Cele mai importante subiecte din ultimele 24 de ore în Sibiu:
Apă Canal îngroapă, cu peste 24 de milioane de lei, una din cele mai ciuruite conducte din Sibiu, cea din cauza căreia iarna trecută o mașină parcată în Valea Aurie a fost acoperită sub un strat gros de gheață.
Locuri de joacă, un turn de observare cu cafenea, călărie, schi nautic și parc tematic cu tiroliană – este rețeta unui proiect în valoare de 148,43 milioane de lei propus de primarul comunei Șelimbăr pentru lacurile Șopa. Consilierii locali vor vota săptămâna aceasta dacă se va implementa sau nu ideea.
„M-am așteptat să cadă comedia”, „Am scris puțin la subiectul III” și „Nu știam dintre atâția autori care o să fie”. Da, ați ghicit, a început Bacalaureatul și cu el au venit primele impresii ale tinerilor absolvenți de liceu. Unii au simțit că au participat la olimpiadă, altora li s-a părut proba la română chiar ușoară. Aventura nu s-a încheiat, pentru că urmează matematica sau istoria.
Groapa de pe Calea Cisnădiei care le-a dat de furcă șoferilor zilele trecute, după o zi ploioasă, a fost astupată după aproape două săptămâni de la o intervenție de urgență la rețeaua de gaz.
Ce ne place și ce nu ne place la bicicletele aduse de primărie? Au prins la sibieni, dovada stând în faptul că de cele mai multe ori stațiile de andocare sunt goale. Sunt biciclete robuste și sigure, cu scaune confortabile și frâne bune, însă sistemul pe care funcționează adeseori dă erori. Acestea sunt doar câteva dintre plusurile și minusurile descoperite de colegul nostru, în decurs de o săptămână.
O ucraineancă vinde rochii deosebite în Sibiu. Odată ajunsă aici cu fiica ei, în urmă cu trei luni, Anna a primit ajutor din toate părțile. A fost încurajată să fugă din calea războiului spre orașul nostru de compania Siemens din Ucraina, la care lucrează soțul ei. Acum își dorește să vadă sibience purtându-i rochiile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: stirile zilei , Sibiu
Vizualizari: 483
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Q
Acum 5 ore
Newman
Acum 6 ore
Ron
Acum 7 ore
Eu
Acum 7 ore
Emil