Marţi,
14.05.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Cei mai buni absolvenți ai Sibiului: „Vom reuși să ne lăsăm amprenta”

Cei mai buni absolvenți ai Sibiului: „Vom reuși să ne lăsăm amprenta”

Din peste 2000 de studenți, ei au ieșit în evidență. Au studiat mult, s-au stresat și mai mult, iar domeniul pe care l-au ales în facultate se va transforma în curând într-o carieră. Șefii de promoție, absolvenți ai Universității Lucian Blaga și ai Academiei Forțelor Terestre, spun că nu vor să plece din țară, cel puțin momentan. Iar atâta timp cât vor rămâne în România, vor încerca să facă o schimbare, să își lase amprenta. 

Cu emoții, unii dintre ei chiar cu lacrimi în ochi, cei mai studioși foști studenți ai Sibiului au urcat astăzi pe scena amplasată în Piața Mare și le-au vorbit celor prezenți despre experiența din facultate, planuri de viitor și emoții. Își doresc să ajungă la cei din jurul lor, fie că vor face asta printr-un act medical de excepție sau printr-o interpretare imaculată a unei piese de teatru.

I-am întrebat pe șefii de promoție ai ULBS și AFT care sunt planurile lor de viitor.

 

Andrei Fișcă, Facultatea de Teologie

ULBS (80)

„Având în vedere că eu am absolvit Teologia, e puțin impropriu să spunem că o să am o meserie. Dacă este să îmi doresc ceva pentru dezvoltarea României, cu siguranță e vorba despre dezvoltarea unității noastre, care bineînțeles are latura ei socială, economică, dar în primul rând ar trebui să contribuim cu toții la dezvoltarea noastră spirituală, morală. Nu de mult timp mi-am dat seama că eu sunt parte din generația Centenarului, dar gând am realizat acest lucru, că eu sunt promoția 100 a României, am fost foarte încântat pentru că, într-un fel, rămânem în istorie”
Andreea Ștefan, Facultatea de Științe Socio-Umane

ULBS (81)

„Sper să contribui la dezvoltarea României prin tot ceea ce voi face, însă, bineînțeles, suntem încă prea mici pentru a încerca să schimbăm lumea, chiar dacă ne dorim asta cu toată puterea noastră. Cel mai important este ca prin tot ceea ce facem, prin puținul acela, să încercăm să facem o societate mai bună și să ducem România acolo unde ne dorim fiecare, să ne simțim aici mereu acasă. Să fac parte din generația de absolvenți ai Centenarului bineînțeles că este o onoare, dar în același timp eu cred că este și o responsabilitate. Sper să facem pe toată lumea cât mai mândră de noi”
Cătălin Crișan, Facultatea de Științe

ULBS (82)

„Vreau să rămân în țară și să continui să studiez informatica. Doresc să mă dezvolt în acest domeniu și să devin cât mai bun. Cred că voi reuși să îmi las amprenta în țara noastră cu cariera aleasă pentru că informatica este la mare căutare și orice lucru în ziua de azi se leagă de ea. Cred că pot să fac o schimbare în bine”
Simona Negrilă, Facultatea de Litere și Arte

ULBS (83)

„Vreau să continui la master cu actoria și apoi să profesez, să joc. Rămân aici, cel puțin în următorii doi ani. Poate că aș pleca în străinătate pentru o perioadă de timp, dar cel mai bine mă simt aici, la mine acasă. Cu siguranță aș putea să îmi las amprenta. Noi, actorii, putem face asta prin prezența noastră, prin ceea ce vrem să transmitem”
Ciprian Juravle, Facultatea de Medicină

ULBS (84)

„În principiu, vreau să rămân în țară. Sper să fiu medic radiolog, iar deocamdată cel puțin nu am gânduri de plecare. Sistemul medical din România e unul care încă trebuie pus la punct, începe să se trezească, însă ca orice sistem atât de complex cum e cel medical, e nevoie de ceva timp să mai treacă până să ajungă să funcționeze așa cum ar trebui, ca în țările mai dezvoltate. Bineînțeles că aș vrea să fac și eu o schimbare. În primul rând, schimbarea începe cu oricare dintre noi, apoi cu ceilalți. Pare un clișeu, dar sunt convins că e adevărat”
Lavinia Neagoe, Facultatea de Științe Economice

ULBS (85)

„Nu știu dacă o să schimb destinul României, dar sper ca viața mea să o ia pe o altă cale și să mi se schimbe mie în primul rând destinul în bine. Da, bineînțeles că poate pot să fac o schimbare măcar în jurul meu, dacă mai departe nu pot. Aș pleca în străinătate poate doar în eventualitatea în care aș suferi o dezamăgie foarte mare aici, pe plan profesional”
Alexandru Băluță, Facultatea de Inginerie 

ULBS (86)

„Facultatea a fost foarte dificilă, mai ales că am studiat în domeniul Mine, Petrol și Gaze. După ce voi da licența mă voi înscrie la master, în același domeniu. Voi încerca să îmi găsesc și de lucru la firme de renume, iar dacă nu voi reuși, mă voi reprofila în alt domeniu, dar tot pe inginerie. Doamne ajută! Vreau să rămân în România, aș vrea să fac o schimbare, dar nu știi niciodată ce se întâmplă. Vom vedea”
Plutonier adjunct Sorina Potcovaru, AFT

ULBS (87)

„Am terminat la arma Intendență. Îmi pare rău că am ajuns la final, dar sunt mândră de colegii mei că am ajuns până aici. Femeile deja sunt acceptate în armată și este recunoscută nevoia acestora pentru menținerea păcii, dar da, mă simt foarte bine că sunt șefă de promoție. Nu este nicio diferență între noi și băieți. Viitorul meu în mare parte este bine definit, pentru că voi continua în cariera militară și voi încerca să profit de fiecare oportunitate care îmi va apărea”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

Flori

Acum 5 ani

Plutonier adjunct?
Raspunde

Zero

Acum 5 ani

Mai dragi absolventi, actuali & viitori cetateni.... dupa voi ati lasat un jeg, plin de sticle ! La 'absolventi' nu exista termenul de cos de gunoi sau tin pana la un cos ! Asa absolventi, asa viitor ! Felicitari !
Raspunde

unu

Acum 5 ani

Asta din seria sa radem de dimineata!
Raspunde

Un student ULBS

Acum 5 ani

Draga doamna jurnalista, ar fi fost bine ca inainte de a scrie articolul sa va documentati un pic. De n-ati fi stiut, studentii respectivi din articol, carora tot respectul meu, nu sunt neaparat sefi de promotii ci reprezentanti alesi sa tina discursul respectiv. Sefii de promotie au fost defapt cei care au primit diplome de excelenta. Halal jurnalistica!
Raspunde

Sibianul

Acum 5 ani

Bine ar fi sa fie asa, insa amprenta poti sa ti-o lasi poate ca fiind macar un intreprinzator mic sau mijlociu, iar cadrul actual nu iti ofera sanse. Apoi ca angajat la firme cu capital preponderent extern cam slabe sanse sa te afirmi de o asemenea maniera incat sa lasi amprenta. Dar cand esti tanar, nimic nu te opreste sa visezi. Felicitari oricum si multa bafta in tot ce veti face!
Raspunde

unu

Acum 5 ani

Sibianule, esti praf! esti cel ce te laudai ca platesti nu stiu cate pensii ? Ti-am mai spus, nu platesti nici cateva macar, de-alea speciale! Asa ca, mai usor cu lauda de sine! Cica "sibian" auzi la el, poate sibian la a 2 a generatie, cum sunteti majoritatea!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus