Vineri,
03.05.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Campanie antidrog in gradinitele din Sibiu

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu implementează în perioada mai – iunie 2014 o campanie antidrog care se adresează copiilor de grăniță. Mai exact, proiectul local se numește „Ai dreptul la sănătate” și se va implementa în cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 17 Sibiu şi Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 37 Sibiu.

”Obiectivul proiectului îl reprezintă implementarea unui proiect local de intervenţie timpurie în mediul preşcolar, prin creşterea influenţei factorilor de protecţie şi scăderea influenţei factorilor de risc, adresat unui număr de 59 copii preşcolari, cu vârsta cuprinsă între 4 şi 6 ani, din cadrul Grădiniţelor cu Program Prelungit nr. 17 şi 37 din municipiul Sibiu prin activităţi de informare, lucru în echipă, prin folosirea situaţiilor de joc în învăţare, utilizarea metodelor interactive, a metodelor vizuale – planşe cu imagini şi a materialului distributiv/fişe de lucru”, au transmis, într-un comunicat de presă, reprezentații CPECA Sibiu.

Cei care au gândit programul mai spun că între 3 şi 6 ani copiii au necesităţi de autoafirmare şi necesită canalizarea adecvată a propriei individualităţi prin intermediul comunicării cu egalii. ”Pentru aceasta, a învăţa să ceară schimbări de comportament, să pretindă respect sau să-şi apere propriile drepturi, împreună cu abilităţile de interacţionare care permit canalizarea tendinţei naturale de relaţionare cu ceilalţi, rezultă a fi foarte utile la aceste vârste. Reflexia cu privire la propriile acţiuni şi generarea de auto-instrucţiuni vor facilita ulterior activitatea de luare a deciziilor, în timp ce autoafirmarea va pregăti drumul pentru dezvoltarea opoziţiei/împotrivirii ferme faţă de comportamentele antisociale”, au mai transmis reprezentanții CPECA Sibiu.

Foto: Arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

aiurea

Acum 10 ani

Deja se sare peste cal cu educatia antidrog in randul copiilor prescolari! Pai, faceti-le si educatie sexuala! Probabil ca e rost de spalat niste bani!!!
Raspunde

BB

Acum 10 ani

Pe când o campanie antidrog în rândul sugarilor?
Raspunde

Lilu

Acum 10 ani

...si cand te gandesti ca idioti ca astia conduc institutii...nu mai am speranta ca in Romania contemporana se va schimba ceva...
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Mult mai nimerită mi s-ar părea o campanie împotriva dulciurilor , cipsurilor și a sucurilor. Dar, probabil, preșcolarii sunt singurii care le mai acordă oareșcare atenție celor de la CPECA, ce-o mai fi și asta?!
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Eu zic sa le bage filme porno la gradinita ca sa nu ii ia viata nepregatiti
Raspunde

...

Acum 10 ani

\"... copiilor de grăniță.\" Ce sunt aceia? Oricum, mi se pare o tampenie.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus