Chiar dacă meteorologii anunță răcirea vremii și ninsori la muntele unde vor fi amenajate noi refugii și puncte de belvedere, nu trebuie să vă faceți griji dacă trebuie schimbată rețeaua de apă pe strada pe care locuiți: în Sibiul cu un nou viceprimar pensionar se utilizează o tehnologie ce înlocuiește săpăturile care blochează drumurile. Drumuri deschise către prima clădire cu fațadă din sticlă din centrul istoric. Un altfel de rezumat al știrilor din sfârșitul săptămânii, de la Sibiu.
După cazul vilei de pe Calea Dumbrăvii, aflată în procedură de executare în vederea demolării, Turnul Sfatului a descoperit un al doilea caz în care instanța – sesizată de către procurori – a dispus demolarea unor clădiri ridicate fără autorizație de construire. Bărbatul condamnat la închisoare cu suspendare ca beneficiar al acestor clădiri spune că decizia i se pare aberantă: cu un picior amputat și o stare a sănătății precară, nu a mai putut aștepta „cu anii” după actele autorităților. „Și este vorba de fosta bucătărie de vară și de vechiul grajd, niște ruine”.
Reprezentanții unui cunoscut grup de analize și dezbateri, numit Rethink România (din engleză, Regândește România - n.n.), au venit a Sibiu să vorbească despre România orașelor-magnet, din punctul de vedere al dezvoltării urbane. Aceștia au prezentat datele unui studiu care arată că în unele zone din țară se observă o urbanizare masivă, care vine în contrabalanță cu declinul demografic observat la nivel național; explicând, totodată, de ce se întâmplă acest lucru.
Înlocuirea rețelelor de apă prin spargerea străzilor, săparea unor șanțuri adânci, pozarea noilor țevi, blocarea traficului și tot disconfortul de rigoare are o alternativă: construirea unor noi conducte în interiorul celor vechi printr-o tehnologie botezată „relining”.
Administrația județeană a demarat procedurile de atragere de fonduri europene nerambursabile în vederea amenajării de facilități turistice în munții Cindrel, la aproape 2.000 de metri, și în munții Lotrului.
Lucrările la prima clădire cu finisaje moderne și fațadă din sticlă serigrafiată din centrul istoric vor duce la inaugurarea unui hotel de patru stele la începutul anului viitor.
Vor fi diferențe mari de temperaturi săptămâna viitoare, anunță meteorologii sibieni în prognoza remisă cititorilor Turnul Sfatului. Astfel, dacă luni vremea va fi deosibit de caldă, cu temperaturi maxime de până la 31 de grade, acestea vor scădea vineri până la 9 grade. La munte va fi lapoviță și ninsoare, transmite meteorologul Raul Stoica.
De când a intrat în rândul aleșilor locali, noul viceprimar al Sibiului, Helmut Lerner, a fost angajat doar în cadrul Forumului Democrat al Germanilor din România. Pe lângă salariul de aici, veniturile sale au mai fost completate din indemnizația de consilier și, începând cu 2021, și din pensie.
La lansarea candidaților PNL Sibiu pentru alegerile locale, Raluca Turcan și Dan Motreanu au fost singurii care au vorbit de alianța cu PSD.
Încă de la începutul anului 2024, de când Guvernul a tăiat o parte din facilitățile fiscale acordate IT-știlor, s-a vorbit despre o posibilă criză economică în acest sector. A existat temerea că salariilor celor care lucrează în domeniu vor scădea, iar investițiile se vor reduce simțitor. Unii specialiști au prezis chiar un regres. Pentru a vedea care este situația reală la Sibiu, reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu Cătălin Mihacea, președintele Sibiu IT Cluster, organizație ce reunește zeci de companii din domeniu.
Toată societatea este într-o derivă psihiatrică, a declarat preotul Constantin Necula, săptămâna trecută, la Conferinţa Naţională de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului, desfășurată în Sibiu.
Mâncare de post, bună și ieftină, în centrul Sibiului
Pentru că destul de multă lume ține post în perioada aceasta, zilele trecute am ascultat o recomandare prietenească și am mers să încerc un loc în centrul Sibiului lăudat de mulți pentru mâncarea delicioasă, dar prea puțin cunoscut.
În timp ce echipa de oină a fetelor s-a clasat pe locul doi în competiția pe zonă la acest sport, echipa băieților s-a calificat în etapa națională.
Citește restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: stirile weekendului sibiu
Vizualizari: 1132


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
John
Acum 12 ore
Sibian
Acum 12 ore
Mno
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei