X
protest cultura (1) (Copy)

Noi proteste duminică. Un constănțean va cânta Balada lui Porumbescu în Piața Mare

Pentru duminica ce urmează, sunt anunțate două proteste la Sibiu. Unul prin cultură, la orele prânzului și altul care propune mărșăluirea pe străzile orașului, din Piața Mare până pe Mihai Viteazu și înapoi. Ambele au la bază „legalitatea pentru moralitate a comportamentului politicienilor față de ordonanțele elefanților”, anunță Doru Apostol, inițiatorul protestelor. Față de restul protestelor organizate în ultima perioadă, cel prin cultură se va încheia cu un mic moment artistic de vioară, când un constănțean va reda din muzica lui Ciprian Porumbescu.

Doru Apostol a obținut avizul de la Primărie pentru ambele proteste de duminică, 5 martie. Astfel, de la ora 13:00 până la ora 14:15 va avea loc așa numitul „Protest național prin cultură-ora de lectură 4” în Piața Mare. Protestatarii vor avea asupra lor cărți și mesajul #rezist, iar copiii vor fi însoți le vor citi din cărți potrivite vârstei. Mai mult decât atât, pe avizul obținut de la Primărie, se arată că „la sfârșitul orei de lectură, un violonist ne va cânta și ne va încânta interpretând Balada Ciprian Porumbescu și încă două-trei piese pentru vioară de muzică clasică. Pentru o mai bună audiție, acesta va beneficia de ajutorul unui microfon și a una două boxe de mică putere”. „E un prieten de-al meu din Constanța. L-am rugat să vină și a acceptat. El este profesor de vioară”, spune Doru Apostol, inițiatorul protestului.

Între orele 18:00 și 21:00 ale aceleiași zile, Doru a obținut un aviz pentru un protest desfășurat pe traseul Piața Mare- str. Gh Lazăr- Bulevardul Coposu-Magazinul Dumbrava-Calea Dumbrăvii-Bulevardul Mihai Viteazu-Giratoriul str. Rahovei cu Bulevardul Mihai Viteazi și retur.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, in ton cu ultimele articole publicate, propun ca tematica pentru protestele din acest Weekend sa fie #rezist.Nu ne mai trageți spre dreapta….

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    e-manuela

    Buna! Nenea, auzirati ca Ion Iliescu, azi, la împlinirea frumoasei vârste a decis sa se înscrie in “mișcarea” sibiana #rezist?…In acest acest sens, domnia sa a luat legătura cu Serenisimul Doru Apostol, declarându-si “disponibilitatea” de-a participa la meetingul de duminica de la Sibiu….
    Bineînțeles , cu Capitalu’ lu’ K.Marx in mana….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact