Luni,
06.05.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Doar 10% dintre școlile Sibiului au cabinete medicale. Pentru restul, o ambulanță, cel mult

Doar 10% dintre școlile Sibiului au cabinete medicale. Pentru restul, o ambulanță, cel mult

Județul Sibiu rămâne pe lista neagră în ceea ce privește numărul foarte mic de cabinete medicale raportat la numărul de unități de învățământ. Din totalul de 349 de unități școlare, doar 36 au cabinet medical, respectiv 10,3%, după cum arată datele Direcției de Sănătate Publică Sibiu.

Dintre acestea, cele mai multe sunt în Sibiu – 25, șase în Mediaș, trei în Cisnădie și câte unul în Agnita și în Avrig. Nici grădinițele nu stau mai bine, în tot județul doar 11 grădinițe având parte de asistență medicală. La capitolul cabinete stomatologice, situația este și mai tristă, din cele 349 de școli și licee, dar 15, adică 4,2% au parte de așa ceva există în tot județul.

Explicații

La întrebările cum se descurcă celelalte școli în caz de urgență și cine ar trebui să asigure dotarea școlilor cu cabinete medicale, răspunsurile de la Inspectoratul Școlar sunt foarte diferite de cele care vin din partea Primăriei Sibiu. Reprezentații ISJ Sibiu spun că în școlile în care nu sunt cabinete, profesorii sunt instruiți să respecte Ordinul ministrului educației naționale nr. 5.115/2014, potrivit căruia profesorii trebuie să anunțe imediat directorul, dirigintele și părinții, iar dacă este nevoie să cheme ambulanța. Pe principiul ”asta e tot ce se poate face”, nu există alte demersuri pentru unitățile care nu au norocul să beneficieze de un cabinet medical. Primăria Sibiu, care este responsabilă de dotarea cabinetelor din municipiu are o explicație mai bună pentru situația dezastruoasă din județul Sibiu: nu prea sunt cadre medicale care să fie angajate și în plus, deși Primăria are bani, școlile care nu au cabinet nu au cerut să li se înființeze unul. ”Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar administrează clădirile a 59 de unități de învățământ. Un număr de 25 cabinete medicale deservesc școlile și liceele și un număr de 8 cabinete deservesc grădinițele. La acestea se adaugă 13 cabinete stomatologice. Serviciul public menționat a preluat de la Direcția de Sănătate Publică cabinete medicale din unitățile de învățământ în anul 2009. În prezent activitatea în acestea este asigurată de 56 persoane specializate în asistență medicală, din care numai 33 în medicină generală. Personalul este insuficient, la această situație ajungându-se datorită plecărilor din sistem. Pentru a asigura totuși prezența personalului medical în toate școlile, medicilor sau asistentelor medicale le sunt repartizate mai multe unități de învățământ. În contextul descris mai sus nu există posibilitatea asigurării permanenței”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu. Dotarea minimă pentru un cabinet presupune mobilierul (canapeaua de consultație, taliometre (dispozitive de măsură, control și diagnostic), optotipuri (tablouri tip cu litere sau cifre de forme și dimensiuni bine definite, destinate controlului vederii), dulapul de medicamente și un cântar.

Niciun cabinet în mediul rural

Administrația publică locală asigură resursele financiare pentru acoperirea nevoilor de medicamente, materiale stomatologice, materiale sanitare, obiecte de inventar în cabinetele existente și alocă în fiecare an sume pentru dotarea cabinetelor medicale în funcție de solicitările formulate de unitățile de învățământ, doar că ”în prezent nu există alte solicitări din partea unităților de învățământ pentru înființarea de cabinete medicale”. Pentru copiii din mediul rural nu își face nimeni griji. Nicio școală din tot județul nu beneficiază de cabinet medical și potrivit legii, copiii trebuie tratați în caz de urgență de medicul din localitate sau de un medic din localitățile vecine. ”În mediul rural nu există cabinete medicale şi de medicină dentară şcolare, asistenţa medicală fiind asigurată conform legislaţiei sanitare în vigoare (Ord. MS nr. 5.298/1.668/2011) de către medicii de familie din localităţile respective sau din localităţi apropiate”, spun reprezentanții DSP Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus