Cine este Ioan Stoica, aviatorul român din Fofeldea care a murit acum o sută de ani în încercarea de a stabili un record în lumea pilotajului: un zbor fără oprire de la Paris la București

Sibiul are un avioator în istorie, cu o poveste de legendă, al cărui nume e pe școala din Fofeldea, și anume Ioan Stoica. Aviatorul a servit în Armata Română în Primul Război Mondial și a fost decorat chiar de regele Ferdinand I.

Puțini oameni cunosc însă povestea lui Ioan Stoica, aviator și mecanic de avioane, născut în satul Fofeldea din județul Sibiu, care și-a pierdut viața încercând să stabilească un record semnificativ pentru lumea aviatică internațională: un zbor fără oprire de la Paris la București.

Un copil al Fofeldei cu o istorie plină de incertitudine

Ioan Stoica s-a născut în satul Fofeldea din Sibiu, însă data nașterii variază în diverse surse, fapt care evidențiază cât de puțin documentată este viața aviatorului român. În timp ce surse precum necrologul publicat în ianuarie 1927 în Revista Aeronautică menționează anul nașterii ca fiind 1898, an care apare și pe crucea funerară a pilotului, în timp ce dicționarul biografic Aripi românești (Editura Militară, 1966/1973) precizează o dată mult mai exactă: 28 noiembrie 1897. Aceeași dată, 1897, apare gravată și astăzi pe monumentul ridicat în centrul satului.

O discuție similară există și în jurul numelui pilotului. Deși varianta cea mai des întâlnită este „Ioan”, izvoare istorice precum pașaportul aviatorului menționează numele „Ion Stoica”. „Numele de «Ion» nu este prea întâlnit în această zonă”, explică Dragoș Lăpădat, reprezentant al Asociației Cordiana din Fofeldea. Stoica a lăsat pe spatele unei fotografii un mesaj pentru fiul său în care se semna drept „Ioan”, iar o invitație la ceremonia de reînhumare pe care a scris-o familia folosește aceeași variantă a numelui.

Stoica a urmat primele clase la Sibiu, iar apoi s-a mutat la București, unde a absolvit, în anul 1916, Școala de Arte și Meserii. Tot în acest an a avut loc un moment istoric care avea să dicteze parcursul vieții lui Stoica: intrarea României în Primul Război Mondial.

Începutul de carieră și serviciul militar

Odată cu întrarea României în război, Stoica s-a înscris voluntar în Armata Română, ocupând inițial funcția de sergent mecanic de avion la escadrila de aparate Nieuport, mutat ulterior la Galați. A servit tot războiul ca mecanic de avioane pe front, iar munca sa zilnică l-a transformat repede în unul dintre cei mai pricepuți mecanici ai vremii, un merit recunoscut prin avansarea la gradul de sergent chiar pe câmpul de luptă.

După încheierea războiului, Stoica nu s-a întors la o viață obișnuită. A fost printre puținii aleși să rămână în Aeronautică Regală Română, fiind repartizat Grupului 1 aviație, mai întâi la Chișinău, apoi la Iași. Sursele de la acea vreme spun că Stoica a refuzat oferte financiare avantajoase din afara armatei, rămânând devotat escadrilei, „îndrumător priceput al mecanicilor în termen, deopotrivă de bun camarad tuturor”, cum îl descrie necrologul din 1927. A ajuns, în cele din urmă, maistru șef de escadrilă.

Dar Stoica nu s-a mulțumit să rămână la sol. În 1924 a absolvit școala de pilotaj, obținând brevetul de pilot. Un an mai târziu, în 1925, calitățile sale de mecanic desăvârșit i-au adus o misiune de prestigiu: a fost trimis în Franța, atașat comisiei de recepție a materialului aeronautic comandat de România la uzinele Lorraine-Dietrich din Paris, unde inginerii și maiștrii francezi, care i-au cunoscut competența îndeaproape, l-au apreciat și l-au stimat.

Pentru merite dovedite încă din 1924, Regele Ferdinand I i-a conferit, prin decret semnat la București la 13 noiembrie 1924 (contrasemnat de ministrul I. G. Duca), Medalia „Serviciul Credincios”, ca submaistru clasa a II-a din Grupul 1 aviație recunoaștere. Pașaportul românesc păstrat în familie, eliberat pe numele „Ion/Jean Stoica”, îl consemnează cu profesia „mecanic pilot de aviație”.

Misiunea de a ajunge de la Paris la București într-o singură zi

În 1926, Stoica a plănuit, alături de căpitanul aviator Gheorghe Bănciulescu, un pilot experimentat care era deja cunoscut pentru un raid reușit în Polonia, o misiune ce își dorea să stabilească un record ambițios pentru lumea aeronauticii: un zbor fără oprire de la Paris la București. Raidul urma să fie de peste 2000 de kilometri, pe parcursul a circa 11 ore de zbor.

Cei doi se întorceau, de altfel, de la o competiție aviatică organizată pentru „Coupe du prince Bibesco”. În dimineața zilei de 12 septembrie 1926, la ora 5:50, avionul Potez 25, însumând trei rezervoare îcu o capacitate de 2200 de litri de benzină pentru a asigura 11 ore de zbor, a decolat de pe aeroportul Le Bourget.

Parcursul inițial al raidului era unul promițător, descriu sursele de la acea vreme. Avionul a trecut pe deasupra Marnei, a Vosgilor, a Strasbourgului, unde Stoica i-a trimis pilotului, printr-un scripete improvizat pentru corespondența dintre cei doi, primul bilet scris: „Strasbourg. La plecare am luat o cutie de benzină.”

Avionul a survolat apoi Munții Pădurea Neagră, Stuttgart-ul, iar odată ce au ajuns la Linz, pe Valea Dunării, Stoica i-a trimis o nouă însemnare: „Lintz. Valea Dunării.” La ora 10:00, cei doi parcurseseră 1000 de kilometri, un record la acea vreme pentru o asemenea distanță.

Zece minute mai târziu, la ora 10:10, aparatul a intrat în ceață. Norii joși din regiunea muntoasă dintre Viena și Linz, aceeași zonă în care, cu o lună înainte, pilotul Thiery își pierduse viața în aceleași condiții, au început să înghită orizontul. Bănciulescu i-a scris lui Stoica ultimul mesaj comun al celor doi: „Intrăm în ceață. Urcăm”.

Zece minute mai târziu, la ora 10:45, undeva deasupra munților Hrubý Jeseník, lângă orașul Rýmařov, avionul s-a lovit de creasta muntelui Hirschbrun, la doar 20 de metri sub vârf. Impactul a fost devastator: motorul, împins violent înapoi, a sfărâmat picioarele ambilor aviatori. Aparatul a mai făcut o săritură, apoi s-a prăbușit într-o grămadă de sfărâmături, descrie Revista Areonautică.

Primii oameni ajunși la locul accidentului au fost un tipograf din Rýmařov, Karel Hříbal, și soția sa, aflați întâmplător în drumeție prin apropiere, care au auzit zgomotul motorului urmat de impactul puternic. Din fericire, chiar în zonă se afla un medic militar, dr. Egon Honsig din Opava, care a reușit să oprească hemoragia de la picioarele pilotului, chiar acolo, pe munte. Bănciulescu a fost transportat, pe o targă improvizată, la o cabană din apropiere, apoi la spitalul din Rýmařov, unde chirurgul Julius Boese i-a amputat ambele picioare.

În schimb, Ioan Stoica a fost aruncat pe povârnișul opus al culmii, iar motorul zdrobit i-a sfărâmat cutia toracică. A fost transportat cu multă grabă spre cel mai apropiat spital, dar rănile au fost prea grave iar Stoica și-a pierdut viața.

„Un om de o mare simțire”

Vestea a zguduit lumea aviației românești. La 16 ianuarie 1927, în satul natal Fofeldea, s-a oficiat un parastas pentru odihna sufletului lui Stoica, în prezența delegaților militari și a lui Gheorghe Bănciulescu însuși, încă nerecuperat complet după accident, dar hotărât să fie de față. Cu acel prilej, Bănciulescu a rostit cuvinte care aveau să rămână, un secol mai târziu, gravate pe amintirea prietenului său. „Un om de o mare simțire, care a lăsat, în scurta lui trecere pe acest pământ, fapte însemnate”

„Aceiași camarazi cari nu vor uita niciodată de moartea eroică a lui Stoica. Ci vor slăvi în veci memoria vredniciului român care a ilustrat cu sângele lui generos vărsat pagina marilor raiduri românești”, a adăugat Lt.-colonelul Radu Th., care a consemnat povestea raidului chiar din relatarea lui Bănciulescu.

Un articol dedicat satului Fofeldea menționează că rămășițele lui Ioan Stoica au fost aduse, în cele din urmă, din Cehoslovacia și reînhumate în cimitirul din Fofeldea, la 5 iunie 1938, la aproape 12 ani de la tragedie.

Gheorghe Bănciulescu, prietenul și pilotul lui Stoica, avea să-și continue povestea într-un mod de neconceput la acea vreme. Cu ajutorul picioarelor de lemn confecționate la comandă în München, a reușit, în iulie 1927, să zboare din nou, devenind primul pilot din lume care a pilotat un avion cu ambele picioare amputate, cu un deceniu înaintea britanicului Douglas Bader. Pilotul român a murit în 1935, la doar 37 de ani, epuizat de o gripă tropicală contractată în timpul unui raid aerian spre Cairo.

Un secol mai târziu, satul nu uită

Astăzi, la 100 de ani de la accident, memoria lui Ioan Stoica trăiește deopotrivă în România și în Republica Cehă. Ambasada României la Praga anunță, pentru 12 septembrie 2026, dezvelirea la Rýmařov a unei plachete comemorative dedicate mecanicului de zbor, amplasată chiar pe monumentul ridicat pentru Bănciulescu, în curtea spitalului unde acesta a fost îngrijit.

În aceeași zi, începând cu ora 11:00, Asociația Cordiana organizează o ceremonie de comemorare la monumentul din centrul satului Fofeldea, cu fanfară militară, defilare și survolarea satului de patru avioane ale Aeroclubului „Hermann Oberth” din Sibiu, dintre care două vor fi pilotate chiar de fii ai comunei.

Pe crucea de mormânt a lui Stoica, ruginită de vreme, mai poate fi citit astăzi: „Stoica Ioan, mecanic de aviație, 1898–1926″. Mulți ar putea spune că este puțin, pentru un om care a zburat 1000 de kilometri într-o singură dimineață, purtat de dorința de a fi primul.

Dragos Lăpădat explică faptul că evenimentul de comemorare a centenarului decesului lui Ioan Stoica țintește să reînvie memoria aeronautului, în special în rândul locuitorilor din Fofeldea.