A fost ziua în care am aflat cum Klaus Iohannis a zburat în Coreea de Sud direct de Sibiu, de pe un Aeroport cu tot mai puțini călători și cu tot mai multe semne de întrebare, și că, printre altele, Primăria vinde terenuri cu prețuri între 128 și 346 de euro/mp.
Stratul de zăpadă măsoară 19 centimetri luni dimineața, la Păltiniș. Meteorologii sibieni spun că în această noapte vor fi temperaturi negative și că ninsoarea va continua și marți seara.
Administrația locală scoate la vânzare mai multe terenuri în această perioadă, terenuri pentru care au fost achiziționate în prealabil servicii de evaluare. Valoarea acestora variază în funcție de zonă și de construcțiile care ocupă sau nu terenurile.
Zbor direct Sibiu - Seul Președintele Iohannis a plecat în Coreea de Sud direct de acasă
Iohannis a decolat din Sibiu spre Coreea de Sud cu avionul privat de lux cu care a mers în Emiratele Arabe și turneul din Africa.
Chestiunea celor cinci scanere care împiedică recepția lucrărilor de 64 de milioane de euro derulate la Aeroportul din Sibiu nu are, deocamdată, o soluție „cristalizată”, arată Luminița Gherendi, director de Investiții și Dezvoltare. Cu toate acestea, ea dă asigurări că și în lipsa acestor soluții, sibienii vor beneficia de un terminal complet funcțional în relativ scurt timp.
Traficul de pasageri pe Aeroportul Sibiu a scăzut în primul trimestru din 2024, față de aceeași perioadă a anului trecut cu 10 procente, conform datelor Asociației Aeroporturilor din România.
Un tânăr în vârstă de 18 ani, consumator de droguri intrat în sevraj, a intrat într-o farmacie din Agnita și amenințând-o pe farmacistă i-a cerut să îi dea benzodiazepină, o clasă de medicamente cu efecte psihoactive.
Opt spectacole cu 14 reprezentații sunt în acest moment sold-out, anunță organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Femeia de 50 de ani care s-a înecat cu mâncare, în timp ce lua masa pe terasa unui restaurant de pe strada Școala de Înot se află, în continuare, în stare gravă, la spital.
Începând cu acest sfârșit de săptămână Castelul de Lut Valea Zânelor, unul dintre cele mai cunoscute și apreciate obiective turistice din județul Sibiu, mai poate fi vizitat doar de cei care plătesc 50 de lei și primesc un voucher pe care îl pot folosi la terasă.
Reprezentanții Primăriei Cisnădie anunță finalizarea proiectului de modernizare a Ambulatoriului spitalului din oraș, spital închis de administrația centrală în urmă cu 13 ani.
Consiliul Județean Sibiu va participa la un proiect denumit „Slowdown”, care are scopul de a promova un „turism lent, responsabil”. Întins pe patru ani, pentru Sibiu acest proiect va însemna schimburi de experiență și o hartă interactivă.
Citește restul știrilor relevante de la Sibiu pe www.turnulsfatului.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1031
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Ron
Acum 9 ore
Mariana Deacu
Acum 9 ore
BittDanman
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul