Luni,
06.05.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Agricultura milionara: au incasat subventii de peste 41 milioane de euro

Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură Sibiu a efectuat anul trecut plăți către fermierii sibieni în valoare totală de 41,2 milioane de euro. Specialiștii în agricultură spun că oamenii au început să înțeleagă importanța comasării terenurilor și practicarea unei agriculturi moderne. Ultimele date arată că valoarea producţiei agricole de bunuri şi servicii agricole reprezintă 13,9% din PIB-ul judeţului.

De la intrarea României în Uniunea Europeană și până în prezent plățile pe suprafață efectuate de APIA Sibiu au crescut de 4,7 ori, de la 7,7 milioane de euro cât s-a acordat în 2007 până la 36,3 milioane de euro cât s-a acordat anul trecut. Interesant este însă faptul că numărul celor care solicită acest tip de subvenție este în scădere, în vreme ce suprafețele agricole pentru care se cer bani sunt în creștere. ”Numărul cererilor depuse în campania 2013 a scăzut cu aproape 2000 față de  campania 2007 când la APIA Sibiu au fost înregistrate 17.141 de cereri, dar suprafața a crescut cu peste 10.000 de hectare, de la 161.701,64 hectare în 2007 până la 173.740,25 hectare în 2013, ceea ce înseamnă că fermierii sibieni au înțeles importanța comasării terenurilor”, spune Teodor Hațegan, directorul executiv al APIA Sibiu. Un calcul simplu arată că pentru fiecare cerere primită anul trecut APIA a plătit de 2380 de euro.

În acest moment , suprafaţa agricolă a judeţului Sibiu este de 304.659 hectare, din care suprafaţa arabilă este de 117.644 ha, păşunile ocupă 107.147 hectare, fâneţele 75.728 hectare, viile 2.759 hectare iar livezile 4.892 hectare. Și reprezentanții Consiliului Județean Sibiu spun că acțiunea de comasare a terenurilor este tot mai semnificativă în județul nostru. ”Pare evident un proces de concentrare și comasare a suprafețelor agricole în județ. Iar creșterea subvențiilor în ultimii ani reprezintă un sprijin real pentru fermieri. Este o concluzie extrem de interesantă, care ne arată că agricultura în județul Sibiu este pe drumul cel bun”, a declarat președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea.

Trebuie menționat și faptul că nu toți fermierii sibieni își respectă angajamentele asumate atunci când depun documente pentru obținerea de subvenții. Conducerea APIA Sibiu spune că nu se pot verifica în teren toți cei peste 15000 de fermieri. Prin urmare, în acord cu Uniunea Europeană s-a stabilit că un eșantion de 5% din totalul cererilor depuse este reprezentativ, astfel că în fiecare campanie se verifică în teren fie prin control clasic, fie prin teledetecție, un număr de 5% din cereri. În urma controalelor din perioada 2007 -2013 ”au  fost propuși pentru recuperare sume necuvenite un număr de 5.153 fermieri-debitori, pentru o valoare  totală de 7,2 milioane de lei, din care s-a recuperat până în prezent o valoare de 5,4 milioane lei”, conform APIA.

Săptămâna trecută și comisarul european pe agricultură, Dacian Cioloş, a declarat că se vede cu ochiul liber că lucrurile au evoluat în România în privinţa creşterii productivităţii în agricultură, în urma subvenţiilor directe primite din fonduri europene. "Dacă comparăm evoluţia, structurile de producţie agricolă, a fermelor, se pot vedea evoluţiile, inclusiv producţia, importul, exportul, asta arată un anumit grad de competitivitate. (...) Pe global, se vede cu ochiul liber că lucrurile au evoluat. Ceea ce e important acum e să vedem cum putem direcţiona evoluţia respectivă într-o direcţie pe care vrem să o dăm agriculturii în România în funcţie de sector, de regiune. Din acest punct de vedere, pot să spun că sunt evoluţii vizibile", a spus Cioloş, citat de Mediafax.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

neagricultor

Acum 10 ani

si tot de la turci ,greci ,spanioli ,olandezi etc mincam legume si fructe ,pline supermarcheturile de produse de import ,asa ca nu va mai vaitati ca nu ploua s-au mai stiu eu ce fenomene vine peste noi ,numai la noi punem vina pe anotimpuri ,iarna ne prinde nepregatiti ,vara ne ia apele si tot asa ,se vede cine ne conduce
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus