Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a transmis Consiliului Județean Sibiu că este gata să încheie contractul pentru finanțarea proiectului de 10 milioane de lei privind promovarea turistică și creșterea siguranței turiștilor în munții Cindrel, Lotru și Făgăraș. Pentru aceasta, la o zi de la depunerea jurământului, consilierii județeni sunt chemați în ședință extraordinară să aprobe proiectul și cheltuielile necesare acestuia.
Proiectul se numește „Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu”, despre care am mai scris aici, și a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Regiunea Centru (PR Centru) 2021-2027. Acesta prevede realizarea a trei investiții: construirea unui punct de belvedere pe Vârful Bătrâna (comuna Rășinari), construirea unui refugiu montan pe Vârful Prejba (comuna Sadu) și reabilitarea Bazei Salvamont de la Bâlea Lac (comuna Cârțișoara).
În acest sens, CJ Sibiu a încheiat și un acord de parteneriat cu primăriile Rășinari, Sadu și Cârțișoara, necesar pentru a asigura drepturile asupra imobilelor și a facilita desfășurarea lucrărilor de construcție și modernizare. „Obiectivele specifice ale proiectului sunt valorificarea potențialului turistic natural în zona Vârfului Bătrâna (UAT Rășinari) - prin construirea unui punct de belvedere destinat drumeților amatori/turiștilor, valorificarea potențialului turistic natural și creșterea siguranței turiștilor care parcurg trasee de drumeție montane în zona Vârfului Prejba (UAT Sadu) - prin construirea unui refugiu montan destinat turiștilor, dar și echipei Salvamont și creșterea siguranței iubitorilor de munte care parcurg traseele de drumeție montane - prin reabilitarea, modernizarea și dotarea Bazei Salvamont Bâlea Lac, județul Sibiu”, amintesc funcționarii în raportul de aprobare atașat proiectului de hotărâre.
Acordul de parteneriat dintre cele patru entități descrie responsabilitățile fiecăreia, de la realizarea documentațiilor tehnice, contractarea operatorilor economici și auditarea financiară a proiectului, până la desfășurarea așa-numitelor „activități soft”. Printre acestea se numără implicarea școlilor și tinerilor în acțiuni numite „Să ne cunoaște județul” sau „Sunt tânăr și-mi place iarba verde”, dar și acțiuni de informare a micilor producători din zonă cu tematica „Produse locale, pe mese regale”.
Tot astăzi, este inclusă pe ordinea de zi și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru fiecare dintre cele trei lucrări. Astfel, construirea punctului de belvedere/observare avifaunistică în localitatea Rășinari va costa 835.260 lei cu TVA, construirea refugiului turistic pentru situații de urgență - aproape 1,4 milioane lei, iar reabilitarea, modernizarea și dotarea bazei de salvare Bâlea Lac Sibiu - 7,7 milioane de lei.
Ședința extraordinară a CJ Sibiu este planificată să înceapă azi, la ora 14:00.
Amintim că acest proiect a fost inclus în Strategia 2030 a județului, denumirea lui fiind stabilită după ce ADR Centru a cerut administrației județene „să fie identificabil fără echivoc”.
Consiliul Județean lasă la decizia proiectantului modul în care vor fi gândite cele două obiective noi - punctul de belvedere și refugiul turistic. Tema de proiectare pe baza căreia a fost atribuit contractul solicită ca pe vârful Bătrâna (1.911 m) de deasupra Păltinișului să fie amenajat un punct de belvedere și observare avi-faunistică, a cărui capacitate să fie de aproximativ 50 de turiști pe zi. Punctul de belvedere urmează să fie amenajat pe o parte dintr-un teren aflat pe raza comunei Rășinari, teren care în actele cadastrale are peste 8.500 de mp.
Mult mai ample vor fi lucrările sub vârful Prejba (1.745 de m), aflat în munții Lotrului, între Sadu și Râu Sadului. Aici, pe un teren cu o suprafață de 588 de mp aflat pe teritoriul comunei Sadu, autoritățile solicită proiectarea unui refugiu cu spații de cazare pentru un număr cuprins între 18 și 22 de persoane, repartizat în două spații cu acces diferit, una pentru turiști și una pentru Salvamont. Vor trebui amenajate atât spații de depozitare a echipamentelor, cât și un sistem de supraveghere.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: modernizare baza salvamont sib , cj sibiu proiect promovare tur , refugiu turistic sibiu , punct de belvedere sibiu , proiect sibiu cindrel fagaras
Vizualizari: 1571
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
V.
Acum 8 ore
Coste s
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Sibian