistent social și un buget estimat de 400.000 de lei, tot din bani locali.

Pentru comparație, e de menționat că planul de anul trecut conținea trei poziții la capitolul „servicii noi înființate”, două fiind preluate în cel pentru 2027 – cele descrise deja. A treia poziție se referea la extinderea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru 106 persoane vârstnice vulnerabile, estimată la aproape 5 milioane de lei, din care 4.877.451 de lei din fonduri nerambursabile, prin proiectul „Alături de Bunicii Sibiului”, trecut atunci în anexă ca fiind „în evaluare”.

O locuință cumpărată de la furnizori privați

Separat de serviciile pe care intenționează să le înființeze, DAS Sibiu propune și contractarea unui serviciu social din fonduri publice. „Direcția de Asistență Socială Sibiu își propune achiziționarea de servicii sociale de tip: 1. Locuință protejată destinată persoanelor adulte cu dizabilități”, se arată în plan, care precizează că furnizorul trebuie să aibă personalitate juridică, iar beneficiarii vor fi „5 persoane cu dizabilități, cu domiciliul/reședința în municipiul Sibiu”.

Publicitate

Costul este calculat la 6.074,75 lei pe lună pentru fiecare beneficiar, adică 72.897 de lei pe an. Din această sumă, 58.317 lei reprezintă cheltuieli cu salariile brute, 8.030 de lei hrana, echivalentul a 22 de lei pe zi, iar 6.550 de lei alte cheltuieli materiale. Valoarea estimată a contractului variază între 72.897 de lei, dacă va exista un singur beneficiar, și 364.485 de lei, pentru cinci.

Aceeași situație este și în acest caz, atunci când comparăm planul cu cel pentru anul în curs. Achiziția figura și în planul pentru 2026, tot pentru cinci beneficiari și cu exact aceleași valori.

Tot din fonduri locale, municipalitatea plănuiește să subvenționeze asociații, fundații și culte, conform legislației. „Bugetul estimat al programului de subvenționare pentru anul 2027 este de 648.000 lei”, prevede documentul.

În raportul de specialitate care însoțește proiectul se precizează că, înainte de a ajunge în Consiliul loca, documentul a fost consultat cu 22 de furnizori publici și privați de servicii sociale din oraș, între care Asociația SOS Satele Copiilor, Asociația Elijah, Asociația Diakoniewerk International, Asociația Doctor Carl Wolff, Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen ALEG, Societatea Română de Cruce Roșie – filiala Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu.

Planul pomenește și Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Sibiu pentru perioada 2026-2031-2036, aprobată recent de consilieri.

Campanii cu Poliția, caravană de ecografii și întâlniri cu preoții

Planul de acțiuni conține și un capitol dedicat informării publicului, iar aici sunt incluse mai multe acțiuni pentru 2027, printre care, „în colaborare cu IPJ Sibiu, campanii de prevenire a bullyingului, a violenței domestice; siguranță în mediul social, în mediul on-line, prevenirea criminalității și adoptarea unor reguli de comportament social pozitiv”.

Tot acolo este prevăzută, „în parteneriat cu Asociația ALEG și Asociația SANOVAN, caravană de ecografii mamare pentru femeile afectate de violență domestică”, precum și „organizarea unor întâlniri cu preoții și reprezentanții cultelor religioase din municipiul Sibiu, în vederea dezvoltării unei colaborări pentru identificarea și sprijinirea persoanelor vulnerabile din comunitate, prin schimb de informații, orientarea persoanelor către serviciile sociale disponibile și derularea unor acțiuni comune de informare, prevenție și sprijin comunitar”.

Serviciul Protecția Copilului și a Familiei urmează să deruleze două campanii de educație parentală „adresată persoanelor care au în grijă copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate”, iar centrul „Caleidoscop” pregătește, pentru 2 aprilie, o acțiune de conștientizare cu ocazia Zilei internaționale de conștientizare a autismului, cu ateliere pentru copii, materiale informative și emisiuni radio.

Context

Este de precizat, că în comparație cu Planul de acțiuni pentru anul în curs, pentru cele șapte servicii administrate direct de DAS Sibiu alocările din bugetul local cresc de la 8,58 la 9,26 milioane de lei.

O parte dintre măsurile care apar acum în plan au trecut deja prin Consiliul Local pe parcursul acestui an. În februarie, consilierii au fost chemați să aprobe plata întreținerii, la unități ale Consiliului Județean, pentru sibieni grav bolnavi, fără familie și fără posibilități financiare, măsură care presupunea și modificarea planului anual de acțiune în vigoare. Atunci era vorba despre 13 persoane, iar documentul pentru 2027 prevede sprijin social pentru cel mult 15.

Citește și: Primăria Sibiu va plăti întreținerea pentru 13 sibieni grav bolnavi, fără familie și posibilități financiare, internați în unități ale Consiliului Județean

Presiunea pe serviciile rezidențiale pentru vârstnici rămâne o problemă veche a orașului, iar municipalitatea pregătește de câțiva ani un complex dedicat, în zona Lacul lui Binder.

Citește și: Complex pentru vârstnici în zona Lacul lui Binder: 7.600 mp, trei clădiri, 36 locuințe sociale, miniseră și o grădină suspendată

Citește și: 72 de bătrâni pe lista de așteptare la Căminul de pe Azilului. Se mărește capacitatea instituției: de la 90 la 100 de locuri

Adăpostul de Noapte, care apare în plan cu 40 de locuri și un buget de 410.000 de lei, a trecut printr-un proiect de reabilitare și extindere care viza ridicarea capacității la 54 de locuri.

Citește și: Adăpostul de noapte din Sibiu va fi mutat în centrul orașului, într-o clădire monument-istoric

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate