Luni,
06.05.2024
Partial Noros
Acum
23°C

Concurs de ski si snowboard pentru familii la Arena Platos

Cea de-a doua ediție a concursului de ski și snowboard dedicat exclusiv familiilor va avea loc în weekend în complexul Arena Platoș din Păltiniș. Prima ediție a acestui concurs a fost primită excelent, la start s-au aliniat peste 20 de familii care s-au întrecut pentru marele premiu. Iar distracția a fost maximă, cu puștani de 4-5 ani sau bunici trecuți de 60.

Concursul este unul de tip slalom special și va avea loc pe pârtia B1. Sâmbătă, înscrierile vor fi deschise la ora 9:00 în apreski și se vor închide la ora 11:20. Cei care doresc să se înscrie în avans o pot face prin email, pe adresa [email protected]. Pentru înscrierea în concurs fiecare familie trebuie să fie reprezentată de minim trei membri, doi adulți și un copil sau un adult și doi copii. Concurenții pot utiliza atât schiuri cât și plăci de snowboard.

Competiția este compusă din două manșe iar cei mai buni timpi realizați de fiecare dintre membrii familiei vor fi cumulați pentru rezultatul final care va genera punctajul de concurs. Ratarea unei porți de slalom duce automat la descalificarea concurentului pentru manșa respectivă.

Concursul nu are taxă de înscriere însă se va achita o garanție de 30 de lei pentru numărul de concurs, garanție care va fi returnată la finalul competiției. Concursul va începe la ora 11:00.

„Arena Platoș este un complex gândit special pentru familii. Am investit multă atenție în școala de ski, în centrul de închirieri, în modalitățile de petrecere a timpului atât pentru cei mari cât și pentru cei mici. Cursa dedicată familiilor este unul dintre cele mai atractive evenimente pentru noi și pentru prietenii noștri care vin sezon de sezon la Arena Platoș”, spune Martin Freinademetz, unul dintre patronii complexului de ski și snowboard din Păltiniș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 333

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus